
Potrivit postarii publice, parlamentarul PNL Buzau, Adrian Mocanu NU a votat ieri – 20 octombrie 2026, Guvernul Niculescu, desi ceilalti membri liberali au facut acest lucru. Iata ce a precizat el: “Nu am votat acest Guvern. Am principii de la care nu mă abat și nu voi vota niciodată cu PSD. Cu atât mai mult cu cât de aproape șase luni, pesediștii sunt cei care țin România pe loc, din cauza propriilor orgolii și a luptei lor disperate pentru putere.
De astăzi, lucrurile sunt mai mult decât clare: Partidul Naţional Liberal este în opoziție și nu mai poate fi transformat în vinovatul de serviciu pentru orice nu funcționează.
PSD a vrut puterea. Acum o are.
Din acest moment, să lase declarațiile populiste și promisiunile făcute de dragul vorbei și să înceapă să facă ce le-a promis românilor. Pentru că țara este în impas, iar oamenii se descurcă tot mai greu.
Dacă PSD spune că are soluții, să le pună în practică ACUM. Dacă promite că va îmbunătăți viața românilor, să o facă. Dacă își asumă conducerea țării, să își asume și deciziile și rezultatele și consecințele.
Eu îmi asum votul și îmi voi asuma și rolul de liberal în opoziție. Voi judeca guvernarea după ce face, nu după ce declară, și nu voi susține decizii care nu servesc interesului României. Așa să ne ajute Dumnezeu!” – a scris pe facebook, deputatul Adrian Mocanu, presedintele PNL Buzau.
I.G.
