Header News Buzau 2026
“Victimele violenței domestice au nevoie de protecție reală, nu de promisiuni” – Valentin Roman, senator AUR Buzau

Senatorul Aur Buzau, Valentin Roman: “AUR a depus un proiect legislativ prin care persoanele care au scăpat dintr-o relație abuzivă să nu piardă sprijinul locativ doar pentru că au finalizat partajul.

Victimele violenței domestice au nevoie de protecție reală, nu de promisiuni. Proiectul urmărește ca încheierea procedurilor de împărțire a bunurilor să nu fie considerată automat dovada încetării vulnerabilității locative. Lipsa unei locuințe poate împinge victima înapoi lângă abuzator și nimeni nu ar trebui să aleagă între întoarcerea într-un mediu abuziv sau lipsa unui acoperiș deasupra capului.

AUR rămâne lângă victimele violenței domestice și oferă soluții care să le protejeze și să le ofere o șansă reală la o viață sigură.

AUR a depus o inițiativă legislativă prin care sprijinul locativ să fie acordat în funcție de situația reală a victimei violenței domestice, inclusiv după terminarea partajului.

În timp ce autoritățile se pierd în proceduri birocratice, victimele care încearcă să scape din relații abuzive se pot trezi fără o alternativă locativă. Proiectul legislativ propune schimbarea criteriilor după care victimele violenței domestice pot primi locuințe sociale. O cotă de proprietate sau o sumă primită în urma partajului nu ar mai determina automat pierderea ajutorului, în lipsa unei alternative locative efective.

Protejarea victimelor violenței domestice presupune responsabilitate, iar AUR cere ca dreptul la siguranță să nu se încheie odată cu finalizarea partajului.”

Scroll to Top