O hotărâre recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție aduce precizări importante în materia concediului de odihnă rămas neefectuat la momentul încetării raportului de muncă sau de serviciu. Interpretarea prezintă un interes deosebit inclusiv pentru polițiști, mai ales în situațiile în care, la ieșirea din sistem, există zile de concediu acumulate și neutilizate.
Prin Decizia nr. 40/2026, ÎCCJ clarifică două probleme esențiale: momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru solicitarea contravalorii concediului neefectuat și condițiile în care zilele de concediu mai vechi pot da naștere unui drept la compensare.
De când se calculează termenul de 3 ani?Un prim aspect de interes privește prescripția dreptului de a solicita sumele corespunzătoare concediului rămas neefectuat.Potrivit dezlegării date de instanța supremă, atunci când raportul de muncă sau de serviciu încetează și există zile de concediu neutilizate, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data încetării raportului respectiv.
Așadar, reperul nu este momentul la care s-ar împlini perioada de reportare de 18 luni, ci data la care persoana își încheie efectiv raporturile de muncă sau de serviciu.Această distincție poate avea o importanță practică majoră pentru cei care părăsesc sistemul având concedii restante.
Depășirea perioadei de 18 luni nu tranșează singură problema.La fel de importantă este abordarea ÎCCJ în privința concediului care nu a fost efectuat în interiorul perioadei de report.Simplul fapt că anumite zile sunt mai vechi nu este suficient, prin el însuși, pentru a stabili dacă dreptul la compensarea lor în bani mai există sau nu.Elementul care trebuie verificat este conduita concretă a angajatorului.
Dacă angajatorul nu a creat în mod real condițiile necesare pentru ca salariatul să își efectueze concediul, dreptul la compensare poate subzista și în privința zilelor care au depășit perioada de report.Situația este diferită atunci când angajatorul poate demonstra că persoanei i-a fost oferită efectiv posibilitatea de a beneficia de concediu, aceasta fiind informată și pusă în situația concretă de a-l efectua, dar a ales să nu îl folosească. Într-o asemenea ipoteză, compensarea zilelor respective nu mai poate fi pretinsă în aceleași condiții.Cu alte cuvinte, nu doar vechimea zilelor de concediu contează, ci și motivul pentru care acestea au rămas neefectuate.
Ce relevanță are această interpretare pentru polițiști?În cazul polițiștilor, dreptul la concediul de odihnă beneficiază de o reglementare specifică, iar în această analiză trebuie avută în vedere și H.G. nr. 1.578/2002, care reglementează condițiile în baza cărora polițistul beneficiază de concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite, concedii fără plată și bilete de odihnă.
Prin urmare, atunci când un polițist își încetează raporturile de serviciu având zile de concediu neefectuate, situația nu ar trebui analizată exclusiv printr-un calcul calendaristic și prin constatarea că au trecut sau nu 18 luni.Trebuie verificat, în concret, de ce nu a fost efectuat concediul și dacă instituția i-a asigurat polițistului posibilitatea reală de a beneficia de zilele de odihnă la care avea dreptul.Această diferență este esențială.
Nu este același lucru ca polițistul să fi refuzat ori să fi ales să nu își efectueze concediul, deși instituția i-a oferit efectiv această posibilitate, cu situația în care efectuarea concediului a fost împiedicată, amânată sau făcută imposibilă din motive ce țin de organizarea activității ori de conduita angajatorului.
„Au trecut 18 luni” nu ar trebui să fie sfârșitul analizei.Din perspectiva acestei interpretări, un răspuns administrativ limitat la afirmația că „zilele sunt mai vechi de 18 luni” nu lămurește, singur, situația juridică.
Întrebarea esențială este dacă i-a fost oferită polițistului, în mod concret și efectiv, posibilitatea de a efectua concediul respectiv?Dacă răspunsul este negativ, împrejurarea că perioada de report a fost depășită nu poate fi analizată separat de motivele pentru care concediul a rămas neefectuat.În schimb, dacă instituția poate demonstra că a creat efectiv posibilitatea efectuării concediului, iar titularul dreptului a ales să nu beneficieze de acesta, situația juridică este diferită.
Important: compensarea nu este automată.Decizia ÎCCJ nu trebuie interpretată în sensul că orice zi de concediu rămasă neefectuată trebuie obligatoriu transformată în bani la încetarea raportului de serviciu.Ceea ce rezultă însă din această interpretare este necesitatea unei analize concrete, de la caz la caz. Nu este suficientă simpla raportare la trecerea timpului. Pentru polițistul care își încetează raporturile de serviciu sunt, așadar, două repere importante:
1. Motivul pentru care concediul a rămas neefectuat – respectiv dacă instituția i-a oferit efectiv posibilitatea de a beneficia de acesta.
2. Data încetării raportului de serviciu – aceasta fiind relevantă pentru momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani aferent pretențiilor bănești.
În concluzie pentru polițiștii care părăsesc sistemul cu zile de concediu restante, situația trebuie analizată individual și pe baza împrejurărilor concrete. Vechimea concediului nu spune întreaga poveste.
Contează dacă dreptul la odihnă a putut fi exercitat în mod real, dacă instituția și-a îndeplinit obligațiile și din ce cauză zilele respective au rămas neefectuate.Iar dacă raportul de serviciu încetează și sunt întrunite condițiile pentru solicitarea unor drepturi bănești aferente concediului neefectuat, termenul de prescripție de 3 ani trebuie raportat la momentul încetării raportului de serviciu, conform dezlegării date de ÎCCJ prin Decizia nr. 40/2026. În materia concediilor, diferența dintre „nu ai vrut să îl efectuezi” și „nu ți s-a oferit efectiv posibilitatea să îl efectuezi” poate deveni, așadar, decisivă.
SURSE: Sindicatul EUROPOL, ÎCCJ.
