S-ar putea ca efortul publicației americane Newsweek de a șterge urmele de acum celebrului articol despre Călin Georgescu să fie complet inutil: materialul a fost preluat integral de un gigant al internetului, mai precis siteul media al Microsoft, care are cca.1,5 miliarde de vizitatori lunar, ceea ce înseamnă o răspîndire planetară inimaginabilă.
Mai precis, articolul se regăsește integral pe siteul msn.com, MSN (Microsoft Network), care este portalul web al Microsoft.
În anii 90, MSN a fost regele internetului, azi nu mai deține coroana, dar continuă să aibă un trafic uriaș: în iulie 2026 a înregistrat aproximativ 1,56 miliarde de vizite, fiind pe locul 21 între site-uri la nivel mondial (conform datelor Semrush, platformă internațională de analiză a internetului).
Este pagina de start implicită pentru mulți utilizatori de Windows și Edge, de aici vine o mare parte din trafic. Oferă știri agregate de la sute de surse, vreme, cotații bursiere, sport etc., plus integrare cu AI (Copilot).
(BTI - Inpolitics).
Iata articolul:
SUA ar trebui să apere democrația – și pe Călin Georgescu – în România | Opinie
La 24 noiembrie 2024, peste nouă milioane de români s-au prezentat la secțiile de votare pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale. La mai puțin de două săptămâni distanță, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatul alegerilor. Curtea a invocat încălcări ale legislației electorale și informații provenite din documente de informații declasificate, referitoare la o campanie online coordonată și la o posibilă ingerință străină. Călin Georgescu obținuse 22,9% din voturi.
Acuzațiile au fost grave. O democrație nu poate fi indiferentă în fața finanțării clandestine, a publicității politice nedeclarate, a atacurilor cibernetice sau a încercării unui stat străin de a distorsiona informațiile disponibile alegătorilor. Dar o acuzație de ingerință nu scutește o democrație de obligația de a explica – într-un limbaj clar, fie în engleză, fie în română – de ce este necesară anularea unor alegeri.
Aceasta este problema centrală. Influența străină trebuie investigată. Dar poate fi credibil răspunsul atunci când milioane de voturi sunt anulate printr-un proces care pare să se bazeze pe evaluări ale serviciilor de informații pe care cetățenii nu le-au văzut și pe decizii ale unor instituții pe care nu le pot contesta? Democrația presupune ca publicul să poată face diferența între apărarea legală a unui proces electoral și o decizie de anulare a unui rezultat pe care persoane puternice nu îl agreează.
Statele Unite nu sunt un simplu spectator. Washingtonul a sprijinit tranziția democratică a României, a susținut aderarea sa la NATO și a dezvoltat un parteneriat strategic care face România importantă pentru politica americană în zona Mării Negre și pe flancul estic al NATO. Stabilitatea, suveranitatea și legitimitatea democratică a României nu sunt preocupări periferice pentru Statele Unite.
Această relație creează și o responsabilitate. Politica SUA nu ar trebui redusă la întrebarea dacă este câștigător candidatul preferat de Washington, Bruxelles sau de establishmentul politic românesc. O alianță durabilă presupune încrederea publicului că alegerile sunt guvernate de reguli, și nu de preferințe geopolitice.
Răspunsul Departamentului de Stat al SUA a formulat principiul corect: „Este alegerea poporului român pe cine alege. Nicio altă țară sau actor străin nu are acest drept.” Acest principiu funcționează în ambele sensuri. Statelor străine nu trebuie să li se permită să manipuleze alegătorii români; în egală măsură, teama de manipulare nu trebuie să devină o justificare permanentă pentru anularea voinței acestora fără o explicație publică cât mai completă.
Washingtonul a tratat de mult timp ingerința străină în alegeri drept o amenințare la adresa securității naționale. Această preocupare este de înțeles în cazul unui aliat NATO aflat la granița Ucrainei. Dar politica americană se bazează și pe o lecție mai largă: acuzațiile care implică serviciile de informații necesită verificare, standarde juridice clare și proceduri pe care cetățenii să le poată înțelege. România nu ar trebui să accepte un standard inferior doar pentru că este importantă din punct de vedere strategic.
Dacă Statele Unite definesc sprijinul pentru democrație doar ca sprijin pentru instituțiile care se confruntă cu o presupusă amenințare rusă, riscă să slăbească tocmai reziliența democratică pe care încearcă să o construiască. O alianță nu poate apăra în mod credibil suveranitatea populară în străinătate, în timp ce pare indiferentă față de întrebarea dacă alegătorii cred că opțiunile lor pot fi anulate prin procese desfășurate în spatele ușilor închise.
Alternativa nu este pasivitatea în fața ingerinței străine. Este un răspuns ferm și demonstrabil legal: să fie făcute publice cât mai multe dovezi, în măsura permisă de considerentele de securitate națională; afirmațiile contestate să fie supuse unei verificări independente și contradictorii; să se explice de ce măsurile mai puțin radicale nu sunt suficiente; iar orice intervenție în procesul electoral să fie clar limitată de o legislație transparentă, și nu de oportunitatea politică. Statele Unite ar trebui să încurajeze această abordare, deoarece politica lor declarată este aceea de a proteja dreptul poporului român – nu al „statului paralel” românesc – de a-și alege singur conducătorii.
Democrația României este tânără. Regimul comunist a căzut în 1989, iar mulți români păstrează amintiri personale sau familiale despre un stat în care informațiile secrete, autoritatea imposibil de contestat și excluderea politică erau instrumente de control. Această istorie nu demonstrează că instituțiile actuale au acționat necorespunzător. Ea explică însă de ce deciziile fundamentate pe informații ale serviciilor de informații și care duc ulterior la condamnări și încarcerări poartă o povară neobișnuit de mare în ceea ce privește justificarea lor.
A respinge aceste preocupări drept dovezi ale extremismului sau ale simpatiei față de puteri străine înseamnă să fie înțeleasă greșit sursa anxietății democratice. Mulți români care nu l-au susținut pe Georgescu au votat totuși, așteptându-se ca voturile lor să conteze, și vor să știe ce standard îi protejează în cazul în care, în viitor, alegerile vor produce un rezultat la fel de nedorit pentru cei aflați la putere. Ei pot respinge politica lui Georgescu și, în același timp, să se întrebe dacă o măsură atât de extraordinară precum anularea alegerilor a fost explicată suficient.
De asemenea, nu ar trebui presupus automat că anularea unui scrutin slăbește influența Rusiei. O putere străină poate discredita democrația liberală dacă îi convinge pe cetățeni că jocul este aranjat de „statul paralel”.
Statele Unite și Europa ar trebui să insiste ca România să fie protejată de coerciție, operațiuni cibernetice, bani proveniți din surse ilegale și propagandă străină. Dar ar trebui, de asemenea, să insiste ca această protecție să consolideze suveranitatea alegătorilor români. Aliații României ar trebui să evalueze acest episod nu în funcție de faptul că a produs un rezultat geopolitic liniștitor, ci în funcție de măsura în care procesul a restabilit încrederea publicului.
Democrația nu este demonstrată atunci când confirmă instinctele celor aflați la putere. Ea este demonstrată atunci când instituțiile pot rezista unui rezultat pe care îl detestă, pot investiga amenințările în mod deschis și riguros și, în cele din urmă, pot lăsa alegerea politică în mâinile poporului. Pentru un aliat al SUA aflat pe flancul estic al NATO, acest lucru face parte din securitatea națională, iar America ar trebui să o spună răspicat și fără nicio ezitare.
Dennis Portman este un scriitor stabilit la Londra, specializat în probleme de democrație și drepturile omului.
Opiniile exprimate în acest articol îi aparțin autorului.
