
“Președintele României a declarat că pentru el contează ca partidele politice „pro-occidentale” să ofere un guvern „pro-occidental”.
Partidul AUR este al doilea partid votat de români la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Este partidul care conduce în sondajele de opinie, indiferent de cei care le operează. Partidul AUR este membru ECR, are o bună relație cu partidele și forțele conservatoare europene și din America.
Așadar, de ce președintele României consideră că AUR „nu trebuie să intre în guvern”??
Președintele României trebuie să numească un guvern care îi prezintă o majoritate parlamentară și stabilitate. Nu este menirea președintelui să decidă din ce partide trebuie să se realizeze guvernul.
Președintele României trebuia să numească un prim-ministru interimar și să solicite demisia de onoare a lui Ilie Bolojan! Trebuia să o ceară când PSD a părăsit guvernul, trebuia să o ceară când moțiunea de cenzură a dat jos guvernul Bolojan!
S-a văzut că președintele României nu vrea să respecte românii, România și Constituția României!
România merită un guvern pro-români! Iar președintele României trebuie să țină cont de opțiunile electorale ale românilor!” – a declarat deputatul AUR Buzau, Dr. Sorin Titus Muncaciu.
