Ani de zile am fost înnebuniți cu modelul finlandez de educație, cu miracolul global în care toată lumea era relaxată, nu punea accent pe testări și antrenament greu, dar devenea, ca prin miracol excelentă la matematică. Din toată mitologia ”școlii finlandeze” au răsărit afaceri cu școli private cu aceleași valori, reportaje uluitoare, ce să mai, părea că raiul s-a pogorât în nordul Europei.
Însă de ceva ani se produce ceva neplăcut. Mitul devine realitatea, scorurile Finlandei tot scad. Evident, nu e vorba despre cote dezastruoase, rezultatele sunt bune, nu mai sunt ”wow”. Trendul hotărât de descreștere este cel care supără cel mai mult. Ce s-o fi întâmplat? Ce se întâmplă de fiecare dată când exagerăm aiurea, fără baze științifice. Când facem din trenduri educaționale ”mode”:
”Adevărata lecție oferită de exemplul Finlandei nu este aceea că sistemele relaxate nu pot produce rezultate valoroase. Dimpotrivă, o pot face. Lecția reală este că lumea educației este jenant de vulnerabilă în fața entuziasmului exagerat. E suficientă o țară cu o imagine atractivă, un ciclu de evaluare favorabil și o narațiune care satisface nevoile emoționale, pentru ca aceasta să edifice o întreagă mitologie pe o bază de dovezi care, în realitate, nu a fost niciodată suficient de solidă pentru a susține o asemenea construcție. Cazul Finlandei nu a fost lipsit de importanță. Însă nu a fost niciodată ceea ce lumea a pretins că este.”
Un parcurs foarte bun la testele PISA a fost real. Mitologia construită în jurul lui a fost însă exagerată până la absurd. Timp de aproape două decenii, Finlanda a fost prezentată lumii drept „dovada” că poți obține performanță matematică „de nivel mondial” fără presiune, fără testări intensive, fără o exigență academică dură și fără acel tip de cultură matematică serioasă asociat, de regulă, sistemelor cu adevărat performante. A devenit basmul preferat al lumii educației: săli de clasă liniștite, copii fericiți, profesori în care se avea încredere și, cumva, rezultate de elită obținute aproape fără efort. Reconstrucția realizată de Tim Daly asupra acelei perioade arată cât de repede Finlanda a trecut de la statutul de sistem școlar de succes la cel de obiect global al unei adevărate venerații în materie de politici educaționale. Povestea a fost întotdeauna mult mai mare decât dovezile.
Să începem cu partea adevărată. Finlanda chiar a avut rezultate foarte bune în primele ediții PISA. În PISA 2003, Finlanda a obținut 544 de puncte la matematică. Ministerul Educației din Finlanda spune că acest rezultat a făcut din țară statul OECD cu cel mai bun scor la alfabetizarea matematică la acel moment, în timp ce raportul OECD din 2004 arăta că Finlanda progresase suficient pentru a ajunge „la egalitate” cu țările din Asia de Est, ale căror performanțe la matematică și științe fuseseră anterior considerate de neegalat.
Dar aici a început înșelăciunea. O performanță foarte bună la un singur test internațional a fost transformată într-o afirmație mult mai amplă, aproape civilizațională: aceea că Finlanda ar fi fost o „adevărată țară a matematicii”. Că ar fi descoperit cumva formula succesului matematic profund. Că reprezenta un model superior nu doar în ceea ce privește climatul școlar, echitatea sau alfabetizarea, ci și matematica în sine. Această concluzie nu a fost niciodată justificată.
PISA nu pretinde că măsoară întreaga profunzime a culturii matematice a unei națiuni. OECD spune că PISA măsoară capacitatea tinerilor de 15 ani de a utiliza cunoștințele și competențele de matematică, citire și științe pentru a face față provocărilor din viața reală. Propriul său cadru pune accentul pe aplicarea cunoștințelor, mai degrabă decât pe stăpânirea unor conținuturi curriculare specifice. Este util. Contează. Dar nu este același lucru cu demonstrarea maturității în demonstrații matematice, a fluenței simbolice, a profunzimii de nivel olimpic sau a existenței unui plafon matematic realmente ridicat.
Această distincție nu este un detaliu tehnic minor. Este esența întregii probleme. Pentru că „bun la alfabetizarea matematică măsurată de PISA” și „o națiune excepțională din punct de vedere matematic” nu sunt aceeași afirmație. Și totuși, timp de ani de zile, au fost tratate ca și cum ar fi fost identice. Iar asta a fost absurd.
Dacă vrei să afli dacă o țară este cu adevărat o țară puternică în matematică, nu te oprești la un singur format de evaluare aplicat unor tineri de 15 ani. Pui întrebări mai dificile. Cum arată distribuția performanțelor de vârf? Câți elevi de elită produce sistemul? Cât de bine se descurcă la evaluări cu structuri diferite? Care este istoricul său în matematica de competiție serioasă? Vorbim despre o forță durabilă sau despre un vârf temporar?
Finlanda a părut mult mai puțin magică atunci când au fost puse aceste întrebări. Chiar și unul dintre cei mai cunoscuți apărători ai modelului finlandez, Pasi Sahlberg, a recunoscut că, înainte de „șocul PISA”, opinia dominantă în Finlanda era că nivelul cunoștințelor matematice și științifice ale elevilor finlandezi era, în cel mai bun caz, modest în comparație internațională. În aceeași lucrare, el observa că poziția Finlandei în clasamentul Olimpiadei Internaționale de Matematică se situa, de regulă, undeva între locurile 25 și 35. Acesta nu este profilul unei superputeri matematice consacrate. Este profilul unei țări a cărei reputație a ajuns ulterior să depășească performanțele sale reale și profunzimea tradiției sale matematice.
Același tipar apare și în alte evaluări internaționale. La TIMSS 1999, Finlanda a obținut 535 de puncte la matematică în rândul elevilor de clasa a VIII-a. Un rezultat respectabil, desigur. Dar foarte departe de liderii Asiei de Est: Singapore a obținut 604, Coreea 587, Taiwan 585, Hong Kong 582, iar Japonia 579. Finlanda nu era prezentată acolo drept modelul matematic evident pentru întreaga omenire. A devenit astfel abia mai târziu, după ce nebunia PISA a transformat un singur fir de dovezi într-o mitologie universală.
Această mitologie s-a răspândit pentru că era utilă din punct de vedere politic. Finlanda a devenit vasul perfect pentru anumite ideologii educaționale. Reformatorii care detestau examenele adorau Finlanda. Criticii responsabilizării sistemului adorau Finlanda. Consultanții educaționali adorau Finlanda. Jurnaliștii adorau Finlanda. Turismul educațional internațional adora Finlanda. Țara a devenit un ecran pe care fiecare proiecta ceea ce voia deja să creadă: că exigența este supraevaluată, că presiunea nu este necesară, că excelența academică poate fi desprinsă de intensitatea academică și că restul lumii fusese pur și simplu prea rudimentară pentru a observa acest lucru. Relatările lui Daly surprind foarte bine această calitate aproape devoțională a „nebuniei Finlanda”.
De aceea, povestea Finlandei nu a fost niciodată doar despre date. A fost despre branding. Și, asemenea celor mai multe branduri de succes, a simplificat realitatea fără milă.
Ceea ce a fost șters din imagine a fost nuanța. De exemplu, clasamentele PISA nu sunt podiumuri olimpice clare și fără echivoc. Ministerul finlandez notează că, în PISA 2022, existau 11 țări aflate peste media OECD la matematică ale căror rezultate nu prezentau diferențe semnificative statistic între ele. Cu alte cuvinte, discursul public adoră dramatismul clasamentelor ordonate frumos, mult mai mult decât permit datele în realitate.
A fost eliminată și posibilitatea ca succesul Finlandei să fi fost real, dar limitat. Aceasta este, cred, esența adevărului. Finlanda chiar a avut ceva demn de admirat: rezultate foarte bune în primele ediții PISA, un grad important de echitate, un sistem școlar coerent și un succes real în cadrul criteriilor pe care PISA le măsoară. Dar de aici lumea a trecut în domeniul fanteziei. A transformat un rezultat bun la o evaluare într-o doctrină universală a salvării educației. A confundat un anumit tip de competență măsurată cu superioritatea matematică totală.
Apoi cifrele au început să scadă, iar mitul a devenit mult mai greu de susținut. Ministerul Educației din Finlanda spune că alfabetizarea matematică se află pe o traiectorie descendentă încă din 2006. În PISA 2022, Finlanda a obținut 484 de puncte la matematică, cu 64 de puncte mai puțin decât vârful atins în 2006, când obținuse 548 de puncte. Ministerul mai spune că aproximativ unul din patru elevi finlandezi se află acum sub nivelul 2 de performanță la matematică. Nota de țară a OECD pentru Finlanda raportează, de asemenea, 484 de puncte la matematică în 2022, peste media OECD de 472, dar în mod clar mult sub aura de care Finlanda se bucura odinioară.
Iar zona de vârf spune o poveste și mai dură. OECD arată că doar 9% dintre elevii finlandezi erau performeri de top la matematică în PISA 2022, exact media OECD. În Singapore, procentul era de 41%. Așa arată o adevărată superputere matematică atunci când privești plafonul de performanță. Finlanda, în schimb, rămânea peste medie în ansamblu, dar era foarte departe de nivelul țărilor care produc o elită matematică numeroasă și performantă.
Acesta este lucrul pe care oamenii nu voiau să-l audă în perioada de vârf a „nebuniei Finlanda”: o țară poate fi decentă, chiar foarte bună, și totuși supraevaluată. O țară poate avea o echitate școlară impresionantă și, în același timp, să nu fie o mare civilizație matematică. O țară poate obține scoruri excelente la PISA și, totuși, să devină obiectul unui mit enorm și disproporționat. Exact asta s-a întâmplat aici.
Așadar, nu, cea mai corectă versiune a argumentului nu este că Finlanda a „falsificat” ceva. Performanța inițială a fost reală. Argumentul mai clar și, în fond, mai devastator este acesta: Finlanda nu a înșelat lumea cu rezultate false. Lumea s-a înșelat singură, transformând un semnal puternic, dar limitat, într-o fantezie completă despre măreția matematică.
O țară s-a descurcat foarte bine la PISA și, dintr-odată, politicieni, jurnaliști, specialiști din think-tank-uri și turiști educaționali au început să vorbească de parcă Euclid s-ar fi reîncarnat la Helsinki. Asta era o absurditate atunci și pare și mai ridicolă acum.
Adevărata lecție a Finlandei nu este că sistemele relaxate nu pot produce rezultate bune. Pot. Adevărata lecție este că lumea educației este jenant de vulnerabilă la hype. Dă-i o țară fotogenică, un ciclu de evaluare favorabil și o poveste satisfăcătoare din punct de vedere emoțional, iar lumea va construi o catedrală a mitologiei peste niște dovezi care nu au fost niciodată suficient de solide pentru a susține o asemenea construcție.
Finlanda nu a fost nimic. Dar niciodată nu a fost ceea ce lumea a pretins că este. Nu a fost un fel de tărâm promis al matematicii. A fost un miraj al epocii PISA, în care prea mulți oameni au fost disperați să creadă. Și timp de douăzeci de ani, acel miraj a fost vândut lumii.
Written by Valeriy Manokhin, PhD, MBA, CQF
https://valeman.medium.com/how-finlands-math-miracle-deceived-the-world-11a0070d9d89
N.R.: CITEȘTE și:
EDITORIAL – PISA NU MĂSOARĂ INTELIGENȚA COPIILOR ROMÂNI. DAR NE PLACE SĂ NE DECLARĂM PROȘTI DUPĂ TESTELE ALTORA!
