Pe 1 septembrie, se marchează ÎNCEPUTUL ANULUI BISERICESC. Ziua de 1 septembrie are o semnificație deosebită pentru creștinii ortodocși, fiind începutul anului nou bisericesc. Obiceiul calculării anului eclezial, numit și Indiction, începând cu prima zi de toamnă, vine din Antichitate.

După tradiția moștenită din Vechiul Testament, 1 septembrie este ziua în care a început crearea lumii și, în același timp, momentul în care Mântuitorul a început propovăduirea Evangheliei Sale.

Diferența de trei luni între începutul anului bisericesc și anul nou civil are o explicație simbolică și administrativă. Semnificația simbolică este legată de creația lumii, așa cum e relatată în cartea Facerii și ținută în Legea veche iudaică – ziua întâi din septembrie era ziua curățirii și poporul postea; din această lună începeau să se numere anii poruncilor Vechiului Testament. Mai existau și alte motive pentru care evreii serbau în mod deosebit luna septembrie.

În această lună, apele potopului au scăzut și corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborât de pe Sinai cu tablele Legii; s-a început construirea cortului Domnului. Evreii și astăzi încep calendarul cu luna Tisri, adică septembrie. Dar începutul lui septembrie este și începutul toamnei, simbolizat ca anotimpul socotelilor lumești și duhovnicești, pentru a putea pune „un început bun” pentru perioada următoare. La fiecare început de an bisericesc, creștinii ar trebui să-și facă o recapitulare, un bilanț sufletesc. Așa cum acum se strâng roadele pământului, tot așa acum începe un nou „ciclu al mântuirii”. Timpul a fost creat odată cu lumea ca un interval între darul iubirii lui Dumnezeu și răspunsul omului la această iubire. Astfel, timpul măsoară efortul nostru de creștere în dragostea lui Dumnezeu, întrucât ființele create nu pot răspunde darului iubirii lui Dumnezeu decât treptat, în timp. (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, București, 2003, p. 190).

Explicația administrativă arată că în Biserica din vechime, după încheierea verii avea loc întrunirea sinodului local, în cadrul căruia se făcea un bilanț și, firesc, se stabileau perspectivele pentru anul următor. Tot în această zi, Hristos și-a început activitatea publică, prin citirea în sinagogă a profeției lui Isaia: „Duhul Domnului peste Mine, că El M-a uns să le binevestesc săracilor, M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, robilor să le propovăduiesc dezrobirea și orbilor vederea, pe cei asupriți să-i eliberez și să vestesc anul bineprimit al Domnului”.

Anul liturgic marchează etape duhovnicești ale creșterii noastre în Dumnezeu. Deci scopul lui este formarea noastră, creșterea lui Iisus Hristos în noi. Anul bisericesc ortodox are un ciclu fix de date care comemorează sfinții pomeniți în fiecare zi, începând de azi până la sfârșitul lunii august a anului viitor, și un ciclu mobil, concentrat în jurul datei fluctuante a Paștilor.

Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic. Acest ultim ciclu mobil, care are în centru comemorarea vieții și activității mântuitoare a lui Hristos, este împărțit în: perioada Triodului (calendarul prepascal, care cuprinde 10 săptămâni dinaintea Paștilor), perioada Penticostarului (calendarul pascal propriu-zis, care cuprinde 8 săptămâni, de la Înviere până la Pogorârea Sfântului Duh) și perioada Octoihului, din restul anului, care variază între 40 și 26 de săptămâni, în funcție de fluctuația datei pascale.

Toate aceste perioade nu încep și nu se sfârșesc la date calendaristice fixe, ci variază de la an la an, în funcție de ziua Învierii. Prin urmare, în cursul fiecărui an bisericesc, ni se reprezintă și se reînnoiește (comemorează) întreaga viață și activitate a Domnului, în toate cele trei laturi sau aspecte ale misiunii Sale: cea de Învățător (profet), cea de Arhiereu (mare preot) și cea de Împărat sau Biruitor al păcatului și al morții.

Credincioșilor ortodocși anul bisericesc le oferă posibilitatea trăirii trecutului, prezentului și viitorului în prezentul continuu al Sfintei Liturghii săvârșite în fiecare zi. Astfel, viața pământească a lui Hristos și cea a sfinților nu este pentru Ortodoxie o temă de speculație teologic-istorică abstractă, ci este o experiență vie, o anamneză retrăită a lucrărilor mântuitoare ale lui Hristos, comunicată credincioșilor prin energiile Lui necreate. Anul bisericesc este modul și mediul în care omul trăiește în comuniune cu Dumnezeu încă din lumea aceasta a timpului și a materiei trecătoare.

Fiecare an să fie un timp al mântuirii în Hristos, un timp de sfințire a vieții noastre!

CUM SE CALCULEAZĂ, POTRIVIT BIBLIEI, ANUL FACERII ȘI DATA CURENTĂ, ÎN CARE SUNTEM:

Precizare importantă: Biblia nu spune explicit „Facerea lumii a avut loc în anul X î.Hr.” Anul este reconstruit prin adunarea vârstelor și perioadelor genealogice și istorice prezentate în textul biblic.

Cum se face calculul biblic

În Geneza 5, de exemplu, sunt date vârstele patriarhilor când li s-a născut urmașul:

Adam → Set: 130 ani

Set → Enos: 105 ani

Enos → Cainan: 90 ani

Cainan → Mahalaleel: 70 ani

Mahalaleel → Iared: 65 ani

Iared → Enoh: 162 ani

Enoh → Metusala: 65 ani

Metusala → Lameh: 187 ani

Lameh → Noe: 182 ani

Prin adunarea acestor perioade se poate calcula timpul de la Adam până la Noe.

Apoi Geneza 7:6 spune că Noe avea 600 de ani când a venit potopul.

În continuare, Geneza 11 oferă alte vârste pentru genealogia de la Sem până la Avraam. Prin aceeași metodă se poate continua cronologia.

De unde apare anul „4000 î.Hr.”?

Aici intrăm în cronologiile construite ulterior, nu într-o afirmație directă a Bibliei.

Una dintre cele mai cunoscute este cronologia lui James Ussher, arhiepiscop irlandez din secolul al XVII-lea. Calculând genealogii și evenimentele biblice, el a stabilit creația în 4004 î.Hr., mai precis în tradiția calculului său, în toamna anului 4004 î.Hr.

Alte cronologii biblice au ajuns la rezultate diferite.

De ce există diferențe?

Pentru că trebuie rezolvate mai multe probleme:

1. Genealogiile nu sunt neapărat liste complete.

În Biblie, termenul „a născut” poate fi folosit genealogic și fără să însemne neapărat că persoana respectivă este fiul imediat.

2. Există diferențe între manuscrisele biblice.

Textul ebraic masoretic, Septuaginta greacă și Pentateuhul samaritean prezintă în anumite locuri vârste genealogice diferite. Aceste diferențe pot modifica substanțial calculul.

3. Biblia nu oferă o dată absolută pentru începutul creației.

Pentru a ajunge la o dată „î.Hr.” trebuie să legăm cronologia biblică de cronologii istorice externe.

Dar există și o problemă fundamentală

Expresia „anul de la Facerea lumii” poate însemna două lucruri diferite:

Câți ani au trecut de la Adam/Făurirea lumii, conform unei anumite cronologii biblice.

Anul calendaristic „Anno Mundi” (AM) folosit în anumite tradiții iudaice și creștine.

De exemplu, calendarul ebraic tradițional consideră că era creației a început în 3761 î.Hr., astfel că anul ebraic 5787 corespunde aproximativ perioadei 2026–2027 d.Hr.

Asta este diferit de cronologia lui Ussher de 4004 î.Hr.

Deci nu există un singur „an biblic al creației”. Există mai multe cronologii construite pornind de la textul biblic și de la diferite tradiții manuscrise și interpretative.

Potrivit calculului biblic tradițional folosit în cronologia bizantină/ortodoxă, atunci anul civil 2026 se află în anul 7535 de la Facerea lumii.

Mai exact:

1 septembrie 2025 – 31 august 2026 = anul 7534 de la Facerea lumii

1 septembrie 2026 – 31 august 2027 = anul 7535 de la Facerea lumii

Acesta este motivul pentru care în tradiția calendaristică bizantină 1 septembrie este începutul anului bisericesc.

Important: 7534/7535 nu este rezultatul unei simple adunări a tuturor vârstelor din Biblia ebraică. Cronologia bizantină se bazează în principal pe Septuaginta (Vechiul Testament în greacă) și pe calcule cronologice creștine vechi.

Iulian Gavriluță