Sunt pacienți pe care îi întâlnești o dată în viață. Și sunt pacienți care, într-un mod greu de explicat, revin în drumul tău profesional peste ani și ani, parcă pentru a-ți reaminti ce înseamnă cu adevărat medicina, lupta pentru viață și puterea sufletului omenesc.

L-am cunoscut pe domnul Marian Vlădescu în urmă cu mai bine de 20 de ani, la Spitalul Universitar. Era atunci într-o stare extrem de gravă, în comă, operat pentru un anevrism cerebral rupt. Ulterior, drumurile noastre s-au intersectat din nou la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, unde am avut ocazia să îl îngrijesc și să îi urmăresc evoluția într-o altă etapă extrem de dificilă a vieții sale. Iar astăzi, după atâția ani, ne reîntâlnim din nou în clinica de terapie intensivă a Spitalului Universitar.

Viața lui a fost marcată de numeroase încercări, intervenții chirurgicale dificile, complicații și diagnostice severe.

Și totuși, ceea ce impresionează cel mai mult nu este povestea medicală.

Ci felul în care acest om continuă să trăiască.

Îl vezi stând cât poate de mult în poziție șezândă, vorbind permanent cu familia, mâncând singur, zâmbind, găsind resurse interioare acolo unde mulți ar vedea doar suferință. Iar lângă el, aceeași soție extraordinară pe care am cunoscut-o acum peste două decenii. Mereu prezentă. Mereu calmă. Mereu devotată. Cu aceeași iubire, aceeași răbdare și aceeași credință.

În toți acești ani am învățat că există tratamente pe care le fac medicii și există vindecări pe care le face iubirea unei familii unite. Există intervenții chirurgicale, terapii și protocoale medicale, dar există și ceva ce nu poate fi cuantificat: credința, speranța, demnitatea, dorința de a merge mai departe și oamenii care refuză să plece de lângă tine atunci când viața devine grea.

Noi, medicii, încercăm să facem tot ceea ce este omenește posibil. Dar uneori simți cu adevărat că ești doar un instrument prin care Dumnezeu lucrează mai departe în destinul unui om.

Familia aceasta m-a copleșit profund.

Prin unitate.

Prin bunătate.

Prin felul în care știu să se sprijine unul pe celălalt și să se bucure de fiecare clipă petrecută împreună.

Cred că este important ca pacienții să știe că nu trebuie să își piardă niciodată speranța. Să aibă încredere în echipele medicale, în Dumnezeu, în puterea lor interioară și în oamenii care îi iubesc. Pentru că, uneori, exact aceste lucruri schimbă evoluția unui pacient.

Iar atunci când vezi asemenea oameni, îți amintești de ce ai ales medicina.

Și poate că, dincolo de tot ceea ce înseamnă medicina, există întâlniri care nu sunt deloc întâmplătoare.

Cred cu tărie că această familie a apărut în viața mea pentru a-mi reaminti, de fiecare dată, ce înseamnă demnitatea în suferință, iubirea necondiționată, loialitatea, credința și puterea extraordinară a oamenilor care aleg să lupte împreună, indiferent cât de greu este drumul.

Le sunt profund recunoscătoare pentru toate lecțiile tăcute pe care mi le-au oferit în acești peste 20 de ani.

Pentru încredere.

Pentru sinceritate.

Pentru felul în care au rămas uniți.

Pentru că mi-au reamintit că, uneori, adevăratele miracole nu înseamnă neapărat vindecare completă, ci puterea de a merge mai departe cu speranță, iubire și lumină în suflet.

Iar pentru toate acestea, le mulțumesc!

Prof. Dr. Carmen Orban, Senator PSD