Sebastian Ulmeanu, un buzoian la comanda Marinei Militare (amintiri evocate de un camarad)

Pentru că pe 18 Jun, 2024 s-au împlinit 95 de ani de la nașterea viceamiralului Sebastian Ulmeanu, va prezentam câteva amintiri legate de buzoianul care a condus destinele Marinei Militare Române în perioada 1973-1979 (marturii ale Comandorului (r) dr. Marian Moşneagu)

Un debut promițător

Fiul Mariei şi al lui Gheorghe Ulmeanu, Sebastian Ulmeanu s-a născut pe 18 iunie 1929, la Buzău.

A absolvit Liceul teoretic, Şcoala de Ofiţeri de Marină (23 august 1950), Facultatea de Marină din cadrul Academiei Militare Generale „I.V. Stalin” Bucureşti (13 octombrie 1956) şi Academia de Ştiinţe Sociale „Ştefan Gheorghiu”.

Înaintat în gradul de locotenent la 23 august 1950, la 48 de ani era avansat viceamiral, la 9 mai 1977, cu prilejul Centenarului Războiului de Independență.

Și-a început cariera în calitate de comandant al Unităţii de Luptă Artilerie la bordul distrugătorului „Mărăşeşti”, la 11 martie 1951 fiind numit şef al Biroului Cadre la Flotila de Dunăre iar la 24 iulie 1951, şef Birou Cadre Marină în Secţia Cadre a Comandamentului Marinei Militare.

Începând cu 28 ianuarie 1953, a fost numit secretar al Consiliului Militar în Comandamentul Marinei Militare.

Între 13 octombrie 1956 și 12 martie 1957 a activat ca lector la Catedra de Tactica şi Tehnica Marinei Militare a Academiei Militare Politice „Gheorghe Gheorghiu-Dej”.

Ulterior a fost numit comandantul distrugătorului 2 din Divizionul 418 Distrugătoare al Brigăzii 214 Nave.

La comanda celei mai bune nave din divizion, s-a dovedit a fi, în accepţiunea comandantului Divizionului, „un bun organizator al tuturor activităţilor. Este exigent cu subordonaţii… Ia hotărâri operative şi de cele mai multe ori juste.”.

La 23 ianuarie 1959 a fost numit şef de stat-major al Bazei 42 Maritime, comandantul acesteia, căpitanul de rangul 1 Gheorghe Popa, fiind satisfăcut de performanţele sale profesionale.

Ofiţer corect, disciplinat, destul de autoritar şi exigent, ofiţerul era, potrivit acestuia, „perseverent şi cu o mare putere de muncă, de care uzează în majoritatea cazurilor”, anticipându-i o carieră strălucită.

După experiența acumulată ca şef de stat-major al nou-înfiinţatului Port Militar nr. 12, la 26 mai 1961 a fost numit specialist Observare Transmisiuni (şi şef al Secţiei Observare Radiotehnică şi Vizuală, funcţie nou-înfiinţată) la Comandamentul Marinei Militare.

La 12 mai 1962 a devenit comandantul Regimentului 110 Radiotehnic şi Transmisiuni, căpitanul de rangul 2 Dumitru Munteanu, comandantul Diviziei 42 Maritime, apreciind faptul că „a depus o muncă susţinută pentru organizarea muncii, înfiinţând regimentul. În acest scurt timp a dat dovadă de spirit organizatoric şi gospodăresc, rezolvând cu competenţă sarcini grele. Apreciez că este un ofiţer bun, capabil, exigent, cu calităţi de comandant.”.

Apreciat de comandantul Marinei Militare ca un ofiţer cu mare putere de muncă, cu voinţă, cu personalitate şi disciplinat, la 22 august 1963 a fost numit comandant al Diviziei 42 Maritime, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 15 februarie 1966.

Rezultatele notabile obţinute de această mare unitate la inspecţia ministrului Forţelor Armate şi ieşirea navelor în rada Sulina din luna iulie 1964 au dovedit capacitatea de conducere şi buna pregătire a ofiţerului.
„Deşi la luarea comenzii, marea unitate prezenta mari deficienţe din punct de vedere al ordinii militare şi un mare număr de evenimente grave şi abateri disciplinare, totuşi, muncind cu mult simţ de răspundere şi tenacitate, căpitanul de rangul 2 Ulmeanu, împreună, cu Consiliul Politic şi statul său major, a reuşit să schimbe starea de lucruri (sic!).
A controlat cu exigenţă fiecare unitate şi subunitate din subordine, stabilind măsurile de luat şi timpul necesar”, preciza comandantul Marinei Militare.

La 15 februarie 1966 a fost numit locţiitor al comandantului Marinei Militare pentru pregătirea de luptă şi învăţământ.

Mulţumit de sprijinul primit din partea acestuia, fapt care a condus la îndeplinirea lună de lună a planurilor de pregătire de luptă şi la obţinerea unor rezultate superioare la sesiunile de examene din cele două şcoli ale Marinei Militare, comandantul acesteia, viceamiralul ing. Grigore Marteş, îi recomanda „să acorde în continuare o atenţie mai mare dotării cabinetelor de specialitate de la Şcolile Marinei Militare şi asigurării bazei materiale a pregătirii de luptă în unităţile şi marile unităţi.”.

La 1 noiembrie 1969 a devenit locţiitor al comandantului Marinei Militare iar pe 13 decembrie 1973 a preluat comanda Marinei Militare.

August 1974. Contraamiralul Sebastian Ulmeanu felicită ofițerii decorați cu prilejul Zilei Naționale
August 1974. Contraamiralul Sebastian Ulmeanu felicită ofițerii decorați cu prilejul Zilei Naționale

Cel mai tânăr moșneag

Viceamiralul Sebastian Ulmeanu a fost primul comandant al Marinei Militare pe care l-am întâlnit, față în față, în perioada adolescenței mele „bleumarine”.

Eram cadet în primul an la Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”. Nu după mult timp de la mutarea instituției în noul local de pe faimoasa platformă de învățământ a Marinei Militare din Coiciu, era anunțată vizita comandantului Marinei Militare. Drept urmare, am fost mobilizați la șmotru intens pe sectoarele de curățenie, astfel încât cazarma arăta impecabil, atât la interioare cât și platoul pe care urma să se desfășoare îndelung pregătita revistă de front.

Comandantul companiei, locotenentul infanterist Spirache, avusese grijă ca echipa de croitori să ne ajusteze uniformele de marinar astfel încât acestea să fie armonie deplină cu trupurile noastre firave, și să exerseze pasul de defilare la infinit.

După întâmpinarea viceamiralului Sebastian Ulmeanu de către comandantul liceului, contraamiralul Petru Anghel, zis Lordul, comandantul Marinei a inspectat fiecare batalion și companie, începând, evident, cu noi, cei din anul I.

S-a ordonat: „ - Pentru inspecție, 3, 2,1 pași înainte, marș!”, iar noi ne-am răsfirat regulamentar, astfel încât comisia să poată trece prin dreptul fiecăruia.

Eu, care eram cel mai mic după statură, adică încheietorul plutonului, ultimul de la grupa a treia, așteptam cu sufletul la gură să-mi vină rândul. Deși exersasem formula de prezentare, timiditatea și emoția întâlnirii cu liderul Amiralității mă copleșiseră.
Și când, într-un final, amiralul m-a copleșit cu uniforma-i înstelată și cătătura sa aparent sobră, am reușit, cu chiu, cu vai, să îndrug, cu glas tremurând și roșu la față până în vârful nasului: „- Tovarășe viceamiral, sunt elev Moșneagu.”.

Intuind frământarea mea lăuntrică, amiralul mi-a așezat protector palma stângă pe umărul drept, asigurându-mă, cu o replică spontană și, zic eu, mai mult decât inspirată: „ – Ești cel mai tânăr moșneag din Marină!”.

Instantaneu, ofițerii din suită au izbucnit în râsete, atmosfera s-a deconectat de la sine iar eu am răsuflat ușurat că am trecut cu bine testul instrucției de front.

Mulți ani după această întâmplare, inclusiv după ce am ajuns ofițer, am păstrat vie amintirea faptului că am fost și eu remarcat într-un fel, printre atâtea odrasle de ofițeri de marină celebri în epocă - și chiar m-am fălit - cu acest epitet exclusivist.

  1. Contraamiralul Sebastian Ulmeanu cu o delegație din Peru la bordul navei-școală „Mircea”
  2. Contraamiralul Sebastian Ulmeanu cu o delegație din Peru la bordul navei-școală „Mircea”

În elita Armatei Române
Apreciat și respectat pentru calitățile sale de lider, fermitatea, competențele și experiența sa profesională, viceamiralul Sebastian Ulmeanu și-a încheiat cariera în primul eșalon al Armatei Române, la 21 martie 1979 fiind promovat locţiitor al şefului Marelui Stat Major şi şef al Secţiei Marină

Din nefericire, s-a stins din viaţă prematur, la numai 50 de ani, pe 10 iulie 1979, Consiliul de conducere al Ministerului Apărării Naționale exprimându-și regretul pentru pierderea unui camarad de excepție, cu o temeinică și multilaterală pregătire profesională, un remarcabil spirit organizatoric și alese calități morale.

PIOS OMAGIU și ETERNĂ RECUNOȘTINȚĂ!

SURSA: Marian Zamfirache