
“Am făcut o invitație specială celor 4 cluburi de robotică din Buzău pentru a face o vizită in Palatul Parlamentului vineri si a discuta cu colegii mei specialiști pe IT, respectiv Radu Mihaiu - Președintele Comisiei de IT din Camera Deputaților și fost Primar al Sectorului 2 și Ștefan Pălărie - Președintele Comisiei de Educație din Senat și totodată profesor de informatică!
După o vizită efectuată la Asociația Generala a Inginerilor din România la invitația colegului conferențiar profesor doctor inginer Stefan Constantin Petriceanu - Președintele AGIR Sucursala Buzău și după un tur ghidat în Palatul Parlamentului, elevii celor 4 cluburi de robotică din Buzău au avut parte de o surpriză din partea mea prin faptul că am reușit să obțin confirmarea prezenței la deschiderea discuțiilor din Camera Deputaților a Ministrei Mediului, Diana Buzoianu !
Elevii de la cele 3 licee din Buzău au fost foarte incântați să interactioneze cu Ministra Mediului, Diana Buzoianu, care a povestit pe scurt ce inseamnă să fii cel mai tânăr Ministru învestit vreodată in România , ce înseamnă să ai încredere in tineri și in abilitățile lor și să-i promovezi, mai ales că unul dintre cele 4 cluburi a câstigat premiul întâi la un concurs european de robotică la Praga cu o înovație care eficientizează o problemă aflată exact in preocupările pentru un mediu mai curat, respectiv un tocător robotizat de PET - uri.
Se pare că avem o tradiție deja la Buzău, ținând cont de faptul că cel mai mare reciclator de PET din Europa activează în județul Buzău, respectiv grupul Green.
Foarte interesante au fost discuțiile purtate cu colegii mei parlamentari Radu Mihaiu, Ștefan Pălărie și Alin Stoica care ni s-a alăturat mai târziu, fost Prefect al Capitalei in 2021, jurist și imembru in Comisia de muncă, care are și o legătură cu Buzăul prin faptul că a absolvit clasele primare la Scoala nr. 11.
Am discutat despre digitalizare si accesibilitate, despre reglementarea accesului tinerilor in mediul online, despre reglementarea AI si masura in care AI-ul ne ajută sau poate inlocui anumite profesii, despre securitate cibernetică și implicarea in activități civice!
Le-am ascultat si dificultățile de care aceste cluburi de robotică se lovesc, cum ar fi dotările cu echipamente sau dificultatea de a gasi finantari pentru deplasările externe, o altă problemă constând și in faptul că foarte greu se găsesc profesori care să se implice intr-o altfel de muncă!
Felicitari acestor 4 cluburi buzoiene de robotică pentru rezultatele obținute, unele fiind exceptionale la nivel european (locul I la concursul Noark de la Praga cu inovatia tocatorului de PET) sau chiar la nivel mondial (locul I si locul VI la concursul din SUA).
Felicitări profesorilor mentori, cei prezenti la această întâlnire fiind :
- doamna profesor Amalia Voicu - coordonator al echipei "Homosapiens" din Colegiul National B. P. Hașdeu,
- domnul profesor Nicolae Olăroiu - coordonator al echipei "Heart of RoBots" din Colegiul National B. P. Hașdeu - vicecampioană mondială
- domnul profesor Nicolae Toader - coordonator al echipei de robotică de la Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza
- domnul profesor Ștefan Pârlog - coordonator al echipei "Relativity Robotics Team" din cadrul Liceului Teoretic de Informatică Alexandru Marghiloman
Fără implicarea și sacrificiul acestor doamne si domni profesori coordonatori nicio performanță nu ar putea fi cu putiință!
Chapeau!
Și poate până la urmă va găsi si statul român resurse financiare pentru motivarea lor!” – Marius Alecsandru, USR Buzau.
