Municipiul Buzău va găzdui, în perioada 23 – 26 iulie 2026, cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate tradițiilor și folclorului din România.
Timp de patru zile, orașul va deveni un veritabil punct de întâlnire al culturilor din întreaga lume, reunind ansambluri folclorice reprezentative din America, Asia și Europa. Publicul va avea ocazia să descopere spectacole de dans și muzică tradițională, costume populare autentice și obiceiuri specifice fiecărei țări participante.
Festivalul „Plaiurile Mioriței”, devenit deja o tradiție pentru județul Buzău, își propune să promoveze patrimoniul cultural național și internațional, dar și să încurajeze dialogul între popoare prin intermediul artei populare.
Programul manifestării va include parade ale ansamblurilor participante, reprezentații artistice în aer liber și momente speciale dedicate schimbului de experiență între artiști și public. Organizatorii promit un spectacol de culoare, ritm și autenticitate, care va transforma Buzăul într-o adevărată capitală a folclorului internațional.
Ediția din acest an se anunță una dintre cele mai spectaculoase de până acum, oferind buzoienilor și turiștilor ocazia de a călători simbolic pe trei continente, prin muzica și dansurile tradiționale prezentate de invitații festivalului.
I.G.
SURSA: CJ Buzau
