În Buzău administrația publică pare să fi descoperit rețeta perfectă pentru proiecte care nu se termină niciodată costă din ce în ce mai mult și după ce sunt inaugurate cu surle și trâmbițe mai cer imediat o nouă tranșă de bani pentru întreținere. Nu contează că un proiect ar trebui să rezolve o problemă. Important este să existe un proiect. Iar dacă proiectul poate fi modificat prelungit suplimentat refăcut sau întreținut pe bani publici cu atât mai bine. Aceasta este impresia pe care o lasă administrația Buzăului după ani de investiții prezentate drept mari realizări.

Proiectul se termină. Cheltuiala nu.

Un contract public ar trebui să aibă un scop un termen și un cost clar. În lumea normală dacă se schimbă fundamental lucrurile administrația explică public de ce cât costă modificarea și cine răspunde pentru ea. La Buzău însă cetățeanul ajunge să vadă prea des aceeași poveste. Se anunță investiția se estimează costul lucrările întârzie apar modificări apar acte adiționale apar suplimentări apoi lucrarea este terminată. Și abia atunci începe o altă etapă. Întreținerea. Din nou bani. Din nou contracte. Din nou intervenții. Din nou explicații. Iar contribuabilul este invitat practic să plătească de mai multe ori pentru aceeași zonă a orașului.

Asfaltăm, apoi spargem

Unul dintre cele mai bune exemple este ceea ce se întâmplă cu asfaltările. Se asfaltează o stradă sau o zonă. Se cheltuiesc bani publici pentru lucrare. Apoi după un timp apare necesitatea unei intervenții la utilități. Și asfaltul proaspăt este spart. Apoi se repară. Uneori se repară prost. Apoi se intervine din nou. Și tot cetățeanul plătește. Unde este coordonarea între instituții și operatorii de utilități. Unde este planificarea. De ce nu sunt sincronizate lucrările înainte de turnarea asfaltului. De ce trebuie să avem imaginea unui oraș în care o instituție repară astăzi ceea ce alta sparge mâine. Aceasta nu este administrație modernă. Este administrație pe bucăți în care fiecare contract pare să aibă propria lui viață iar factura finală este trimisă invariabil cetățeanului.

Piața Daciei și dalele care nu mai au răbdare

Piața Daciei este un alt exemplu care ridică întrebări legitime despre durabilitatea investițiilor și despre modul în care sunt gestionate lucrările și întreținerea lor. Dalele sunt spălate sunt înlocuite se intervine asupra unor suprafețe care ar trebui să reziste ani nu să devină periodic motiv de cheltuială. Și aici apare întrebarea simplă pe care administrația ar trebui să o audă. Cât ne costă în realitate întreținerea unei investiții după ce aceasta a fost declarată finalizată. Pentru că prețul unei investiții nu este doar cel scris în contractul inițial. Prețul real este ceea ce plătește orașul în timp.

Licitații cu dedicație. Atunci să vedem documentele.

Când oamenii aud despre licitații cu dedicație despre contracte care par construite pentru anumiți participanți sau despre lucrări care ajung mereu în aceleași zone ale interesului economic apare inevitabil suspiciunea. Dar suspiciunea nu este probă. Tocmai de aceea administrația ar trebui să fie prima interesată să pună toate documentele pe masă. Cine a câștigat. Cine a pierdut. Care au fost criteriile. Câte firme au participat. Câte oferte au fost depuse. Câte modificări au apărut ulterior. Cât au costat actele adiționale. Care au fost motivele întârzierilor. Cine a verificat calitatea lucrării. Cât s-a plătit ulterior pentru reparații și întreținere. Asta înseamnă transparență. Nu comunicate triumfaliste.

Banii publici nu sunt pușculița administrației

Trebuie spus foarte clar. Banii administrației nu sunt banii primarului ai consilierilor locali sau ai vreunui partid. Sunt banii buzoienilor. Sunt banii celui care plătește impozit pe apartament. Sunt banii celui care își plătește mașina. Sunt banii pensionarului care își achită taxele. Sunt banii firmei care plătește impozite și taxe. Sunt banii fiecărui cetățean care contribuie la bugetul local. Iar când acești bani sunt cheltuiți ineficient cetățeanul are dreptul să întrebe. Are dreptul să ceară documente. Are dreptul să ceară explicații. Are dreptul să întrebe de ce.

Administrația Faliment trebuie să răspundă. Nu să se supere.

Am numit și vom continua să numim administrația lui Constantin Toma administrația Faliment atunci când considerăm că deciziile ei produc efecte care împovărează orașul și cetățeanul. Este o formulă editorială și o poziție critică. O administrație care se consideră performantă ar trebui să poată răspunde criticilor prin cifre documente și rezultate nu prin nervozitate. Dacă totul este în regulă foarte bine. Atunci să ni se arate contractele. Să ni se arate actele adiționale. Să ni se arate justificările. Să ni se arate costurile reale. Să ni se arate recepțiile. Să ni se arate rapoartele de control. Să ni se arate cât a costat fiecare investiție de la primul leu până la ultima intervenție. Și mai ales să ni se spună cât va mai costa.

Buzoienii nu mai trebuie să privească de pe margine

Problema nu este numai administrația. Problema este și pasivitatea noastră. Dacă oamenii nu întreabă administrația nu are de ce să explice. Dacă nimeni nu cere documente documentele rămân în sertare. Dacă nimeni nu verifică orice comunicat poate fi prezentat drept adevăr absolut. Buzoienii trebuie să înceapă să întrebe. Cât. De ce. Cine. Când. Cu ce rezultate. Și mai ales. De ce plătim din nou pentru ceea ce am plătit deja.

Un oraș nu se dezvoltă prin panglici tăiate randări spectaculoase și comunicate de presă. Un oraș se dezvoltă atunci când fiecare leu public este cheltuit cu responsabilitate când lucrările sunt făcute bine din prima și când administrația înțelege că nu gestionează propria avere ci banii comunității. Buzăul nu este proprietatea administrației. Buzăul este al buzoienilor.

Iar dacă administrația continuă să trateze banul public ca pe o resursă fără fund atunci cetățenii trebuie să înceteze să mai fie spectatori. Să întrebe. Să verifice. Să ceară documente. Să sesizeze instituțiile de control atunci când există indicii concrete de nereguli. Și să voteze în consecință. Pentru că până la urmă cea mai scumpă greșeală a unui oraș nu este un proiect prost. Cea mai scumpă greșeală este să îl lași să fie repetat.

Iulian Gavriluță - News Buzău