
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Pătârlagele au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, doi bărbați cercetați pentru lovirea sau alte violențe.
Fapta a fost sesizată poliției în aceeași zi.
Din cercetări a reieșit că, în data de 11 iunie a.c., în timp ce se aflau în incinta unei societăți comerciale, în urma unui conflict spontan, persoanele cercetate, doi bărbați de 17 și 46 ani, din Calvini, ar fi agresat un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate.
În urma administrării materialului probator, poliţiştii i-au reținut pe bărbați, pentru 24 de ore.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora.
Ofiteri din cadrul Secției de poliție rurală Râmnicelu au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat de 37 de ani, din Râmnicelu cercetat pentru lovirea sau alte violențe.
Fapta a fost sesizată poliției în aceeași zi, de către un localnic.
Din cercetări a reieșit că, la data de 11 iunie a.c., în timp ce se aflau pe o stradă din localitate, în urma unui conflict spontan, bărbatul de 37 de ani l-ar fi agresat pe minorul de 14 ani.
Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
Mama minorului a formulat plângere penală cu privire la agresiune.
În urma administrării materialului probator, poliţiştii l-au reținut pe bărbat, pentru 24 de ore.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia.
E.S.
SURSA: IPJ Buzau
