Header News Buzau 2026
Dragostea mai puternica decat Ordinul de protectie!

In urma materialului probator administrat, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut un bărbat de 41 de ani, din Buzău, pentru nerespectarea ordinului de protecție.

Pe numele bărbatului, la data de 25 martie a.c., instanța a emis ordin de protecție pentru o perioadă de 10 luni, prin care era obligat la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de fosta concubină, respectiv față de imobilul în care aceasta locuiește.

În noaptea de 16 spre 17 august, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința fostei concubine, încălcând astfel măsurile impuse de ordinul de protecție.

În urma apelului femeii, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului și l-au depistat pe bărbat în proximitatea imobilului.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului.

R.F.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top