Buzăul îmbătrânește, iar politicienii se prefac că nu văd. Buzăul îmbătrânește accelerat chiar! Este o realitate pe care nu mai poate să o ascundă nicio fotografie de campanie, nicio festivitate și nicio promisiune electorală. Îi vedem zilnic pe străzi, în piețe, în stațiile de autobuz, în fața farmaciilor și în sălile de așteptare ale spitalelor. Sunt părinții și bunicii noștri, oamenii care au muncit o viață întreagă și care au rămas să trăiască într un județ din care tinerii pleacă tot mai des.

Unii au plecat la București, alții în marile orașe ale țării, iar foarte mulți au plecat în străinătate. Au plecat pentru salarii mai bune, pentru un sistem medical mai decent, pentru școli mai bune și pentru sentimentul că munca lor poate construi un viitor. În urmă au rămas părinții și bunicii.

Exact acei părinți și bunici pe care politicienii își amintesc brusc că îi iubesc atunci când se apropie alegerile.

Sacoșa electorală și iubirea de campanie

Există în România un ritual politic care pare imposibil de distrus. Vine campania, apar politicienii, apar fotografiile, apar mesele festive, apar promisiunile și apar vizitele printre pensionari. Deodată toată lumea vorbește despre respectul pentru seniori, despre grija față de bătrâni și despre recunoștința pentru generațiile care au construit țara.

În jurul alegerilor, bătrânul devine important. I se strânge mâna, i se zâmbește, este întrebat de sănătate și este fotografiat. Uneori primește o sacoșă, un pachet sau o masă. Politicianul pleacă mulțumit, pentru că și a făcut fotografia, și a bifat întâlnirea cu electoratul.

După alegeri, însă, iubirea aceasta electorală dispare aproape la fel de repede cum a apărut.

Bătrânul rămâne cu pensia lui, cu facturile lui, cu medicamentele lui și cu problemele lui. Politicianul rămâne cu funcția, salariul, privilegiile și următorul mandat în minte.

Asta nu mai seamănă cu respectul. Seamănă cu un calcul electoral rece.

 Le dau firimituri și vor recunoștință

Este una dintre cele mai cinice imagini ale politicii românești. Un om care a muncit treizeci, patruzeci sau cincizeci de ani ajunge să fie tratat ca și cum ar trebui să fie recunoscător pentru o sacoșă cu alimente sau pentru o masă oferită înainte de alegeri.

De ce trebuie să mulțumească un om pentru câteva produse alimentare atunci când el a contribuit o viață întreagă la această societate.

De ce trebuie să fie fericit că un politician îi oferă câteva ore de atenție când problemele lui reale sunt mult mai grave.

Bătrânul nu are nevoie să fie cumpărat cu alimente. Are nevoie de respect. Are nevoie de medici, de spitale funcționale, de medicamente accesibile, de transport public, de servicii sociale și de o administrație care să nu își amintească de el doar atunci când are nevoie de votul lui.

O sacoșă se consumă în câteva zile. O politică publică bună poate schimba viața unui om pentru ani de zile.

Numai că o sacoșă se fotografiază ușor. O administrație competentă se construiește greu.

Bătrânii nu sunt proști

Trebuie spus foarte clar. Bătrânii nu sunt proști. Mulți dintre ei au mai multă experiență de viață decât au unii dintre cei care astăzi le cer votul.

Au muncit, au crescut copii, au construit case, au trecut prin comunism, prin tranziție, prin inflație, prin închiderea fabricilor și prin toate experimentele economice și politice ale ultimelor decenii.

Au văzut politicieni care au promis una și au făcut alta. Au văzut partide care și au schimbat discursul după interes. Au văzut oameni care au intrat în politică fără mari averi și care, după ani de funcții, au ajuns să trăiască într o lume pe care pensionarul obișnuit nu o poate înțelege.

Bătrânii nu sunt lipsiți de inteligență. Sunt însă, în multe cazuri, vulnerabili.

Iar vulnerabilitatea unui om este exact locul în care politicianul cinic încearcă să își construiască avantajul.

După vot începe uitarea

Înainte de alegeri, politicianul știe unde îl găsește pe pensionar. Știe unde stă, știe unde merge, știe ce probleme are și știe cum să ajungă la el.

După alegeri, parcă toate aceste informații dispar.

Nu mai contează că omul are nevoie de medic. Nu mai contează că trăiește singur. Nu mai contează că pensia se termină înainte de sfârșitul lunii. Nu mai contează că trebuie să aleagă între medicamente și plata facturilor.

Încep să conteze alte lucruri.

Funcțiile, proiectele, contractele, imaginea, puterea și următoarea rundă electorală.

Iar peste câțiva ani, când începe din nou campania, memoria politică se activează miraculos și același om care a fost ignorat ani întregi devine din nou seniorul respectat al comunității.

Aceeași poveste, alte afișe.

 Buzăul își exportă tinerii și își păstrează bătrânii

Adevărata tragedie a Buzăului nu este faptul că există oameni în vârstă. O societate normală trebuie să își respecte bătrânii și să fie recunoscătoare pentru generațiile care au construit o parte importantă din ceea ce avem astăzi.

Problema este că Buzăul își pierde tinerii.

Îi pierde pentru că nu le oferă suficiente motive să rămână. Îi pierde pentru că salariile sunt o problemă, pentru că oportunitățile sunt limitate și pentru că prea mulți tineri privesc plecarea ca pe singura soluție.

Și astfel se produce un fenomen extrem de periculos. Copiii pleacă, părinții îmbătrânesc, bunicii rămân singuri, iar județul devine tot mai dependent de o populație îmbătrânită.

În loc să ne întrebăm de ce pleacă tinerii, preferăm să organizăm evenimente și să facem fotografii.

În loc să construim perspective, construim discursuri.

În loc să creăm viitor, administrăm prezentul.

 Cine va avea grijă de bătrânii de mâine

Aici este întrebarea pe care politicienii o evită.

Cine va avea grijă de bătrânii de mâine dacă tinerii de astăzi pleacă.

Cine va munci.

Cine va plăti contribuțiile.

Cine va susține sistemul de pensii.

Cine va avea grijă de spitale.

Cine va asigura serviciile sociale.

Cine va rămâne în Buzău.

Nu putem construi un județ doar pentru alegerile următoare. Trebuie să construim un județ pentru următoarele generații.

Iar asta înseamnă mai mult decât borduri, asfalt, parcuri, festivități și fotografii cu panglici.

Bătrânețea nu trebuie să fie o condamnare la umilință

Un pensionar nu trebuie să cerșească atenția administrației. Nu trebuie să aștepte alegerile pentru a fi băgat în seamă și nu trebuie să primească o sacoșă pentru a fi convins că este respectat.

Respectul adevărat înseamnă să poată merge la medic fără să se teamă de costuri. Înseamnă să aibă acces la medicamente. Înseamnă să aibă transport. Înseamnă să poată circula pe străzi sigure. Înseamnă să aibă unde cere ajutor atunci când rămâne singur.

Înseamnă să poată îmbătrâni cu demnitate.

Nu cu milă.

Nu cu pomeni.

Nu cu fotografii electorale.

Cu demnitate.

Poate că a venit vremea să nu mai votăm sacoșa

Poate că înainte de următoarele alegeri bătrânul Buzăului ar trebui să pună o întrebare simplă.

Ce ai făcut pentru mine în anii în care nu ai avut nevoie de votul meu.

Nu ce mi ai promis.

Nu ce mi ai dat înainte de alegeri.

Nu ce fotografie ai făcut cu mine.

Ce ai făcut.

Unde sunt medicii. Unde sunt spitalele. Unde sunt serviciile sociale. Unde sunt locurile de muncă pentru copiii mei. Unde este transportul. Unde este sprijinul pentru cei care trăiesc singuri. Unde este respectul.

Pentru că o sacoșă se consumă în câteva zile, în timp ce un mandat poate dura patru ani.

Bătrânii Buzăului nu sunt moneda niciunui partid

Bătrânii Buzăului nu sunt o categorie electorală care trebuie activată înainte de alegeri. Sunt oameni. Sunt părinți și bunici. Sunt oameni care au muncit o viață întreagă și care merită mai mult decât câteva vorbe frumoase și o pungă cu alimente.

Iar cei care îi consideră ușor de manipulat ar trebui să își amintească un lucru simplu.

Un om poate fi sărac fără să fie prost. Poate fi singur fără să fie naiv. Poate fi bătrân fără să își fi pierdut memoria.

Și poate să țină minte foarte bine cine a venit la el înainte de alegeri și cine a dispărut imediat după.

Buzăul nu are nevoie de politicieni care își iubesc bătrânii doar când au nevoie de voturile lor.

Buzăul are nevoie de politicieni care să îi respecte în fiecare zi.

Pentru că bătrânețea nu este o problemă electorală.

Este partea de viață pe care o vom avea cu toții, dacă avem norocul să ajungem acolo.

Iar felul în care tratăm astăzi bătrânii spune exact ce fel de societate construim pentru noi înșine mâine.

Iulian Gavriluță – NEWS BUZAU