Header News Buzau 2026
Începem PROGNOZA METEO cu răsturnarea tiparului…Debutăm săptămâna cu valori reci, iar după o încălzire rapidă, un ciclon mediteranean va sosi în zona țării noastre.  Fenomenul mentionat este așteptat să aducă precipitații importante cantitativ în mai multe regiuni, dar și o moderare a temperaturilor…VEZI MAI MULTE AICI!

 Fenomenul mentionat este așteptat să aducă precipitații importante cantitativ în mai multe regiuni, dar și o moderare a temperaturilor, urmând ca săptămâna să se încheie cu valori apropiate de normalul pentru această perioadă.

Debutăm o săptămână care va aduce multe schimbări structurale în ceea ce privește circulația centrilor de presiune în zona Europei, iar asta se va vedea în aspectul vremii. După o răcire în zona țării noastre, o masă de aer polar va ajunge în zona Mării Mediterane în apropierea Peninsulei Italiene, urmând să declanșeze ciclogeneza. Ciclonul nou format va antrena aer cald în față, urmând să avanseze către zona țării noastre, așadar deși săptămâna debutează răcoros, temperaturile urcă rapid pentru ca apoi să scadă iarăși. Cu toate acestea, în ziua de marți, putem observa anticiclonul de latitudine medie care sosește în zona Europei, iar după acest moment, modelările afișează variații puternice ale scenariului. După câteva zile uscate, estimările cu ploi apar foarte des, iar acest lucru este normal.

Ar fi fost simplu să vă putem spune exact când și cum vor avea loc acestea, însă aceste răsturnări ale tiparului depind de poziția anticiclonului care antrenează aerul rece, iar aceasta este cunoscută doar pentru următoarele zile. Pe măsură ce o vom afla, vom vedea dacă în spatele ciclonului din această săptămână vor mai fi și alții, așa cum ar trebui.

Vor mai fi schimbări și în ceea ce privește această săptămână, întrucât modelele deterministe încă nu sunt foarte hotărâte cum și unde să plaseze efectele ciclonului, iar întrucât acesta va sosi în ziua de vineri, mai e timp de ajustări.

Ziua de luni debutează cu valori destul de moderate față de ceea ce am văzut în săptămânile anterioare. Valorile ating 27-28 grade în Câmpia Română și în Câmpia de Vest. În zone de deal și podiș e puțin mai rece, cu valori de 21-24 grade Celsius și la fel și pe Litoral, unde valorile ating 23 de grade.

Începând de marți, odată cu sosirea masei de aer polar în Vestul Europei, un aer mai călduț ajunge în zona țării noastre, iar valorile se apropie de 30 de grade.

Miercuri se formează ciclonul mediteranean, iar rotația acestuia intensifică antrenarea de aer cald. Din acest motiv, temperaturile cresc în toată țara, atingând 33-34 grade Celsius în jumătatea sudică a Câmpiei de Vest. În Câmpia Română, modelul european estimează valori de 27-30 de grade, iar în Moldova puțin mai scăzute. Pe Litoral continuă vremea rece, cu maxime de 24 grade Celsius.

Ziua de joi nu aduce mari schimbări în zona țării noastre, însă dinspre Vest se vor apropia sistemele noroase asociate ciclonului mediteranean, care ar trebui să intre pe teritoriul României odată cu lăsarea serii. Din acest motiv, vom avea probabil un episod de furtuni pe parcursul serii, mai ales în zonele în care temperaturile au depășit 30 de grade Celsius.

Până la orele prânzului, în ziua de vineri, masa de aer rece ar trebui să fie prezentă în zona Transilvaniei și a Moldovei, urmând să avanseze către zona Munteniei. Astfel, ultima zi lucrătoare a săptămânii va aduce valori sub medie în jumătatea de nord a țării, cu temperaturi de 21-22 grade Celsius în Câmpia de Vest, în timp ce la sud de Carpați, ziua de vineri va fi una foarte caldă, cu valori de 30-31 grade Celsius.

În ziua de sâmbătă, modelele estimează dislocarea aerului cald și din regiunile sudice. Valorile ar trebui să scadă până spre 24-25 grade Celsius și chiar mult mai puțin de atât acolo unde vor fi ploi. Un exemplu sunt porțiuni din Moldova care ar putea ajunge la valori de 16-17 grade Celsius având cerul acoperit de nori.Duminică ar trebui să aducă temperaturi plăcute, tipice pentru toamnă. Există ceva șanse să vedem o revizuire în sus a valorilor deoarece prin multitudinea de scenarii, există și unele care redau un al doilea ciclon mediteranean, care ar trebui să sosească în săptămâna de după aceasta. Cu toate că scenariul este posibil, ne aflăm în afara zonei de 4-5 zile, în care precizia modelelor deterministe e mare, așa că preferăm să discutăm cu mai puține detalii despre ziua de duminică, până când nu vom vedea o uniformizare a scenariilor…

Climatologie si Prognoze globale

Climatology and Global Forecasts

Grupul Cutremure in Romania si in lume

MAI MULTE AICI: https://climatologie.ro/incepem-saptamana-cu-rasturnarea-tiparului-vremea-saptamanala/

Scroll to Top