
Există oameni care cerșesc atenția autorităților și există oameni care ajung să le ceară socoteală în instanță (și a câștigat!). Sorin Udrea, reprezentant al Asociației „Hăpluț și Prietenii”, a ales a doua cale. Miza? Un document despre care se vorbește de milioane de euro, un studiu privind populația de urși din România și informațiile care ar trebui să stea la baza deciziilor statului în privința acestor animale.
De ce ar trebui ținut secret un asemenea document? Cine a realizat studiul? Cât a costat în realitate? Ce date conține și cine a avut acces la ele? Sunt întrebări legitime, mai ales atunci când vorbim despre o politică publică ce poate avea consecințe majore asupra faunei sălbatice.
Când transparența ajunge în sala de judecată
Potrivit informațiilor publicate de Sorin Udrea, demersul său a vizat obținerea studiului prin intermediul Legii 544/2001, legea care reglementează accesul cetățenilor la informațiile de interes public.
Dosarul nr. 834/42/2025, dintre Asociația „Hăpluț și Prietenii” și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a ajuns la Curtea de Apel Ploiești. Miza procesului este comunicarea informațiilor de interes public. Ministerul a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate anterior, astfel că disputa juridică a continuat.
Aici apare întrebarea care nu poate fi ocolită: dacă studiul a fost realizat din bani publici, în ce condiții poate fi refuzat accesul publicului la el? Iar dacă există informații care, potrivit legii, trebuie protejate, de ce nu pot fi comunicate măcar datele care nu intră sub incidența excepțiilor legale?
Urșii nu sunt o simplă rubrică într-un tabel
Gestionarea populației de urși din România este un subiect care privește deopotrivă siguranța oamenilor, protejarea comunităților afectate, conservarea biodiversității și responsabilitatea autorităților.
Tocmai de aceea, un studiu care fundamentează decizii privind intervențiile asupra populației de urși trebuie să poată fi supus unei examinări publice. Cum au fost colectate datele? Care este metodologia? Câte exemplare au fost identificate? Cum au fost stabilite zonele de risc? Ce criterii justifică măsurile propuse?
Nu este suficient ca autoritățile să invoce existența unui studiu și apoi să ceară publicului să accepte concluziile fără să le poată verifica. Într-o administrație transparentă, încrederea nu se obține prin secretizare, ci prin explicații și documente accesibile.
O luptă care nu se oprește la urși
Sorin Udrea a anunțat și un alt litigiu, de această dată cu DSVSA Buzău, privind solicitarea unor informații referitoare la Asociația „Micii Patrupezi Blănoși”. Este un alt dosar în care accesul la informații și transparența instituțională sunt în centrul disputei.
Cele două demersuri au un element comun: solicitarea ca instituțiile publice să ofere explicații și informații atunci când acestea sunt cerute în condițiile legii. Nu este vorba despre favoruri, ci despre obligații legale.
Cine se teme de transparență?
Când un cetățean sau o organizație trebuie să ajungă în instanță pentru a obține informații de interes public, problema depășește cu mult persoana care a făcut solicitarea. Devine o problemă de funcționare a instituțiilor.
Ministerul Mediului trebuie să explice de ce contestă accesul la documentul solicitat și care sunt temeiurile juridice ale refuzului. Publicul are dreptul să știe ce studii fundamentează decizii cu impact asupra mediului și asupra comunităților.
Iar dacă informațiile sunt corecte, metodologia este solidă și cheltuirea banilor publici este justificată, transparența nu ar trebui să fie o amenințare pentru nimeni.
Într-un stat în care instituțiile lucrează în numele cetățenilor, secretul nu poate deveni regula, iar interesul public nu trebuie să fie tratat ca o problemă incomodă.
Sorin Udrea a ales să ducă această dispută în instanță. Rămâne ca Ministerul Mediului să explice publicului de ce un document atât de important a ajuns să fie obiectul unei asemenea bătălii juridice.
Iulian Gavriluță
