MAI PUȚIN DE O SĂPTĂMÂNĂ PÂNĂ LA ȘCOALĂ
Mai sunt doar câteva zile până când clopoțelul va suna din nou în școlile din Buzău. Copiii se întorc în bănci, părinții își fac din nou calculele, profesorii încearcă să pună lucrurile în ordine, iar administrația educației ne va transmite, probabil, că totul este pregătit pentru un nou an școlar. Numai că, dincolo de festivități, discursuri și fotografii oficiale, realitatea din școlile buzoiene este ceva mai complicată. Sunt încă probleme cu infrastructura, toaletele, mobilierul, transportul elevilor, bursele, clasele supraaglomerate, autorizațiile și condițiile în care învață copiii. Și peste toate aceste probleme vine acum o altă întrebare, poate chiar mai importantă: cine va conduce școlile din Buzău?
DIRECTORI ȘI INSPECTORII SCHIMBAȚI ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA ȘCOLII
Zilele acestea asistăm la schimbări în conducerea atât a unor unități de învățământ cât și a Inspectoratului Școlar Județean, iar directorii ajung să afle dacă își continuă sau nu activitatea exact în perioada în care ar trebui să fie preocupați de pregătirea noului an școlar. Și aici apare o întrebare simplă, dar extrem de importantă: dacă un director a fost numit sau a câștigat un concurs pentru un mandat determinat, de ce nu este lăsat să își ducă mandatul până la capăt, iar apoi funcția să fie ocupată printr-un nou concurs? De ce această grabă? De ce aceste schimbări exact înainte de începerea anului școlar? Și, mai ales, după ce criterii sunt aleși cei care vin în loc?
EPURARE SAU REORGANIZARE
Cuvântul epurare este unul dur și nu trebuie folosit fără dovezi pentru fiecare caz în parte. Dar atunci când apar schimbări masive, când oameni aflați în funcții de conducere sunt înlocuiți, iar în locul lor apar alte persoane fără ca publicul să primească explicații clare și transparente, suspiciunea politizării devine inevitabilă. Nu orice schimbare este politică, dar orice schimbare făcută fără transparență naște întrebări. Iar în educație întrebările sunt cu atât mai importante, pentru că vorbim despre instituții care lucrează cu viitorul copiilor.
UNDE MAI ESTE COMPETENȚA
Dacă există concursuri pentru funcțiile de director, dacă există criterii profesionale, evaluări și proceduri oficiale, atunci acestea trebuie respectate. Directorul unei școli nu ar trebui să fie schimbat pentru că nu mai este agreat de cineva din sistem sau pentru că între timp s-au schimbat preferințele politice. Directorul trebuie evaluat după rezultate, după capacitatea managerială, după modul în care administrează școala, după relația cu profesorii, elevii și părinții și după respectarea legii. Dacă este bun, trebuie lăsat să își facă treaba. Dacă nu este bun, trebuie evaluat și înlocuit printr-o procedură transparentă. Simplu. Civilizat. Normal.
ȘCOALA NU ESTE FEUDA NIMĂNUI
Școala nu este primărie, nu este partid politic și nu este organizație de partid. Nu este recompensa pentru fidelitate și nici locul unde se împart funcții celor care au relațiile potrivite. În școală ar trebui să conteze competența. Atât. Pentru că fiecare numire făcută pe criterii obscure transmite un mesaj extrem de prost profesorilor și părinților: că profesionalismul poate fi mai puțin important decât relațiile.
PROBLEMELE REALE RĂMÂN ÎN CLASE
În tot acest timp, problemele adevărate ale școlii rămân. Sunt unități de învățământ care au nevoie de investiții, există probleme legate de toalete și infrastructură, mobilierul trebuie înlocuit în multe locuri, transportul elevilor rămâne o problemă în special pentru copiii din mediul rural, iar clasele supraaglomerate pun presiune atât pe profesori, cât și pe elevi. Se adaugă problema autorizațiilor, a resurselor materiale, a burselor și a personalului. Acestea sunt lucrurile pe care părinții le văd și le simt direct. Nu îi interesează cine are o anumită funcție în inspectorat dacă școala copilului lor are toaleta în stare deplorabilă, dacă mobilierul este vechi sau dacă elevul trebuie să facă naveta în condiții improprii.
EDUCAȚIA A AJUNS UN EXPERIMENT PERMANENT
De ani de zile, România experimentează în educație. Se schimbă miniștri, se schimbă legi, se schimbă programe, se schimbă planuri-cadru, se schimbă manuale, se schimbă examene, se schimbă regulile pentru burse, se schimbă structurile și se schimbă oamenii din funcții. Singurul lucru care pare să nu se schimbe este haosul. De fiecare dată ni se spune că urmează o reformă. De fiecare dată ni se explică faptul că sistemul trebuie modernizat. Iar după fiecare reformă părinții și profesorii descoperă alte reguli, alte probleme și alte experimente.
COPIII PLĂTESC FACTURA
Problema este că fiecare experiment educațional are cobai reali. Sunt copiii. Sunt elevii care nu au nicio vină pentru deciziile luate în ministere, inspectorate sau birouri politice. Ei trebuie să învețe în fiecare zi într-un sistem care se modifică permanent. Profesorii trebuie să se adapteze permanent. Părinții trebuie să plătească permanent. Iar rezultatele sunt prezentate permanent ca fiind excelente.
DIRECTORUL NU TREBUIE SĂ FIE OMUL POLITICULUI
Un director competent are nevoie de stabilitate. Are nevoie să știe că poate construi un proiect pentru școală pe mai mulți ani. Are nevoie să poată lua decizii, să își formeze o echipă și să urmărească rezultate. Dacă în fiecare an sau la fiecare schimbare politică există posibilitatea ca oamenii din conducere să fie schimbați prin numiri, atunci nu mai avem management educațional. Avem administrație politică. Iar aceasta este exact boala de care sistemul educațional românesc încearcă de ani de zile să pretindă că se vindecă.
ÎNTREBĂRI PENTRU INSPECTORAT
Inspectoratul Școlar Județean Buzău trebuie să explice public, clar și fără formule birocratice, care sunt criteriile după care sunt păstrați sau schimbați directorii și cine le-a cerut să plece…clar, cu nume și penume și motiv! Cine pleacă? Cine vine? De ce pleacă? De ce vine noua persoană? Ce rezultate are directorul schimbat? Dar inspectorul? Ce experiență are cel care îl înlocuiește? A trecut printr-un concurs? A fost evaluat? Care sunt criteriile profesionale? Și dacă tot avem concursuri pentru funcțiile de conducere, de ce nu sunt acestea respectate până la capăt? Asta ca să fim decenți…pentru că dacă vom formula noi răspunsurile, sigur nu o sa convină la nimeni!
NORMALITATEA AR FI CEL MAI BUN EXPERIMENT
Poate că înainte să mai inventăm o nouă reformă, un nou program și o nouă revoluție în educație ar trebui să încercăm ceva mult mai simplu: normalitatea. Școli curate și sigure. Toalete decente. Mobilier corespunzător. Transport pentru elevi. Clase care să nu fie sufocate de numărul de copii. Burse acordate corect, o masă caldă - preferatul slogan al politicienilor (normalitate în alte țări!!!) și la timp. Profesori respectați. Directori competenți. Infrastructură modernă. Concursuri reale. Evaluări corecte. Transparență. Și, mai ales, stabilitate.
ȘCOALA NU ESTE MOȘIA PARTIDULUI
Școala nu este proprietatea niciunui partid. Nu este moșia inspectorului. Nu este feuda primarului. Nu este recompensa politică pentru fidelitate. Școala este locul în care România își pregătește viitorul. Iar dacă vrem un viitor mai bun, trebuie să începem prin a scoate educația din logica numirilor de partid și a experimentelor permanente.
ÎNAINTE DE A SCHIMBA OAMENII, SCHIMBAȚI SISTEMUL…DAR DE LA VÂRF, NU NUMAI DIN JUDEȚE!
Dacă un director este incompetent, schimbați-l printr-o procedură legală și transparentă. Dacă un inspector nu își face treaba, evaluați-l. Dacă o școală are probleme, rezolvați-le. Dacă există corupție sau politizare, demonstrați și sancționați. Dar nu transformați începutul anului școlar într-o nouă rundă de mutări pe tabla politică. Copiii nu au nevoie de directori ai unui partid sau ai altuia. Au nevoie de directori buni. Profesorii nu au nevoie de șefi care tremură la fiecare schimbare politică. Au nevoie de conducători competenți. Iar părinții nu au nevoie de promisiuni. Au nevoie de școli în care să își poată trimite copiii cu încredere.
Educația nu are nevoie de încă un experiment! Are nevoie de competență, stabilitate și bun-simț. Iar dacă acestea au devenit lucruri prea greu de obținut în România, poate că problema nu mai este la copii, la profesori sau la directori. Poate că problema este chiar în sistemul care pretinde că îi educă.
Iulian Gavriluță – News Buzău
