Header News Buzau 2026
Actiune de combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, depozitării, transportului şi comercializării produselor din sectorul agroalimentar!

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău au efectuat controale în municipiului Râmnicu Sărat, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, depozitării, transportului şi comercializării produselor din sectorul agroalimentar.

Au fost efectuate verificări la 18 agenți economici, dintre care 13 producători agricoli.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate în total 41 de sancțiuni contravenționale, dintre care 7 conform OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 14 pentru abateri prevăzute de Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, 17 conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 3 pentru încălcări ale Legii 61/1990 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire social, a ordinii și liniștii publice.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate a fost de peste 41.500 de lei.

Totodată, polițiștii au confiscat 1.139 de lei, bani neevidențiați fiscal de către comercianții controlați.

E.S.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top