Concentrarea puterii financiare și corporative ridică întrebări fundamentale cu privire la cine controlează, în ultimă instanță, economia globală.

În timp ce băncile comerciale creează bani prin acordarea de împrumuturi, structura de proprietate și influența marilor bănci, a instituțiilor de investiții și a corporațiilor multinaționale reprezintă o altă dimensiune importantă a sistemului economic modern.

În articolul meu recent, intitulat „Sistemul de expansiune-recesiune-salvare: cum pierderile bancare private devin datorie publică”, am analizat sistemul bancar bazat pe bani-datorie, ciclul de expansiune-recesiune-salvare și răspunsurile contrastante ale Irlandei și Islandei la criza bancară din anul 2008.

Acest articol complementar examinează relația dintre puterea monetară, proprietatea corporativă și influența financiară, incluzând cercetarea elvețiană de referință care identifică o rețea extrem de interconectată, sau o „super-entitate” formată din 147 de corporații, precum și autoritatea substanțială de vot exercitată de marile companii de administrare a activelor, precum BlackRock. Aceste subiecte, inclusiv cercetarea elvețiană, au fost examinate și în articolul meu inițial din februarie 2025, intitulat „Cine deține lumea? Procesul de expansiune-recesiune-salvare care a îndatorat națiunile”.

Acest articol analizează:

Cine controlează procesul de creare a banilor controlează lumea – Piramida controlului

Cine deține băncile și societățile de administrare a activelor care dețin controlul asupra lumii?

Studiul elvețian privind structura acționariatului corporativ la nivel global și rețeaua celor 147 de corporații

BlackRock și concentrarea puterii de vot la nivel corporativ

Concentrarea financiară și responsabilitatea democratică

Cine controlează procesul de creare a banilor controlează lumea – Piramida controlului

De-a lungul deceniilor, puterea de a crea bani prin îndatorare a dus la puterea de a deține, controla și manipula bunurile lumii materiale, precum și mass-media și politica. Cei care controlează procesul de creare a banilor dețin puterea de a controla mass-media corporativă și lumea materială, indiferent de partidul politic ales sau de sistemul utilizat (capitalism, socialism, comunism etc.). Aceasta înseamnă că multe aspecte ale vieții noastre sunt, în realitate, controlate de „stăpânii banilor”. Această acaparare a puterii nu a fost realizată prin crearea de valoare suplimentară, ci prin controlul deplin asupra sursei banilor și a lumii finanțelor.

A existat o piramidă a controlului. Cu cât urci mai sus, cu atât te apropii mai mult de sursa creării banilor. La nivelul de bază, noi toți ne vedem de viața de zi cu zi. La nivelul următor se află guvernele. Aceștia sunt oameni cărora li se acordă monopolul asupra forței și care o folosesc pentru a impozita și a controla populația, indiferent dacă suntem sau nu de acord. Alegerea noilor lideri guvernamentali prin democrația reprezentativă este o iluzie a puterii poporului. Vastele sisteme de reglementare ale guvernului, în esență, nu se schimbă niciodată.

Dar cine controlează guvernele? Nu popoarele națiunilor sunt cele care controlează guvernele, fapt demonstrat de operațiunile de salvare a băncilor din Europa după 2008. Nu a existat niciun referendum pe această temă; guvernele s-au conformat pur și simplu dorințelor corporațiilor bancare private internaționale.

La nivelul imediat superior se află mega-corporațiile, iar la nivelul următor, dincolo de corporații, se află cartelul bancar mondial (sau monopolul) deținut de entități private. De-a lungul deceniilor, mega-corporațiile au acaparat resursele lumii și au controlat piețele. Pentru a face acest lucru, au avut nevoie de acces la bani ieftini. Mega-corporațiile au obținut împrumuturi la rate speciale de la mega-bănci. Așa cum vom vedea mai târziu în acest articol, cei care dețin și controlează mega-băncile controlează, în ultimă instanță, și mega-corporațiile.

„Cine controlează masa monetară dintr-o țară este stăpânul absolut al întregii industrii și al întregului comerț… când îți dai seama că întregul sistem este foarte ușor de controlat, într-un fel sau altul, de câțiva oameni puternici aflați la vârf, nu va mai fi nevoie să ți se explice cum apar perioadele de inflație și de criză economică.” – James Garfield (al 20-lea președinte al SUA – asasinat în 1881).

De asemenea, rețineți comentariile deputatului Charles McFadden, președintele Comisiei pentru bancă și monedă a Camerei Reprezentanților, din 10 iunie 1932:

„Unii oameni cred că băncile Rezervei Federale sunt instituții ale guvernului SUA. Nu sunt… sunt monopoluri private de credit care exploatează poporul american în beneficiul propriu și al escrocilor lor străini și interni, precum și al cămătarilor bogați și prădători… Aceste douăsprezece monopoluri private de credit au fost impuse în mod înșelător acestei țări de către bancherii care au venit aici din Europa și ne-au răsplătit ospitalitatea subminând instituțiile noastre americane… Jefuirea Statelor Unite de către FED este cea mai mare crimă din istorie. FED a depus toate eforturile pentru a-și ascunde puterile, dar adevărul este că FED a uzurpat guvernul. Controlează totul aici și toate relațiile externe. Înființează și destituie guverne după bunul său plac.” – Charles McFadden, membru al Congresului.

Pentru mai multe informații, consultați și cartea mea „Economia demonică și șiretlicurile bancherilor”.

Cine deține băncile și societățile de administrare a activelor care dețin controlul asupra lumii?

Concentrarea proprietății și a influenței financiare în cadrul sistemului bancar și corporativ global ridică întrebări fundamentale cu privire la puterea economică, guvernanța corporativă și responsabilitatea democratică.

Marile bănci comerciale, instituțiile de investiții și societățile de administrare a activelor sunt interconectate prin rețele extinse de participații, acorduri de finanțare și relații de investiții. Printre cele mai mari instituții financiare globale se numără BlackRock, Vanguard, State Street, JPMorgan Chase și Morgan Stanley.

Trebuie făcută o distincție importantă între dreptul de proprietate asupra activelor financiare și puterea de a influența deciziile corporative. Marile societăți de administrare a activelor gestionează, în general, investițiile în numele clienților, al fondurilor de pensii, al instituțiilor și al investitorilor individuali. Cu toate acestea, în cazul în care dreptul de vot este delegat acestor instituții, acestea exercită o influență considerabilă asupra guvernanței corporative, asupra numirilor în consiliul de administrație și asupra hotărârilor acționarilor.

Studiul elvețian: O rețea globală de control corporativ

În octombrie 2011, cercetătorii Stefania Vitali, James B. Glattfelder și Stefano Battiston de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zurich au publicat în revista PLOS ONE[1] un studiu evaluat de colegi, intitulat „Rețeaua controlului corporativ global”.

Cercetătorii au analizat relațiile de proprietate corporativă folosind date din anul 2007, examinând o rețea de aproximativ 43.000 de corporații transnaționale dintr-o bază de date mult mai vastă, care acoperă aproximativ 37 de milioane de companii și investitori din întreaga lume.

Cercetătorii au identificat o rețea extrem de interconectată de proprietate corporativă, incluzând un grup strâns legat sau o „super-entitate” formată din doar 147 de corporații, în principal instituții financiare, care exercitau în mod colectiv aproximativ 40% din controlul estimat al rețelei asupra valorii economice a corporațiilor transnaționale examinate în studiu.

O mare parte din structura de proprietate a acestora era deținută de alți membri ai super-entității. Aceste diverse entități financiare și mega-bănci sunt interconectate și se dețin reciproc. În esență, este vorba de o entitate mondială de proprietate privată, care se auto-consolidează, aflată sub controlul mai multor corporații financiare.

Este semnificativ faptul că aproximativ trei sferturi din acest nucleu strâns interconectat era format din intermediari financiari, printre care Barclays Bank, JPMorgan Chase & Co și The Goldman Sachs Group. Potrivit lui James B. Glattfelder, unul dintre autorii studiului:

„De fapt, mai puțin de 1% dintre companii au reușit să controleze 40% din întreaga rețea.”

Autorul Dean Henderson scrie într-un articol[2]:

„Cei patru călăreți ai sectorului bancar (Bank of America, JP Morgan Chase, Citigroup și Wells Fargo)… Conform rapoartelor 10-K depuse de companii la SEC, Cei patru călăreți ai sectorului bancar se numără printre primii zece acționari ai practic fiecărei corporații din clasamentul Fortune 500… Un important depozitar al averii oligarhiei globale care deține aceste holdinguri bancare este US Trust Corporation – fondată în 1853 și deținută în prezent de Bank of America. Unul dintre directorii corporativi și administratorii onorifici recenți ai US Trust a fost Walter Rothschild…”

În plus, potrivit lui Ellen Brown, președinta Institutului de Bancă Publică din SUA, companiile de administrare a activelor, precum BlackRock, dețin, la propriu, o mare parte din SUA și din lume. Ea afirmă:

„BlackRock deține o participație majoritară în toate marile corporații din indicele S&P 500, dar susține că nu deține fondurile. Acesta acționează doar ca un fel de custode pentru investitorii săi — sau cel puțin așa susține. Însă BlackRock și celelalte trei mari ETF-uri (fonduri tranzacționate la bursă) exercită dreptul de vot asupra acțiunilor corporațiilor; așa că, din punctul de vedere al conducerii, ele sunt proprietarii. Și, după cum s-a observat într-un articol din 2017 al Universității din Amsterdam intitulat Aceste trei firme dețin America corporativă, ele votează în 90% din cazuri în favoarea conducerii.”[3]

Într-o analiză din anul 2018 intitulată „Blackrock – Compania care deține lumea”[4], un grup multinațional de cercetare numit Investigate Europe (Investigați Europa) a concluzionat că BlackRock „subminează concurența prin deținerea de acțiuni în companii concurente”. Acționarii majori ai BlackRock sunt toți mega-bănci și corporații financiare, precum Bank of America, JPMorgan Chase, Citi Group, Wells Fargo and Company, Morgan Stanley și diverse alte bănci[5]. Așadar, băncile comerciale private dețin BlackRock și celelalte mari companii de administrare a activelor care dețin cea mai mare parte a lumii.

Deși cercetarea s-a bazat pe date din 2007, concluziile sale rămân semnificative în a demonstra modul în care proprietatea și controlul corporativ se pot concentra într-o rețea relativ mică de instituții financiare. Cifrele descriu rețeaua de proprietate examinată la momentul respectiv și nu ar trebui interpretate ca o măsurătoare directă a controlului corporativ în 2026.

Autoarea Karen Hudes, care a lucrat în departamentul juridic al Băncii Mondiale timp de peste 20 de ani, a citat studiul elvețian menționat mai sus în cadrul unui interviu acordat publicației New American[6]. Potrivit lui Hudes: „Ceea ce se întâmplă de fapt este că resursele lumii sunt dominate de acest grup” și că „cei corupți care acaparează puterea” au reușit să domine mass-media și să controleze finanțele practic ale fiecărei națiuni din lume. Printre aceste organizații se numără Banca Mondială, FMI și băncile centrale, precum Rezerva Federală, toate fiind nealese și nefiind obligate să dea socoteală. În ceea ce privește mass-media, autorul E.H. Brown afirmă că:

„Secretul a fost păstrat deoarece baronii jefuitori au reușit să-și folosească monopolul asupra banilor pentru a cumpăra marile mijloace de informare în masă, instituțiile de învățământ și alte surse de informare publică.”[7]

BlackRock și concentrarea puterii de vot la nivel corporativ

Activitățile marilor societăți de administrare a investițiilor oferă o ilustrare actuală a relației dintre administrarea activelor și influența corporativă. Conform raportului anual al BlackRock pentru 2025[8], la sfârșitul lunii decembrie 2025, compania administra active în valoare de aproximativ 14 trilioane de dolari.

Aceste active sunt gestionate în mare parte în numele clienților, mai degrabă decât să fie deținute direct de BlackRock. Cu toate acestea, gestionarea unor portofolii de investiții atât de extinse poate conferi o influență substanțială prin votul acționarilor, implicarea la nivel corporativ și administrarea responsabilă a investițiilor[9].

BlackRock recunoaște că echipele sale de administrare responsabilă a investițiilor colaborează cu conducerea companiilor și își exercită drepturile de vot ale acționarilor în numele clienților care le autorizează să facă acest lucru[10].

Compania a extins, de asemenea, mecanismele care permit clienților eligibili să își aleagă propriile politici de vot prin intermediul programului său „BlackRock Voting Choice” (Alegerea votului BlackRock). Acest lucru ilustrează atât responsabilitățile substanțiale în materie de vot exercitate de administratorii de investiții, cât și distincția dintre autoritatea de vot delegată și proprietatea benefică finală.

Prin urmare, întrebarea mai amplă nu este pur și simplu cine deține legal acțiunile celor mai mari corporații din lume, ci cine exercită drepturile de vot asociate acelor acțiuni, cum este distribuită această autoritate și ce mecanisme există pentru a asigura responsabilitatea.

Importanța cercetării elvețiene nu constă doar în identificarea concentrării proprietății corporative, ci și în demonstrarea modului în care instituțiile financiare interconectate pot ocupa poziții centrale în cadrul economiei globale mai largi. Acest lucru ridică o altă întrebare explorată pe parcursul acestui articol: cum interacționează concentrarea influenței financiare cu sistemul monetar bazat pe datorii și ce se întâmplă atunci când riscurile generate în cadrul acelui sistem sunt transferate în cele din urmă contribuabililor prin intermediul planurilor de salvare ale guvernului?

Concentrarea financiară și responsabilitatea democratică

Concentrarea influenței financiare depășește simplele procente de deținere. Băncile mari și administratorii de active ocupă poziții importante în cadrul sistemului financiar prin creditarea companiilor, deciziile de investiții, alocarea capitalului, votul acționarilor și relațiile cu marile corporații.

Implicațiile mai ample ale puterii financiare concentrate merită o atenție continuă din partea publicului, în special în cazul în care deciziile care afectează ocuparea forței de muncă, investițiile, serviciile publice și stabilitatea economică sunt luate de mega bănci și instituții private, asupra cărora cetățenii obișnuiți au un control direct limitat.

Problema de fond rămâne cea a responsabilității: în ce măsură ar trebui ca deciziile care modelează viitorul economic al societăților să fie influențate de o rețea relativ concentrată de instituții financiare majore și ce garanții instituționale sunt necesare pentru a asigura transparența și a proteja interesul public?

Cui aparține, în cele din urmă, lumea? Proprietatea Divină și Administrarea Umană

Dincolo de aspectele economice și financiare analizate în acest articol se află o întrebare filosofică mai fundamentală: Cine deține, în cele din urmă, lumea?

Atât înțelepciunea vedică străveche, cât și învățăturile biblice exprimă principiul conform căruia proprietatea supremă îi aparține lui Dumnezeu, și nu omenirii. Din această perspectivă, noțiunea de proprietate umană absolută este, în cele din urmă, iluzorie. Persoanele fizice, corporațiile și guvernele pot revendica proprietatea legală asupra terenurilor, resurselor, activelor financiare și instituțiilor, dar această proprietate este temporară. Ființele umane vin pe această lume fără a deține nimic și, în cele din urmă, o părăsesc în aceeași stare.

Śrī Īśopaniṣad, Mantra 1, ne învață că tot ceea ce este viu și neînsuflețit în univers este, în ultimă instanță, proprietatea și sub controlul Domnului Suprem. De asemenea, ne învață să acceptăm doar ceea ce este necesar pentru întreținerea noastră, recunoscând că toate resursele aparțin, în cele din urmă, lui Dumnezeu.

În mod similar, în Bhagavad-gītā (5.29), Domnul Kṛṣṇa Se identifică drept sarva-loka-maheśvaram, Domnul Suprem al tuturor planetelor și binefăcătorul tuturor ființelor vii. Acest principiu este exprimat și în Biblie, în Psalmul 24:1: „A Domnului este pământul și tot ce-l umple; lumea și cei ce locuiesc în ea”.

Această înțelegere duce în mod natural la principiul administrării responsabile, mai degrabă decât la cel al proprietății absolute. Ființele umane nu sunt proprietarii finali ai bogățiilor și resurselor Pământului, ci administratori temporari cărora li s-a încredințat gestionarea și utilizarea responsabilă a acestora. Acumularea de bogăție materială și putere nu poate conferi dreptul de proprietate permanentă și nici nu elimină responsabilitatea morală de a folosi astfel de resurse în beneficiul societății și al tuturor ființelor vii.

Śrīmad-Bhāgavatam (7.14.8) subliniază în continuare că oamenii nu ar trebui să pretindă mai multă avere decât este necesar pentru întreținerea lor, descriind însușirea excesivă ca o formă de furt. Principiul biblic al administrării este menționat și în 1 Corinteni 4:2: „De altfel, de la administratori se cere ca fiecare să fie găsit credincios.”

Din această perspectivă, concentrarea puterii financiare și corporative analizată pe parcursul acestui articol ridică nu doar întrebări legate de responsabilitatea economică, ci și întrebări morale și spirituale mai profunde. Cei care exercită controlul asupra unor resurse financiare vaste au responsabilități corespunzătoare cu privire la modul în care sunt utilizate aceste resurse și cui îi servesc interesele.

Întrebarea fundamentală, prin urmare, nu este doar cine deține lumea în sens juridic sau financiar, ci dacă umanitatea poate să-și recunoască rolul de administrator temporar, mai degrabă decât de proprietar absolut, și să stabilească sisteme economice care să reflecte responsabilitatea, echitatea și bunăstarea tuturor ființelor vii.

Analiză suplimentară: Datoria, productivitatea umană și controlul financiar

Concentrarea puterii financiare ridică o altă întrebare privind relația dintre datorie, productivitatea umană și obligațiile impuse indivizilor și generațiilor viitoare.

Într-un articol următor, care va apărea în curând, voi analiza modul în care instituțiile financiare și sistemele de datorie publică interacționează cu productivitatea umană, alături de aspecte mai ample legate de crearea creditului, identitatea juridică, obligațiile financiare și autonomia individuală.

*

Mark Keenan este un scriitor independent, fost consilier științific în cadrul Departamentului pentru Energie și Schimbări Climatice din Marea Britanie și fost responsabil pentru afaceri de mediu la Organizația Națiunilor Unite. Activitatea sa analizează punctele de intersecție dintre știință, istorie, tehnologie, finanțe, religie și puterea instituțională.

Este autorul cărților „Demonic Economics”, „The Debt Machine”, „The AI Illusion”, „Climate CO2 Hoax – How Bankers Hijacked the Environment Movement” și „Fake Moon Landings and the Lies of NASA”. Articolele și cărțile sale sunt disponibile pe platforma sa Substack, markgerardkeenan.substack.com, și pe RealityBooks.co.uk.

Note:

[1] The study is available at: https://journals.plos.org/plosone/article?id=10.1371%2Fjournal.pone.0025995

[2] Source: 10K Filings of Fortune 500 Corporations to SEC. 3-91

[3] Ellen Brown’s blog articles are posted at EllenBrown.com.

[4] Source: https://www.investigate-europe.eu/en/2018/blackrock-the-company-that-owns-the-world/

[5] Source: https://stockzoa.com/ticker/blk/

[6] Source: https://www.thenewamerican.com/economy/economics/item/15473-world-bank-insider-blows-whistle-on-corruption-federal-reserve

[7] Source: ‘The Web of Debt’ by E.H. Brown, pg 130. Second edition.

[8] Source: https://ir.blackrock.com/financials/annual-reports-and-proxy/

[9] Source: https://www.blackrock.com/corporate/insights/thought-leadership/investment-stewardship/blackrock-voting-choice

[10] Source: https://www.sec.gov/Archives/edgar/data/1100663/000119312526061812/d56890d485bpos.htm

 Sursa: https://www.globalresearch.ca/who-owns-world-concentration-corporate-financial-power/5945724

Cine deține lumea? Concentrarea puterii corporative și financiare

De Mark Keenan, 12 Noiembrie 2026, Global Research