Potrivit NASA,  Luna asta, pe 18, sonda Voyager 1 va atinge un prag istoric: distanța de o zi-lumină față de Pământ, adică aproape 26 de miliarde de kilometri. Dacă am reduce Soarele la dimensiunea unei bile de 1 cm, Pământul ar fi o granulă minusculă aflată la puțin peste 1 metru distanță. La această scară, Voyager 1 – cel mai îndepărtat obiect construit de om – nu ar fi la câțiva pași, ci la 185 de metri distanță!

La scara reală, un semnal radio trimis către sondă are nevoie de 24 de ore pentru a ajunge la ea, iar un eventual răspuns mai necesită alte 24 de ore pentru a reveni la noi. O întârziere totală de două zile pentru o simplă interacțiune „dus-întors”.

Suntem obișnuiți să subestimăm ingineria anilor '70. Cu o capacitate de stocare de aproximativ 69 KB, creierul lui Voyager 1 este o bijuterie a rezilienței. În timp ce dispozitivele noastre moderne se strică sau devin inutilizabile în câțiva ani, circuitele sondei au supraviețuit condițiilor extreme ale spațiului timp de aproape jumătate de secol. Este, fără îndoială, cea mai longevivă și mai îndepărtată extensie a noastră. Până și un simplu smartwatch sau o brățară de fitness inteligentă au mai multă putere de procesare comparativ cu „creierul” sondei.

Cu toate acestea, circuitele primitive de la bord ne-au oferit imagini și informații incredibile despre Jupiter, Saturn și sateliții lor spectaculoși, precum Io și Titan. Prioritizarea unui "tur" orbital extrem de aproape de Titan a reprezentat o decizie crucială: a sacrificat o traiectorie ulterioară spre giganții de gheață Uranus și Neptun, dar a lansat sonda în afara planului orbital al sistemului solar, catapultând-o definitiv în adâncurile interstelare. O ultimă „privire” spre casă ne-a arătat cât de mici și insignifianți suntem în infinitul spațiului – „a pale blue dot”.

După ce a trecut de heliosferă, sonda a intrat într-o regiune pe care cercetătorii NASA o descriu adesea ca fiind un purgatoriu cosmic – spațiul dintre stele, unde influența Soarelui se stinge treptat.

În curând, generatoarele termoelectrice cu radioizotopi se vor epuiza, iar Voyager 1 va deveni un mesager mut. Va continua să plutească pentru miliarde de ani, un monument de metal care poartă „Discul de Aur”, singura dovadă a existenței noastre într-un univers care va fi mult timp indiferent la trecerea noastră. Deplasându-se cu aproximativ 61.000 km/h, va ajunge la fabuloasa distanță de un an-lumină de Pământ peste aproximativ 18.000 de ani. Voyager se îndreaptă spre constelația Ophiuchus și are la bord un disc placat cu aur cu sunete și imagini de pe Pământ; printre ele se află și salutări în 55 de limbi, inclusiv mesajul „Salutări la toată lumea” în limba română.

PALIDUL PUNCT ALBASTRU

Pe 20 februarie 1990, sonda spațială Voyager 1 a făcut o fotografie care va rămîne în istoria omenirii. Ajunsă la o distanță de 6 miliarde de km față de Pămînt (spre comparație, pînă la soare sunt "doar" 150 de milioane de km.), sonda și-a întors "privirea" spre Pămînt, la cererea lui Carl Sagan, și a făcut această fotografie, care ulterior va fi numită Palid Blue Dot - "Un palid punct albastru". După ce a văzut imaginea, Carl Sagan a scris un eseu emoționant despre locul nostru în această nemărginire căreia îi spunem Univers.

Profesor de astronomie și științe spațiale, consultant al NASA în misiunile Voyager și Viking, Carl Sagan a scris peste 30 de cărți de popularizare a științei și a fost distins cu premiul Pullitzer, în 1978, pentru cartea The Dragon of Eden, iar romanul său "Contact" a fost ecranizat într-un film celebru, intitulat chiar așa, "Contact."

Să recitim împreună acest superb eseu al celui care spune că "pentru niște ființe atît de neînsemnate ca noi, vastitatea e suportabilă doar prin prisma iubirii."

O poezie în proză a Terrei și o excepțională pledoarie pentru pace şi pentru "singura casă pe care o cunoaştem". Cît de bine se potrivesc spusele lui Sagan cu ceea ce trăim astăzi!

Palidul punct albastru

"Priviți acel punct albastru! Acolo ne aflăm noi. Este casa noastră. Suntem noi. Pe aceasta şi-au trăit viețile toți cei pe care-i iubeşti, toți cei pe care-i ştii, toți cei de care ai auzit și, pînă la urmă toate ființele umane care au existat. Acolo se află totalitatea bucuriilor şi suferințelor noastre, mii de religii, ideologii şi doctrine economice încrezatoare, fiecare vînător şi culegător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizație, fiecare rege şi țăran, fiecare tînără pereche îndrăgostită, fiecare mamă şi tată, copil plin de speranță, inventator şi explorator, fiecare politician corupt, fiecare sfînt şi păcatos din istoria speciei noastre a trăit acolo, pe un fir de praf suspendat într-o rază de soare. Pămîntul este doar o mică scenă într-o uriașă arenă cosmică.

Să ne gîndim la rîurile de sînge vărsate de toți acei generali şi împărați doar pentru a se transforma, prin triumf şi glorie, în stăpînii efemeri ai unei fracțiuni a acestui punct.. Să ne gîndim la nesfîrşitele cruzimi, coborîte de locuitorii unui colț al acestui pixel asupra locuitorilor abia vizibili ai unui alt colț, cît de multe sunt neînțelegerile, cît de nerăbdători sunt să se ucidă între ei, cît de aprinsă le este ura. Poziționările noastre, importanța pe care ne-o atribuim, impresia că ocupăm o poziție privilegiată în univers sunt puse la îndoială de acel palid punct albastru de lumină, care ne arată cît de mici şi neînsemnați suntem..

Planeta noastră nu este decît o fărîmă izolată în marele întuneric cosmic.

În absurditatea noastră, în toată această imensitate, nu există niciun indiciu că vom primi vreun ajutor din altă parte pentru a ne salva de noi înşine.

Pămîntul este singura lume cunoscută pînă acum care găzduieşte viață. Nu există alt loc spre care specia umană să poată emigra, cel puțin în viitorul apropiat. Să vizităm? Poate... Să ne stabilim? Nu!

Fie că ne place sau nu, Pămîntul este singurul nostru cămin. Poate că nu există dovadă mai mare a vanității umane decît această imagine îndepărtată a măruntei noastre lumi.

In opinia mea, subliniază responsabilitatea pe care o avem de a ne trata cu mai multă blîndețe unul pe celalalt şi de a păstra si iubi palidul punct albastru, singura casă pe care o cunoaştem."

În fotografie punctul acela minuscul, mai mult alb decât albastru, este Pămîntul nostru văzut de la 6 miliarde de kilometri. (Mitu Ion - facebook).

I.G.

SURSE: NASA, Pro TV,