„Firește, oamenii de rând nu vor război... Dar, la urma urmei, conducătorii țării sunt cei care hotărăsc politica, și este întotdeauna un lucru simplu să tragi poporul după tine, fie că e vorba de o democrație, de o dictatură fascistă, de un parlament sau de o dictatură comunistă... Cu sau fără drept de vot, poporul poate fi adus oricând la voia conducătorilor. E ușor. Tot ce ai de făcut este să le spui că sunt atacați și să-i acuzi pe pacifiști că n-au patriotism și că expun țara pericolului. Funcționează la fel în orice țară.” (Hermann Göring, în dialog cu psihologul Gustave Gilbert, 18 aprilie 1946, în „Jurnalul de la Nürnberg”; traducere pentru acest articol)

1. De la cucerirea prin arme la cucerirea prin frică

Timp de milenii, popoarele au fost cucerite cu sabia, cu tunul și cu armatele de ocupație. Colonizarea clasică avea un chip limpede: un stăpân străin, steaguri străine, garnizoane străine și tributuri plătite cu forța. Lumea de azi a descoperit însă o cale mult mai ieftină și mult mai eficientă. Nu mai este nevoie ca un popor să fie învins pe câmpul de luptă. Este suficient să fie speriat. Un popor stăpânit de frică își deschide singur porțile, își dă singur resursele și își cedează singur dreptul de a hotărî. Iar cel mai cumplit este că o face convins că se apără.

2. Frica, cea mai veche unealtă a dominației

Regimurile de dictatură și statele de ocupație, și nu numai ele, au căutat dintotdeauna metode prin care, promovând frica, să schimbe modul de viață al oamenilor și să-i supună fără răzvrătiri, ba chiar să-i facă să le susțină cu convingere tot ceea ce fac. Edmund Burke observa că „nicio pasiune nu fură minții toate puterile așa de bine cum o face frica”. Un om speriat nu mai judecă, ci se agață de cine îi promite salvarea. Frica este, de aceea, terenul cel mai propice al manipulatorilor: pe el, știrile false prind rădăcini până ajung să fie crezute ca adevăruri.

3. Mecanismul: o amenințare simplă, repetată la nesfârșit

Metoda nu s-a schimbat în esență de-a lungul istoriei. Se alege o amenințare simplă, ușor de înțeles și de imaginat. Se repetă apoi zilnic, pe toate canalele, până când devine parte din viața oamenilor. În „Mein Kampf”, Hitler scria că cea mai strălucită tehnică propagandistică nu va avea succes dacă nu se limitează la un număr mic de elemente, repetate la nesfârșit[1]. Lui Goebbels i se atribuie ideea că o minciună spusă o dată rămâne minciună, dar spusă de o mie de ori devine adevăr. În epoca internetului și a rețelelor de socializare, această repetare a devenit mai ușoară ca oricând: o spaimă poate înconjura planeta în câteva ore.

4. Frica de atac – cum un popor speriat plătește singur pentru „protecția” sa

Dintre toate fricile, cea mai eficientă este frica de atac. Unui popor i se spune, zi de zi, că un dușman stă gata să năvălească peste el. Spaima se instalează în case, în discuții, în gândurile copiilor. Iar un popor speriat acceptă aproape orice i se cere în numele siguranței sale. Astfel, ajunge să plătească din propriul buget, inclusiv prin împrumuturi masive, trupe străine care staționează pe teritoriul său și armament cumpărat fără licitație și fără dezbatere, cu bani luați chiar de la școli, spitale și pensii. Își pune resursele la dispoziția celor care îl „protejează”. Și, poate cel mai grav, își cedează deciziile: alții îi stabilesc politica externă, ce cumpără și de la cine, ce contracte semnează și chiar ce legi adoptă. Un popor care nu mai hotărăște singur asupra banilor, resurselor și destinului său nu mai este pe deplin stăpân în propria țară, chiar dacă își păstrează steagul, imnul și granițele. Aceasta este colonizarea fără ocupație: tributul nu mai este smuls cu forța, ci plătit de bunăvoie, din frică. Seneca spunea, cu două mii de ani în urmă: „Nicio robie nu e mai rușinoasă decât cea de bunăvoie.” (Scrisori către Lucilius, 47)

5. Rolul conducătorilor

„Nicio țară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior.” (atribuit lui Sun Tzu) Tot așa, niciun popor nu poate fi colonizat prin frică fără concursul propriilor conducători. Unii sunt ei înșiși speriați și iau decizii sub presiune. Alții sunt cumpărați prin avantaje, funcții sau promisiuni. Alții sunt șantajați cu propriile lor greșeli și cu fapte ilegale sau imorale ascunse, ori sunt ademeniți cu onoruri, cu laude și cu posturi călduțe, atât în țară, cât și în străinătate, pentru ei și pentru familiile lor. Iar alții sunt pur și simplu trădători de neam și de țară, care știu foarte bine ce fac. Pentru popor, rezultatul este același: cei aleși să-i apere interesele ajung să servească interesele altora. Cum am scris cândva: „Trădarea de țară produce grave suferințe, numai că trădătorul nu suferă, în schimb suferă ceilalți.” Iar cine îndrăznește să pună întrebări este acuzat, exact cum spunea Göring, că nu are patriotism și că expune țara pericolului. Atunci se împlinește un adevăr amar: „Sfârșitul unei nații începe atunci când trădătorii acesteia, în timp ce își vând țara, îi denigrează pe patrioți și îi omagiază pe asupritori!” (N. Grigorie Lăcrița)

6. Distincția esențială: pericolul real și spaima exagerată intenționat

Ar fi o greșeală să spunem că orice amenințare este inventată. Există pericole reale, iar un stat responsabil are datoria să se apere, să încheie alianțe și să cheltuiască pentru securitatea cetățenilor săi. Problema nu este apărarea, ci frica fabricată, exagerată sau promovată intenționat, pentru a stoarce și chiar pentru a subjuga un popor. Cum le deosebim? Câteva întrebări simple îl pot ajuta pe orice cititor: cine câștigă din această frică? Se discută deschis și cinstit costurile? Se pot pune întrebări fără ca cel care le pune să fie etichetat drept trădător? Deciziile sunt luate de popor și de reprezentanții săi sau dictate din afară? Acolo unde răspunsurile lipsesc, frica nu mai este un semnal de alarmă, ci o unealtă de stăpânire.

7. Frica, arma prin care un popor piere fără război

Într-un articol anterior, „Cum moare un popor fără să fie învins” (publicat, între altele, pe amosnews.ro), am arătat că un popor își poate pierde existența fără nicio înfrângere militară, atunci când își pierde instinctul statal, legătura cu înaintașii și grija pentru urmași. Frica este una dintre armele prin care se produce această moarte lentă. Ea paralizează voința, amuțește întrebările și îi face pe oameni să predea de bunăvoie ceea ce înaintașii lor au apărat cu prețul vieții.

8. Concluzii

Colonizarea modernă nu se mai face numai cu armate de ocupație. În numeroase cazuri este suficient un popor speriat și câțiva conducători – trădători vânduți pe câțiva arginți – dispuși să-i transforme spaima în tribut. De aceea, cea mai bună apărare a unui popor nu stă doar în arme, ci în luciditate: în curajul de a întreba, de a judeca singur și de a deosebi pericolul real de spaima fabricată.

Un popor care nu se lasă stăpânit de frică nu poate fi colonizat.

Câteva citate despre frică

„Nicio pasiune nu fură minții toate puterile așa de bine cum o face frica.” (Edmund Burke)

„Frica este părintele cruzimii.” (James Anthony Froude)

„Frica este consecința minciunii.” (Cuviosul Paisie Aghioritul)

„Frica are mai multă imaginație decât curajul.” (Nicolae Iorga)

„Oamenii pe care îi poți cumpăra cu bani sunt oamenii care te vor vinde pe nimic.” (Gabriel Petru Băețan)

[1] A se vedea cartea lui Yuval Noah Harari, „21 de lecții pentru secolul XXI”, Editura Polirom, 2018, p. 238.

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița