Header News Buzau 2026
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND INFRACȚIUNI DIN SFERA EVAZIUNII FISCALE

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat două percheziții domiciliare, în municipiul Buzău, într-un dosar penal privind infracțiuni din sfera evaziunii fiscale.

Perchezițiile s-au efectuat în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Buzău.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2023-2024, un bărbat, de 33 de ani, din Buzău, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, nu ar fi reținut și nu ar fi plătit în termenul prevăzut de lege contribuțiile cu reținerea la sursă aferente salariilor achitate angajaților.

În acest context, bărbatul ar fi generat un prejudiciu bugetului consolidate al statului estimate la 45.500 de lei.

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și au ridicat în vederea continuării cercetărilor documente relevante în soluționarea cauzei.

În baza mandatului de aducere, bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanei cercetate.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

R.F.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top