Cine nu a fost pe mare niciodata nu poate intelege de ce abisul albastru iti inghite sufletul si mintea si ramane pentru totdeauna in adancul amintirilor. De multe ori ne miram de curajul si dibacia marinarilor, dar uitam de sacrificiile personale si lupta permanenta cu sine insusi a celor ce strabat mările si oceanele lumii. Cine a trecut de testul acesta este un barbat desavarsit, loial, incercat si gata de orice sacrificiu. Daca despre ofiterii altor arme ale Armatei Române se tot vorbeste, tesandu-se povesti si intamplari nenumarate, despre marinari se discuta putin sau deloc si asta nu pentru ca nu ar fi ce sa se spuna, ci doar pentru ca ei nu au timp de asa ceva, impartindu-si viata intre mare si țărm, intre datorie si familie! Sufletul unui marinar este mai batut de valuri decat corabia in furtuna si asta se vede pe chipul tuturor care au luptat cu vicisitudinile "regatului lui Neptun"! Si cu toate acestea, fata lor e mai luminata ca valurile apei la rasarit!

Despre personalitatile Marinei Militare ce au trait pe aceste meleaguri buzoiene am vorbit si altadata - povestea incredibila a viceamiralului Sebastian Ulmeanu - AICI - acum insa vrem doar sa aducem aminte, in preajma sarbatorii lor - Sf Maria - Ziua Marinei, de un alt buzoian - maistru militar principal (R) Marian Zamfirache, care a promis ca ne povesteste despre "Ultimul cart" facut in serviciul Marinei Militare. Pana atunci, lasam marturie cateva fotografii, "furate" de pe profilul lui si o aducere aminte despre ce insemana Marina Militară Română, in ziua dinaintea sarbatorii mentionate! Vom reveni!

Marina militară, Forțele navale sau Marina de Război este totalitatea forțelor militare navale ale unui stat, compusă din nave de război, nave de escortă, submarine, precum și avioane, împreună cu artileria și militarii din cadrul infanteriei marine. Este destinată operațiunilor navale și amfibii pe mări și fluvii, sau în preajma litoralului și țărmurilor.

  Intrarea României în cel de-al doilea război mondial a reorientat politica navală a țării către executarea misiunilor impuse de desfășurarea ostilităților, ostilități care pentru flota românească, ca de fapt, pentru întreaga economie națională, au avut consecințe dezastruoase.

    În linii generale, acțiunile Marinei Române în Marea Neagră pe timpul Campaniei din Est s-au desfășurat pe mai multe etape după criterii cronologice, pornind de la misiunile principale îndeplinite:

      - 22 iunie - 8 august 1941, perioadă în care forțele maritime au avut ca misiune principală apărarea litoralului prin contracararea încercărilor de atac și debarcare pe litoralul românesc;

      - 8 august 1941 - 28 iulie 1942, etapă în care forțele navale românești au asigurat, în special, protecția transporturilor;

      - 28 iulie 1942 - 5 aprilie 1944, perioadă în care Marina Militară a executat misiuni de sprijin direct și indirect al acțiunilor armatei de uscat și transporturi de aprovizionare;

      - 5 aprilie - 13 mai 1944, etapă în care forțele navale maritime au participat la operația de evacuare a trupelor române și germane din zona Odessa și Sevastopol;

      - 13 mai - 23 august 1944, perioadă în care s-au executat în special misiuni de apărare a litoralului maritim.

    Pentru îndeplinirea acestor misiuni, insuficiența mijloacelor navale de care dispunea Marina Militară a impus rechiziționarea, transformarea și trecerea unor nave ale Serviciului Maritim Român sau ale unor companii particulare de navigație în subordinea Comandamentului Marinei Militare.

      - 23 august - 5 septembrie 1944, când navele noastre au fost dezarmate de sovietici și duse în porturile rusești din Marea Neagră.

    Concluziile trase în urma participării Marinei Române la cel de-al doilea război mondial și a conflictelor navale postbelice, au subliniat importanța Marinei Militare în strategia de apărare a României: apărarea națională se bazându-se în egală măsură pe toate componentele sale articulate într-un organism funcțional, Marina și Aviația exercitând controlul spațiului maritim și aerian, trupele de uscat obținând decizia pe teren.

 Distrugătorul “MĂRĂȘEȘTI” Submarinul “DELFINUL”

    Poziția geografică a României, stat european continental, stat riveran Mării Negre și unei artere fluviale de importanță europeană – Dunărea, stat cu acces direct spre centrul Europei, îi conferă atât posibiblitate de manifestare plenară a potențelor sale politico-militare, cât și dreptul și obligația de a deține, în cadrul sistemului său național de apărare o componentă navală respectabilă și performantă militar.

    Rolul Forțelor Navale în calitatea lor de componentă de bază a sistemului național de apărare, consta în promovarea intereselor României la mare și fluviu, atât în timp de pace, cât și în timp de război. Din această responsabilitate națională decurg și principalele lor misiuni: apărarea comunicațiilor maritime și fluviale proprii, asigurarea ieșirii României la mare; exercitarea drepturilor legitime ale statului român în Zona Economică Exclusivă; lovirea comunicațiilor maritime ale inamicului; interzicerea debarcării desantului maritim; participarea la apărarea Dobrogei; sprijinirea Forțelor Terestre care acționează pe litoral sau de-a lungul fluviului Dunărea. Toate aceste misiuni conturau esența doctrinei navale românești la sfârșitul anilor 80.

    După 1994, Forțele Navale Române s-au implicat substanțial în Programul “Partnership for Peace” (Parteneriatul pentru Pace) deoarece deschiderea spre valorile occidentale era tot mai evidentă. Amplificarea și diversificarea contactelor cu flotele maritime ale statelor occidentale, între care un loc de prim rang l-au avut cele aparținând NATO, au determinat o serie de reconsiderări conceptuale și acționale menite să prefigureze transformările majore care trebuiau realizate în Forțele Navale. Pentru început, aceste transformări au vizat adaptarea conceptelor și structurilor la cerințele impuse de Parteneriatul pentru Pace. Totodată s-au identificat și evaluat obiectivele de interoperabilitate care să contribuie la compatibilizarea structurală, tehnică și acțională a Forțelor Navale românești cu ale celor din Alianța Nord-Atlantică. Opțiunea României pentru aderarea la NATO și la Uniunea Europeană s-a manifestat mai pregnant după anul 2000, când s-au definit clar obiectivele integrării Armatei României și implicit, ale Forțelor Navale în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Fregata “REGELE FERDINAND”

    Aderarea României la NATO, în martie 2004, a însemnat asumarea unor noi responsabilități pentru dezvoltarea unei securități durabile pe continentul european în condițiile creșterii interdependențelor, oportunităților, dar și a riscurilor la nivel global. În acest context, Forțele Navale Române au intrat într-o nouă etapă, având ca obiective principale profesionalizarea personalului și modernizarea capabilităților necesare participării sporite și eficiente la managementul crizelor, la prevenirea și combaterea terorismului internațional, precum și la acțiunile de apărare colectivă desfășurate de Grupările Navale Multinaționale.

SURSE: Marian Zamfirache (facebook), navy.ro