
Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Mărăcineni au demarat cercetări față de 3 tineri de 20, 23 și 28 de ani, din Zărnești, cercetați pentru furt calificat.
Aceștia au fost surprinși în flagrant în extravilanul localității Poșta Câlnău, la scurt timp după ce ar fi sustras produse agricole.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 12 spre 13 septembrie a.c., tinerii s-ar fi deplasat cu un atelaj hipo pe un teren agricol al persoanei vătămate și ar fi sustras baloți de lucernă.
Prejudiciul a fost estimat de către partea vătămată la 750 de lei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activități infracționale a tinerilor.
E.S.
SURSA: IPJ Buzau
