
Declarații publice – deputat PNL Adrian Mocanu: “Într-un județ în care numărul elevilor scade, dispar clase și se reduc norme didactice, PSD consideră că prioritatea învățământului buzoian este să aibă un inspector școlar general și nu mai puțin de TREI inspectori generali adjuncți!
Să lăsăm, însă, deoparte orice dispută politică și să ne uităm la cifre! Ele spun totul despre realitatea învățământului buzoian.
În ianuarie 2026, chiar Dan Popescu, actualul inspector școlar general, declara că Buzăul are cu 600–700 de elevi mai puțin în generația care intră la liceu, că vor dispărea cel puțin 24 de clase a IX-a și că aproximativ 50 de norme didactice vor fi afectate. (Declarații publicate de Edupedu.ro la 13 ianuarie 2026.)
Așadar, avem mai puțini elevi, mai puține clase și mai puține norme didactice.
Te-ai aștepta, desigur, ca instituțiile să se adapteze realității și să devină mai eficiente. Dar PSD ce alege să facă? Exact contrariul: mărește numărul funcțiilor de conducere!!!
Într-un context economic dificil, în care românilor li se cer sacrificii, iar instituțiilor publice li se solicită să reducă cheltuielile și să devină mai eficiente, această decizie ridică o întrebare legitimă.
Care este nevoia concretă care justifică reînființarea celui de-al treilea post de inspector școlar general adjunct? Ce s-a schimbat în sistemul de învățământ buzoian astfel încât să fie necesară o asemenea suplimentare? Asta în condițiile în care de-a lungul timpului, ISJ Buzău a mai funcționat cu doi inspectori generali adjuncți, la fel ca numeroase alte inspectorate școlare din țară.
Să spunem lucrurilor pe nume: nu vorbim despre o nevoie a educației, ci despre o nevoie a PSD de a-și recompensa activul. Vorbim despre o sinecură în plus, plătită din bani publici, pentru satisfacerea intereselor de partid.
În fapt, este imaginea unei politici cu două măsuri: profesorilor li se reduc normele, numărul claselor scade odată cu numărul elevilor, românilor li se cer sacrificii, dar pentru clientela de partid se găsesc întotdeauna un post, un salariu și un scaun de conducere.
Noi, la PNL, am susținut reducerea numărului de funcții. PSD alege să îl mărească. Aceasta este diferența dintre o politică orientată spre eficiență și una orientată spre satisfacerea intereselor de partid.
PSD trebuie să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că educația nu este proprietatea sa, iar instituțiile statului nu sunt agenții de ocupare a forței de muncă pentru clientela politică. Funcțiile publice nu sunt recompense pentru fidelitatea față de partid și nici instrumente pentru satisfacerea intereselor de grup.
Buzoienii nu au nevoie de încă un adjunct la ISJ. Au nevoie de școli mai bune, de profesori respectați, de condiții decente pentru elevi și de decizii luate în interesul copiilor.
Reforma nu poate însemna sacrificii pentru români și privilegii pentru clientela politică. Această dublă măsură trebuie să înceteze!” – a comentat pe pagina sa defacebook, sursa citată.
