
Poliţiştii cu atribuţii în domeniul sistemelor de securitate au acţionat în judeţul Buzău pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului.
Poliţiştii au efectuat controale la 44 de obiective, context în care au fost verificaţi 55 de agenţi de pază.
În cadrul verificărilor efectuate, polițiștii au depistat un agent de securitate în timp ce dormea în postul de pază.
De asemenea, în urma controlului unui obiectiv, agentul de pază a absentat fără motiv temeinic și fără să anunțe în prealabil conducerea unității.
Aceștia au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Totodată, poliţiştii au sancţionat contravenţional un agent economic pentru că, în urma controlului, polițiștii au constatat faptul că societatea nu a asigurat echiparea personalului de pază propriu cu uniformă de serviciu și însemne distinctive.
Toţi agenţii de pază verificaţi au fost instruiţi cu privire la modul de sesizare şi acţiune în cazul producerii unor evenimente negative.
Activitățile pe această linie vor continua, sens în care polițiștii le reamintesc persoanelor angajate ca agenți de pază o parte din atribuțiile pe care le au în timpul desfășurării serviciului:
-să nu se prezinte la serviciu sub influența băuturilor alcoolice și nici să nu consume astfel de băuturi în timpul serviciului;
-să nu absenteze fără motive temeinice și fără să anunțe în prealabil conducerea unității despre aceasta;
-să respecte consemnul general și particular al postului.
R.F.
SURSA: IPJ Buzau
