
La trei ani de la greva generală din educație, care a adus atunci creșteri salariale de peste 50%, sindicatele din învățământ avertizează că sunt gata să reia protestele. De data aceasta, miza este proiectul Legii salarizării unitare, aflat în dezbatere publică, care, potrivit liderilor sindicali, elimină două drepturi esențiale pentru cadrele didactice: gradația de merit și indemnizația de dirigenție.
„Ne vom pregăti de acțiuni de protest de mare amploare, iar pentru asta nu este nevoie de niciun fel de referendum intern. Dorința colegilor noștri de a ieși în stradă, de a participa la proteste, este foarte mare și există riscul și al boicotării examenelor naționale, vă spun foarte clar. Colegii noștri pot refuza, din propria inițiativă, să mai participe la aceste examene, și vor fi susținuți de către sindicate. Aceștia vor beneficia de toată asistența necesară din partea noastră”, a transmis Marius Nistor, președintele Federației din Educație „Spiru Haret”.
În sistemul actual, până la 16% dintre cadrele didactice pot primi gradația de merit, care reprezintă o indemnizație suplimentară de 26% din salariul de bază aflat în plată. Spre deosebire de sporurile înghețate la nivelul anului 2018, această indemnizație se calculează la salariul actual. De pildă, un cadru didactic cu un salariu brut de 8.000 de lei primește suplimentar 2.000 de lei, ajungând la un total de 10.000 de lei brut. La fel, indemnizația de dirigenție, care reprezintă 10% din salariul de bază pentru munca suplimentară de a fi diriginte la o clasă, urmează să dispară.Nistor subliniază că ambele drepturi sunt tăiate, în timp ce celor care ocupă funcții publice li se acordă creșteri salariale substanțiale.
„Este un profund dispreț față de salariații din învățământ și un cinism greu de acceptat. Pentru că nu poți numi altfel faptul că le tai drepturile salariale celor din educație și altor categorii, dar în același timp îți acorzi ție, celui care ocupi o funcție publică, zeci de milioane în plus la salariu. Se pare că astfel sunt recompensați cei care au tăiat veniturile bugetarilor. Și așa înțeleg ei că rezolvă inechitățile din sistemul de salarizare bugetară”, a transmis Marius Nistor.
Liderul sindical acuză că proiectul actual tratează în mod eronat gradația de merit și indemnizația de dirigenție drept sporuri.„Noi am transmis Guvernului propuneri concrete, amendamente pe proiectul legii unitare de salarizare, și urmează să aibă loc peste încă o săptămână o nouă întâlnire. Până atunci, noi ne pregătim de proteste, iar în funcție de rezultatul întâlnirii vom avea o nouă grevă. Ne-am săturat de consultări, profesorii merită negocieri. Nu avem nevoie de o lege care rezolvă o singură inechitate, închipuită, privind salarizarea celor care ocupă o funcție de unitate publică”, a adăugat Marius Nistor. Liderul sindical a reamintit că, în urma grevei generale de acum trei ani, salariile au crescut cu peste 50%, dar că angajamentele asumate atât de Președinție, cât și de Guvern nu au fost respectate nici până în ziua de astăzi, iar actuala guvernare nici nu mai recunoaște respectivele angajamente.„Acum, cei care vin cu această inițiativă legislativă nu mai recunosc ce s-a negociat atunci”, a spus Nistor.
Amenințarea cu boicotarea examenelor naționale vine într-un moment critic al calendarului școlar.
Potrivit programului publicat pentru anul școlar 2025–2026, Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a începe pe 22 iunie cu proba la Limba și literatura română, urmează pe 24 iunie Matematică, iar pe 26 iunie Limba și literatura maternă. Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 2 iulie, iar cele finale după contestații pe 9 iulie.
În ceea ce privește Bacalaureatul, sesiunea de vară include probele scrise începând cu 29 iunie (Limba și literatura română), 30 iunie (proba obligatorie a profilului), 2 iulie (proba la alegere) și 3 iulie (Limba și literatura maternă). Rezultatele inițiale vor fi publicate pe 7 iulie, iar cele finale pe 13 iulie.
SURSE: Ziare.com, EduPedu, MEC
