
Vizita lui Ilie Bolojan la Buzău a provocat o reacție vehementă din partea conducerii PSD Buzău. Deputatul Romeo Lungu, președintele organizației județene a PSD, îl critică pe fostul premier pentru discursul susținut în fața liberalilor buzoieni și pentru ceea ce consideră a fi o încercare de a transfera responsabilitatea eșecurilor guvernării asupra social-democraților.
În opinia liderului PSD Buzău, întâlnirea liberalilor cu Ilie Bolojan s-a transformat într-un nou prilej de atacuri la adresa PSD, în locul unei asumări a deciziilor politice și economice care au afectat România.
Romeo Lungu nu îi menajează nici pe reprezentanții PNL Buzău, criticând discursul președintelui organizației județene și ceea ce el numește o atitudine de victimizare politică. Deputatul consideră că liberalii încearcă să își construiască o imagine de salvatori ai județului, deși au participat, de-a lungul timpului, la guvernare și la deciziile contestate de populație.
Mesajul său are și o componentă electorală evidentă, liderul social-democrat invocând rezultatele alegerilor și susținând că electoratul buzoian a respins în repetate rânduri oferta politică a liberalilor.
De altfel, Romeo Lungu transmite că simpla prezență a liderilor naționali la Buzău, fotografiile de grup și atacurile politice la adresa PSD nu sunt suficiente pentru câștigarea încrederii alegătorilor, mai ales în perspectiva alegerilor din 2028.
Rămâne de văzut dacă schimbul de replici dintre PSD și PNL Buzău va rămâne la nivelul declarațiilor politice sau va marca începutul unei confruntări electorale locale tot mai dure.
Declarația integrală a deputatului Romeo Lungu, președintele PSD Buzău, publicată pe pagina sa de Facebook:
„Bolojan a venit la Buzău să le dea asigurări liberalilor. După ce a terminat de dat lecții de austeritate românilor și a dus România pe rușinosul prim loc în UE la deficitul bugetar trimestrial!
Fostul premier demis a venit să vorbească despre cât de rău este PSD. Atât au înțeles liberalii din eșecurile propriei guvernări: vinovați sunt întotdeauna ceilalți!
Am citit și lamentările președintelui PNL Buzău. Se plânge de PSD, vorbește despre umilințe, conspirații și pretinse presiuni.
Parcă ar conduce o organizație de victime, nu un partid care a participat ani întregi la guvernare!
Domnilor liberali, problema voastră nu este PSD. Problema voastră sunt buzoienii care, la alegeri, v-au refuzat oferta politică!
Oamenii din Buzău au văzut cine sunteți, cum faceți politică și ce rezultate aveți. Au ales de fiecare dată altceva și s-au ferit de combinațiile voastre politice.
Acum încercați să vă prezentați drept salvatorii județului, după ce ați fost parte din deciziile care au împovărat România.
Puteți să mințiți, să vă victimizați și să inventați câți dușmani vreți. Buzoienii nu sunt atât de ușor de păcălit!
Iar dacă tot ați anunțat că drumul spre 2028 începe acum, vă reamintesc un lucru: Buzăul nu se câștigă cu vizite de partid, fotografii de grup și atacuri la PSD.
Se câștigă prin încrederea oamenilor. Iar pe aceasta n-ați reușit să o câștigați niciodată la Buzău.”
I.G.
SURSA: Dep. Romeo Lungu – PSD Buzau (facebook)
CITESTE SI DESPRE VIZITA LIBERALILOR LA BUZAU: https://newsbuzau.ro/2026/11/06/presedintele-partidului-national-liberal-ilie-bolojan-primarul-general-al-capitalei-ciprian-ciucu-in-vizita-la-pnl-buzau-ce-spune-deputatul-adrian-mocanu/
