Există o regulă nescrisă în administrația românească: dacă ai inaugurat ceva, ai și rezolvat problema.

La Buzău, această regulă pare să funcționeze perfect.

Fiecare investiție este prezentată drept o reușită majoră. Fiecare proiect este însoțit de imagini spectaculoase, declarații optimiste și promisiuni că orașul intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Numai că viața de zi cu zi spune altceva.

Șoferii continuă să piardă timp în trafic.

Locurile de parcare sunt insuficiente.

În unele cartiere, cetățenii reclamă că problemele mărunte – dar esențiale – sunt ignorate luni sau chiar ani la rând.

Între timp, comunicarea publică pare construită aproape exclusiv în jurul realizărilor administrației.

Despre nemulțumirile oamenilor se vorbește rar.

Despre întârzieri, aproape deloc.

Despre costuri suplimentare sau despre lecțiile învățate din proiectele mai puțin reușite, și mai puțin.

O administrație matură nu se teme de întrebări.

Din contră, le caută.

Presa nu există pentru a aplauda autoritățile și nici pentru a le contesta permanent. Rolul ei este să întrebe ceea ce cetățenii discută zilnic pe stradă.

Iar întrebările sunt simple.

Se cheltuiesc eficient banii publici?

Sunt stabilite corect prioritățile?

Există suficientă transparență?

Cine răspunde atunci când lucrurile nu ies conform planului?

Încrederea publică nu se câștigă prin numărul de panglici tăiate într-un an.

Se câștigă atunci când administrația demonstrează că este la fel de dispusă să răspundă criticilor precum este să își promoveze realizările.

Buzăul are nevoie de proiecte.

Dar are și mai mare nevoie de o cultură administrativă în care întrebările incomode să nu fie considerate un atac, ci o normalitate într-o democrație.

Pentru că orașul aparține cetățenilor, nu imaginii administrației.

Iulian Gavriluta – News Buzau