Header News Buzau 2026
SPARGEȚI GEAMURI, FORȚAȚI ÎNCUIETORI ȘI FURAȚI MAȘINI! TÂNĂR DE 24 DE ANI, REȚINUT LA BUZĂU!

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Scorțoasa, a ajuns în arestul poliției după ce ar fi comis două furturi din autoturisme, în municipiul Buzău. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi acționat în două nopți consecutive, folosind metode diferite pentru a pătrunde în mașinile vizate.

Prima faptă ar fi avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, când tânărul ar fi spart geamul unui autoturism parcat în apropierea locuinței proprietarului, un bărbat de 43 de ani, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Nu s-ar fi oprit aici! În noaptea următoare, de 2 spre 3 noiembrie, ar fi forțat sistemul de închidere al unui alt autoturism, aparținând unui bărbat de 64 de ani, după care ar fi sustras mașina.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău au demarat cercetările, iar suspectul a fost identificat și depistat în municipiul Buzău. Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

Autoturismul furat a fost descoperit de oamenii legii în comuna Scorțoasa, în apropierea locuinței tânărului.

În urma probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub acuzația de furt calificat. Astăzi, 13 noiembrie, urmează să fie prezentat procurorului de caz, care va decide asupra măsurilor preventive.

Ancheta continuă, iar tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

E.S.

Sursa: IPJ Buzău

Scroll to Top