România face un pas important spre ideea că pensia de mâine nu trebuie să depindă exclusiv de bugetul de stat și de numărul salariaților care vor mai exista peste 20 sau 30 de ani. Camera Deputaților a adoptat, pe 16 septembrie 2026, în calitate de for decizional, legea privind Conturile de Economii și Investiții (CEI). Votul a fost unul covârșitor: 262 de deputați au votat pentru, niciunul împotrivă, iar un deputat s-a abținut. Ideea este simplă în teorie: omul muncește, economisește o parte din bani, îi investește pe termen lung, iar capitalul acumulat poate deveni o sursă suplimentară de venit la bătrânețe. Dar între teorie și realitate există o diferență uriașă: românul trebuie mai întâi să aibă de unde economisi.

 CE SE SCHIMBĂ, DE FAPT?

Contul de Economii și Investiții nu înlocuiește pensia publică și nici nu desființează sistemul actual. Este un instrument suplimentar, voluntar, prin care persoanele fizice își pot construi propriul capital pentru viitor. Contul va putea fi deschis la o bancă sau la o societate de servicii de investiții financiare autorizată. Banii pot fi investiți în instrumente precum acțiuni, obligațiuni sau fonduri, în condițiile stabilite de legislație. Marea diferență față de un cont obișnuit de investiții este tratamentul fiscal. Legea introduce două variante. CEI-S presupune alimentarea contului din venituri nete, adică bani care au fost deja impozitați. La retragerea fondurilor, în condițiile prevăzute de lege, nu se mai aplică o nouă impozitare. CEI-D funcționează invers: contribuția beneficiază de deductibilitate, iar impozitarea se face la momentul retragerii. Cu alte cuvinte, principiul urmărit este ca banii să fie impozitați o singură dată, nu la fiecare etapă a acumulării.

 NU ESTE UN „CONT DE PENSIE” ÎN SENSUL CLASIC

Aici trebuie făcută o distincție importantă. CEI nu este pur și simplu o pușculiță în care statul depune bani pentru fiecare cetățean. Nu este nici o pensie garantată. Este un mecanism prin care individul își poate construi un portofoliu financiar. Iar aici apare și partea mai puțin spectaculoasă a poveștii: investițiile nu înseamnă câștig garantat. Acțiunile pot crește, dar pot și scădea. Obligațiunile au propriile riscuri. Fondurile de investiții nu elimină volatilitatea. Iar rezultatul final depinde de suma investită, perioada de economisire, randamentul obținut, costurile instrumentelor și momentul în care banii sunt retrași. Prin urmare, „mai mulți bani la pensie” este o posibilitate, nu o promisiune.

 MODELUL AMERICAN, DAR CU REALITATE ROMÂNEASCĂ

Modelul este inspirat, între altele, de mecanisme precum 401(k) din Statele Unite și de sistemul suedez ISK. Ideea este ca economisirea pe termen lung să devină mai accesibilă și să încurajeze participarea populației la piața de capital. România se aliniază astfel unei tendințe mai largi de dezvoltare a economisirii și investițiilor individuale. Românul nu mai este privit doar ca salariat, contribuabil și consumator, ci poate deveni și investitor. Este o schimbare de mentalitate care poate conta în următoarele decenii.

 DAR CINE ÎȘI PERMITE SĂ ECONOMISEASCĂ?

Aici începe adevărata discuție. Pentru un român cu venit mare, economisirea lunară poate deveni o strategie financiară firească. Pentru o familie care plătește chirie sau rată, energie, alimente, combustibil, medicamente, taxe și cheltuieli pentru copii, economisirea poate fi mult mai dificilă. Pentru un pensionar, problema este aproape inversă: nu mai are zeci de ani în care capitalul să se acumuleze. Iar pentru un tânăr aflat la începutul vieții profesionale, avantajul principal este timpul. De aceea, adevărata miză a legii nu este doar fiscală. Este și educațională. Românii trebuie să învețe diferența dintre economisire și investiție, dintre randament și dobândă, dintre risc și câștig garantat, dintre diversificare și speculație. Fără această educație financiară, un instrument bun pe hârtie poate fi folosit prost în practică.

 „150 DE LEI PE LUNĂ” ȘI VISUL CELOR 100.000 DE EURO

În jurul proiectului au fost prezentate exemple potrivit cărora contribuții lunare relativ mici, menținute timp de zeci de ani și investite cu randament, pot conduce la acumularea unui capital important. Un exemplu vehiculat public indică posibilitatea ajungerii la aproximativ 100.000 de euro după 35 de ani, pornind de la o contribuție lunară de 150 de lei, în anumite ipoteze de randament. Dar asemenea calcule trebuie citite cu atenție. 100.000 de euro peste 35 de ani nu înseamnă același lucru ca 100.000 de euro astăzi. Inflația schimbă puterea de cumpărare. Randamentul nu este garantat. Piața poate avea ani foarte buni și ani foarte slabi. Comisioanele contează. Iar comportamentul investitorului contează poate cel mai mult. Un om care investește constant timp de 30-35 de ani are o strategie cu totul diferită de cel care intră pe bursă într-un moment de euforie și vrea să se îmbogățească rapid.

 STATUL NU DISPARĂ DIN ECUAȚIE

Noul mecanism nu rezolvă problema demografică a României. Dacă numărul pensionarilor crește, iar numărul salariaților scade, presiunea asupra sistemului public rămâne. CEI poate reprezenta o sursă financiară suplimentară pentru individ, dar nu poate înlocui reformarea sistemului public de pensii, creșterea productivității, salariile mai mari, participarea mai mare la piața muncii sau rezolvarea problemelor demografice. Cu alte cuvinte, nu putem pune întreaga problemă a pensiilor pe umerii cetățeanului și apoi să declarăm problema rezolvată.

 BANII ROMÂNILOR POT FINANȚA ECONOMIA

Există însă un efect posibil extrem de important. Dacă milioane de oameni ar economisi și investi pe termen lung, capitalul respectiv ar putea ajunge în piața de capital și, indirect, în companii. Asta înseamnă finanțare pentru economie, nu doar economii pentru pensie. Dacă mecanismul va fi folosit pe scară largă, România ar putea avea în timp o populație mai familiarizată cu investițiile și o piață de capital mai profundă. Dar și aici este importantă diferența dintre posibilitate și certitudine.

 CE TREBUIE SĂ ÎNȚELEAGĂ ROMÂNUL DE RÂND?

Foarte simplu. CEI nu este salariu. Nu este pensie garantată. Nu este depozit bancar. Nu este schemă de îmbogățire rapidă. Este un instrument pentru economisire și investiție pe termen lung, cu un regim fiscal conceput pentru a încuraja acumularea de capital. Și poate deveni important mai ales pentru cei care încep devreme. O sumă mică investită constant timp de 30-40 de ani poate avea un efect complet diferit față de aceeași sumă pusă deoparte doar în ultimii cinci ani înainte de pensionare. Asta este, de fapt, lecția cea mai importantă a noii legi.

 PENSIA VIITORULUI SE POATE CONSTRUI ÎN MAI MULTE DIRECȚII

Pentru generațiile următoare, venitul de la bătrânețe ar putea proveni dintr-o combinație între pensia publică, pensiile private și capitalul acumulat individual prin economisire și investiții. CEI adaugă încă o piesă acestui puzzle. Succesul lui nu va fi măsurat prin declarațiile politicienilor și nici prin numărul de conturi deschise în primele luni. Va fi măsurat peste 10, 20 sau 30 de ani. Atunci vom vedea câți români au reușit să economisească, cât capital s-a acumulat, cât de bine au fost protejați investitorii și dacă acest mecanism a contribuit realmente la reducerea presiunii asupra pensiilor publice. Pentru că, până la urmă, pensia nu începe în ziua în care ieși din câmpul muncii. Pensia începe în fiecare lună în care alegi ce faci cu o parte din banii pe care îi câștigi. Iar de acum, România le oferă cetățenilor încă un instrument pentru această alegere.

Iulian Gavriluta

SURSE: CNPP, CDEP