Header News Buzau 2026
Acțiune de tip „RAZIE” a polițiștilor din Buzău

Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au organizat o nouă acţiune ce a vizat asigurarea unui climat general de ordine și siguranță publică, prevenirea şi combaterea delincvenței juvenile, victimizării minorilor și a absenteismului școlar.

La acțiune au participat și polițiști de la Biroul Siguranță Școlară și jandarmi.

Polițiștii au efectuat verificări la 27 de unităţi comerciale cu privire la modul în care angajaţii respectă în special obligaţia legală de a nu servi cu băuturi alcoolice minorii sau persoanele aflate în stare de ebrietate.

În urma controlului la una dintre societățile vizate, polițiștii au constatat faptul că nu au fost emise bonuri fiscale pentru toate bunurile comercializate în cursul zilei, determinând existenţa unei sume nejustificate de aproximativ 325 de lei. Societatea a fost sancţionată contravenţional conform O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, iar suma nejustificată a fost indisponibilizată.

Polițiștii au efectuat verificări specifice în zona adiacentă a 4 unităţi de învăţământ, poziționate în arealul supus controalelor, unde s-a avut în vedere paza obiectivelor şi respectarea regulilor privind accesul în unitate.

De asemenea, au fost legitimate aproximativ 210 persoane și au fost oprite pentru control în trafic peste 60 de autovehicule.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 29.000 de lei, fiind reținut un permis de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

R.F.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top