
Consilierul local Laurențiu Stîlpeanu solicită retragerea Municipiului Buzău din Asociația „Spectrum Buzău” și respingerea proiectului de modificare a hotărârilor privind finanțarea acesteia
În cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Buzău vor fi supuse dezbaterii două proiecte cu implicații directe asupra relației dintre Municipiul Buzău și Asociația „Spectrum Buzău”.
Primul proiect, inițiat de consilierul local Laurențiu Stîlpeanu, propune retragerea Municipiului Buzău din Asociația „Spectrum Buzău”, considerând că este necesară o reevaluare a oportunității utilizării resurselor publice în cadrul acestei asocieri.
Al doilea proiect, inițiat de primarul municipiului Buzău, urmărește modificarea și ratificarea unor hotărâri adoptate anterior, prin redefinirea mecanismului de susținere financiară a asociației și înlocuirea unor termeni utilizați în actele administrative precedente.
În acest context, consilierul local Laurențiu Stîlpeanu a depus un referat de respingere a proiectului de modificare, apreciind că acesta nu soluționează problemele de fond ridicate în spațiul public și nici aspectele care au făcut obiectul sesizărilor adresate instituțiilor competente.
Reamintim că au fost formulate sesizări către Instituția Prefectului Județului Buzău și Curtea de Conturi a României privind legalitatea și oportunitatea sumelor alocate Asociației „Spectrum Buzău”.
Instituția Prefectului a solicitat clarificări cu privire la natura juridică a sumelor acordate și la temeiul legal al acestora, iar Curtea de Conturi a comunicat oficial că aspectele sesizate vor fi analizate în cadrul unei misiuni de audit desfășurate la Municipiul Buzău.
„Consider că înainte de adoptarea unor noi modificări și de validarea unor mecanisme financiare contestate, este necesară clarificarea tuturor aspectelor ridicate de instituțiile abilitate. Din respect pentru contribuabili și pentru principiile unei administrări prudente a banului public, susțin retragerea Municipiului Buzău din această asociere și redeschiderea unei dezbateri publice reale asupra oportunității continuării acestui proiect”, a declarat consilierul local Laurențiu Stîlpeanu.
Votul din Consiliul Local va reprezenta o alegere clară între două direcții administrative: continuarea și consolidarea actualei formule de asociere sau retragerea Municipiului Buzău din Asociația „Spectrum Buzău”.
Iulian Gavriluță
