De fiecare dată când apar rezultatele testelor PISA, România intră în ritualul național al autoflagelării. Politicieni, experți, comentatori și tot felul de specialiști de serviciu ies la televizor, își pun o mină gravă și ne anunță, aproape satisfăcuți, că elevii români sunt slabi, că școala românească este un dezastru și că trebuie urgent să importăm alte modele de educație. Din nou. Pentru că, evident, dacă un test internațional spune că suntem slabi, atunci trebuie să fim slabi. Nu mai contează ce vedem cu ochii noștri. Nu mai contează rezultatele elevilor români la olimpiade. Nu mai contează elevii care intră la universități importante din lume. Nu mai contează generațiile de specialiști români care lucrează astăzi în medicină, IT, cercetare, inginerie sau științe. A venit PISA. A dat verdictul. Gata. Suntem proști.

 NOI CONTINUĂM SĂ CONFUNDĂM UN TEST CU INTELIGENȚA

Dar poate că problema nu este elevul român. Poate că problema este felul în care alegem să măsurăm inteligența, cunoștințele și capacitatea unui copil. Pentru că PISA nu spune, de fapt, cât știe un elev. Nu măsoară în mod direct cât a învățat la școală, câtă matematică, istorie, fizică sau gramatică stăpânește și nici cât de bine poate explica un fenomen. Nu măsoară capacitatea unui copil de a construi un raționament complex într-un răspuns liber, de a demonstra o teoremă, de a rezolva o problemă prin propriul drum sau de a argumenta logic o idee. PISA măsoară un anumit tip de competențe, printr-un anumit tip de testare, construit într-un anumit model educațional. Și aici apare marea problemă.

 UN RĂSPUNS GREȘIT NU ÎNSEAMNĂ CUNOȘTINȚE ZERO

Un copil poate greși o întrebare într-un test tip grilă și poate primi zero puncte pentru acel răspuns. Zero. Dar acel zero nu înseamnă neapărat că elevul nu știe absolut nimic despre subiectul respectiv. Poate a înțeles cerința greșit. Poate a interpretat greșit un cuvânt. Poate a făcut o greșeală de calcul la ultimul pas. Poate știa principiul, dar a ratat formularea. Într-un test clasic, profesorul poate vedea parcursul elevului. Poate observa că acesta știe metoda, înțelege fenomenul și are cunoștințe, chiar dacă a greșit rezultatul final. Într-o grilă, însă, ai bifat greșit. Zero. La fel de simplu, un copil care nu stăpânește subiectul poate bifa, pur și simplu, răspunsul corect. Norocul nu este inteligență. Dar într-un sistem strict bazat pe răspunsul final, norocul poate produce punctaj. Și atunci apare întrebarea simplă pe care nimeni nu pare să vrea să o pună: cât de mult măsurăm, de fapt, ceea ce pretindem că măsurăm?

 DACĂ I-AM TESTA PE EI CU METODELE NOASTRE?

Este foarte posibil ca elevi din statele considerate campioane ale testelor PISA să aibă propriile lor surprize dacă ar fi puși în fața unor teste clasice românești. Probleme de matematică rezolvate pas cu pas. Demonstrații. Cerințe de logică. Exerciții complexe de gramatică. Probleme de fizică și chimie în care nu trebuie doar să alegi o variantă, ci să arăți cum ai ajuns la rezultat. Ar putea fi dezastru. Nu pentru că acei copii ar fi proști. Ci pentru că au fost pregătiți într-un alt sistem. Prin alte metode. Pentru alte tipuri de evaluare. Și exact aici este problema comparațiilor PISA. Nu poți lua sisteme educaționale construite diferit, să aplici o singură riglă și apoi să proclami că unul este bun și celălalt este prost.

 STATISTICA POATE MINȚI ATUNCI CÂND ESTE GENERALIZATĂ

Să ne imaginăm o situație simplă. Un tir aduce într-un hipermarket o cantitate uriașă de pastă de dinți. La finalul perioadei, statisticile arată că s-au vândut puține tuburi. Care este concluzia? Oamenii din zona respectivă nu se spală pe dinți. Nu? Total fals. Poate oamenii cumpără pasta de dinți din alte magazine. Poate au cumpărat înainte. Poate produsul era prea scump. Poate nu era marca pe care o preferau. Poate magazinul nu a avut clienți suficienți în perioada respectivă. Dar dacă iei o singură cifră și construiești o concluzie generală, poți demonstra aproape orice. PISA oferă o fotografie statistică realizată printr-o anumită metodologie. O fotografie poate fi utilă. Dar o fotografie nu este întreaga viață. Și cu siguranță nu este un certificat de inteligență pentru o națiune.

 CU TOATE ACESTEA, ROMÂNIA PRODUCE CAMPIONI

În același timp în care ni se spune că școala românească este permanent în colaps, elevii români continuă să obțină rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri internaționale. Avem copii care rezolvă probleme pe care mulți adulți nu le-ar înțelege nici după trei explicații și două cafele. Avem olimpici la matematică, informatică, fizică, chimie și alte discipline. Avem tineri români care intră la universități importante din lume. Avem specialiști români căutați în întreaga lume. Dar, desigur, apare PISA și ni se explică imediat că suntem o țară de analfabeți funcționali. Nu cumva ar trebui să ne întrebăm dacă imaginea este mai complexă? Nu cumva avem și probleme reale, dar și rezultate reale?

 AVEM PROBLEME, DAR NU SUNTEM PROȘTI

Da, sistemul românesc de educație are probleme serioase. Școli fără dotări. Profesori prost plătiți. Birocrație. Programe încărcate. Diferențe uriașe între mediul rural și urban. Abandon școlar. Toate acestea sunt reale și nu trebuie ascunse. Dar de aici și până la a transforma fiecare copil român într-un produs defect al unui sistem declarat permanent falimentar este o manipulare. Și poate una extrem de periculoasă.

 CINE ARE INTERESUL SĂ NE SPUNĂ ÎN PERMANENȚĂ CĂ SUNTEM PROȘTI?

De ani de zile, după fiecare rezultat internațional, România primește aceeași rețetă. Educația voastră este proastă. Trebuie schimbată. Trebuie reformată. Trebuie modernizată. Trebuie să renunțați la vechile metode. Trebuie să adoptați noile modele. Trebuie să faceți experimente. Și copiii devin, încet-încet, generații de laborator. Azi schimbăm programa. Mâine schimbăm modul de evaluare. Poimâine eliminăm nu știu ce disciplină. Răspoimâine introducem competențe cu denumiri atât de complicate încât nimeni nu mai știe, de fapt, ce trebuie să învețe copilul. Și, în tot acest timp, ni se repetă obsesiv: elevii români sunt slabi.

Nu cumva, repetând permanent unei națiuni că este slabă, ajungi să o faci să creadă că este slabă? Nu cumva, declarând permanent că școala românească nu valorează nimic, pregătești terenul pentru importarea unor modele care nu au nicio legătură cu tradiția, cultura și specificul educațional românesc? Nu cumva cineva are nevoie de o populație convinsă că propriul sistem este inutil pentru a accepta orice experiment venit din exterior?

 UN TEST NU POATE MĂSURA UN OM

Cel mai mare pericol este că am ajuns să reducem copilul la o cifră. Ai bifat bine, ești bun. Ai bifat greșit, ești slab. Dar copilul nu este o grilă. Inteligența nu este o căsuță bifată. Cunoașterea nu poate fi întotdeauna redusă la patru variante, dintre care una este corectă. Un copil poate fi genial la matematică și poate greși din grabă o grilă. Poate avea cunoștințe solide și poate interpreta greșit o cerință. Poate înțelege perfect un fenomen, dar poate alege răspunsul greșit după ce a făcut o singură eroare într-un lanț de raționamente. După cum un copil care nu cunoaște subiectul poate nimeri, pur și simplu, răspunsul corect.

 PISA MĂSOARĂ UN TIP DE TEST. NU O NAȚIUNE

Înainte să ne mai biciuim public pentru rezultatele PISA, poate ar trebui să înțelegem un lucru simplu: PISA măsoară performanța elevilor într-un anumit tip de evaluare. Nu măsoară întreaga inteligență a unui copil. Nu măsoară întreaga sa cultură. Nu măsoară toate cunoștințele pe care le-a acumulat. Nu măsoară capacitatea sa reală de a deveni medic, inginer, cercetător, profesor sau inventator. Și, mai ales, nu ar trebui să decidă, prin câteva statistici, cât valorează intelectual o întreagă generație.

România are nevoie de o educație mai bună. Dar nu are nevoie să fie convinsă că este o națiune de proști. Pentru că un popor care ajunge să creadă că este prost va accepta, în cele din urmă, ca alții să îi spună cum trebuie să gândească, ce trebuie să învețe și ce trebuie să devină. Și poate că, înainte de a distruge definitiv încrederea în școala românească, ar trebui să ne întrebăm cine câștigă atunci când ni se spune, an după an, că tot ce am avut trebuie demolat și înlocuit cu experimente educaționale importate. Pentru că problemele educației românești trebuie rezolvate. Dar copiii României nu trebuie transformați în cobaii permanenți ai unor modele pe care alții le declară moderne doar pentru că nu au fost inventate aici.

Iulian Gavriluță - News Buzău