LA BUZĂU, ANTREPRENORIATUL ARE UNEORI O DEFINIȚIE SPECIALĂ

În teorie, o firmă face profit pentru că este bună. Are produse, servicii, clienți, idei, angajați performanți și capacitatea de a rezista într-o piață în care nimeni nu îți garantează că vei avea bani mâine.

În practică, există și o altă variantă de antreprenoriat. Una în care cel mai important client nu trebuie convins, fidelizat sau căutat. Clientul există deja. Se numește stat, administrație publică, instituție, primărie, consiliu sau companie de stat.

Iar când principalul motor al afacerii devine banul public, capitalismul începe să semene suspect de mult cu un abonament. Nu mai alergi după client. Urmărești bugetul. Nu mai întrebi ce vrea piața. Te uiți ce urmează să cumpere instituția. Nu mai aștepți comenzi. Aștepți proiecte, rectificări, finanțări și proceduri. Și, dacă lucrurile merg bine, contribuabilul devine cel mai stabil client pe care l-ai putea avea vreodată. Pentru că el plătește indiferent dacă îi place sau nu.

 ECONOMIA CARE ÎȘI CAUTĂ CLIENȚI ȘI ECONOMIA CARE ÎȘI CAUTĂ CONTRACTE

Există firme în Buzău care muncesc cu adevărat pentru fiecare leu câștigat. Fabrici, mici antreprenori, producători, comercianți, transportatori, agricultori și prestatori de servicii care depind de piață. Dacă produsul nu este bun, clientul pleacă. Dacă prețul este prea mare, clientul caută altundeva. Dacă serviciul este slab, contractul se pierde. Dacă piața scade, apar problemele. Asta înseamnă concurență. Asta înseamnă risc. Asta înseamnă antreprenoriat.

În paralel, există și economia contractului public. O zonă perfect legală și necesară, până când începe să devină unicul model de supraviețuire pentru anumite afaceri. Pentru că este o diferență între o firmă care mai lucrează și cu statul și o firmă care pare să înflorească doar atunci când se deschid robinetele bugetare.

Prima concurează pe piață. A doua poate ajunge să concureze pentru accesul la piața banului public. Și nu, nu sunt același lucru.

 BANUL PUBLIC ESTE CEL MAI UȘOR DE CHELTUIT. PENTRU CĂ NU ESTE AL TĂU

Aici este, de fapt, problema mare. În administrația românească se vorbește despre „bani publici” de parcă ar fi o specie aparte de bani. Ca și cum ar crește în sertarele instituțiilor sau ar apărea automat după o ședință de Consiliu Local.

Banul public este banul celor care muncesc. Este TVA-ul plătit la fiecare cumpărătură. Este impozitul luat din salariu. Este contribuția unei firme mici. Este acciza din combustibil. Este taxa plătită de proprietarul unei locuințe. Este, în final, banul cetățeanului. Instituțiile nu creează acești bani. Îi colectează și îi cheltuiesc. De aceea, atunci când o firmă prosperă din contracte publice, contribuabilul are tot dreptul să urmărească traseul banilor. Nu pentru că orice firmă trebuie suspectată, ci pentru că orice leu public trebuie explicat.

 „TOTUL ESTE LEGAL” – REFUGIUL PERFECT AL CELOR CARE NU VOR ÎNTREBĂRI

Una dintre cele mai comode replici din administrația românească este: „Totul s-a făcut legal.” Foarte bine. Așa și trebuie. Dar legalitatea nu este medalie de aur. Este condiția minimă. O instituție publică nu trebuie felicitată pentru că respectă legea. Este obligată să o respecte. Întrebarea nu se oprește însă la atât. A existat concurență reală? A fost obținut cel mai bun raport între preț și calitate? Au fost respectate termenele? Lucrarea și serviciul au produs rezultatul promis? Banii au fost cheltuiți eficient? Pentru că o procedură poate fi perfect legală și totuși să producă rezultate discutabile. O semnătură poate fi legală. O factură poate fi legală. Un contract poate fi legal. Dar contribuabilul are dreptul să știe dacă a primit ceva în schimbul banilor cheltuiți.

 CÂND DEVINE O FIRMĂ „ABONATĂ” LA BANUL PUBLIC?

Nu este nevoie de etichete și nici de acuzații aruncate în aer. Cifrele vorbesc. O analiză serioasă poate arăta cât din cifra de afaceri a unei companii provine din contracte publice, cât de des lucrează cu aceleași instituții și cât de mare este dependența firmei de banii administrației. Aici se poate vedea diferența dintre un antreprenor competitiv și o afacere care respiră mai bine de fiecare dată când apare o nouă finanțare. O firmă sănătoasă economic poate avea contracte cu statul și, în același timp, clienți puternici în piața privată. O firmă dependentă de buget are o problemă simplă: dacă se închide robinetul, se oprește și apa.

Și poate că aceasta este una dintre cele mai importante întrebări pe care economia Buzăului ar trebui să și le pună: câte dintre companiile prezentate drept „performante” ar rămâne la fel de performante dacă mâine nu ar mai exista contractele finanțate din bani publici?

 BUZĂUL NU SE POATE DEZVOLTA DOAR ÎNVÂRTIND ACEIAȘI BANI

O economie locală nu devine mai puternică doar pentru că bugetele cresc. Nu devine mai competitivă doar pentru că se cheltuie milioane. Nu devine automat prosperă doar pentru că există proiecte, contracte și inaugurări. O economie se dezvoltă atunci când produce valoare nouă. Când firmele vând în afara județului. Când exportă. Când atrag bani din alte piețe. Când dezvoltă produse. Când creează locuri de muncă stabile. Când rezistă fără să stea cu ochii pe următoarea ședință în care se aprobă bugetul. Altfel, riscăm să ne lăudăm cu o economie care doar mută aceiași bani dintr-un buzunar în altul. Cetățeanul plătește. Instituția colectează. Instituția cheltuiește. Firma facturează. Iar la final ni se spune că economia „merge”. Da. Merge. Întrebarea este în ce direcție și pentru cine?

 NU TOATE FIRMELE CARE LUCREAZĂ CU STATUL SUNT PROBLEMA

Să fie foarte clar: o firmă care câștigă un contract public nu devine automat suspectă. Administrația are nevoie de firme private. Orașele nu se construiesc singure, drumurile nu se repară singure, sistemele informatice nu apar din senin și serviciile publice nu funcționează fără contracte și furnizori. Problema nu este existența contractului public. Problema apare atunci când banul public devine o piață închisă, previzibilă și confortabilă pentru aceiași beneficiari. Problema apare atunci când transparența este înlocuită cu formule birocratice. Problema apare atunci când publicul este informat doar după ce banii au plecat. Și problema devine și mai mare atunci când orice întrebare este tratată drept atac. Presa nu trebuie să fie departamentul de relații publice al administrației. Rolul presei este să urmărească banii.

 CINE FACE PROFIT PE BUNE?

Poate că Buzăul are nevoie de un clasament diferit. Nu doar firme după cifra de afaceri. Nu doar firme după profit. Ci firme după independența economică. Câte își construiesc veniturile în piața reală? Câte depind în proporție importantă de contractele publice?

Câte aduc bani noi în județ? Câte doar recirculă bani colectați deja de la contribuabili? Pentru că profitul, singur, nu spune întreaga poveste. Poți avea profit dintr-un produs bun. Poți avea profit pentru că ai găsit o piață nouă. Poți avea profit pentru că ai construit o afacere competitivă. Dar poți avea profit și pentru că, an după an, ai un client care nu dispare niciodată: bugetul public. Iar între aceste două modele de afaceri există o diferență pe care niciun comunicat de presă nu o poate ascunde.

 CONCLUZIA CARE POATE DERANJA

Buzăul nu are nevoie să demonizeze firmele. Are nevoie să înțeleagă cine produce valoare și cine trăiește, în principal, din valoarea produsă de alții și colectată prin taxe. Are nevoie de transparență reală, nu de documente îngropate prin platforme și pagini greu de urmărit. Are nevoie de administrații care să explice simplu unde pleacă banii. Și are nevoie de o presă care să nu se oprească la răspunsul: „Este legal.” Pentru că legalitatea este doar începutul. Mai există eficiența. Mai există concurența. Mai există calitatea. Mai există interesul contribuabilului. Și mai există o realitate pe care unii ar prefera să o ignore: nu toate firmele cresc pentru că piața le iubește. Unele cresc pentru că bugetul le ține în viață. Adevărata întrebare pentru Buzău nu este dacă trebuie să existe contracte publice. Evident că trebuie. Întrebarea este dacă banul public ajută economia locală să devină mai puternică sau dacă, în anumite cazuri, economia locală a învățat pur și simplu să devină dependentă de robinet. Pentru că antreprenoriatul înseamnă să îți asumi riscul. Iar când cel mai mare risc al unei afaceri este că s-ar putea închide robinetul de bani publici, nu mai vorbim despre o piață liberă. Vorbim despre o economie cu perfuzia pusă direct în buget.

Iulian Gavriluță - News Buzau