
Diferențele de tratament fiscal între venituri similare pot ajunge până la un raport de 7:1, în funcție de forma juridică prin care sunt obținute, iar sarcina fiscală depinde mai degrabă de modul de organizare juridică decât de nivelul veniturilor, potrivit studiului "Reforma impozitării veniturilor personale. Sarcina fiscală totală în funcție de cât, nu de cum câștigăm", lansat recent de The Tax Institute. Analiza arată că actualul sistem fiscal creează condiții pentru arbitraj fiscal, afectează conformarea voluntară și contribuie la erodarea bazei de impozitare, întrucât sarcina fiscală depinde mai degrabă de modul de organizare juridică decât de nivelul veniturilor.
"Sute de modificări ale Codului fiscal, care au rezultat în fragmentări ale legislației și, practic, ne-au adus în situația în care suntem azi, nu s-ar fi întâmplat dacă, la baza discuțiilor, ar fi fost dezbateri publice, cu zona academică și cu zona de expertiză din România. Acest studiu este un punct de plecare important. Există un dialog între Ministerul de Finanțe și specialiștii din The Tax Institute, noi suntem în strânsă legătură. Acest dialog trebuie să continue pe baza evaluărilor din acest studiu. Vom continua discuțiile și, poate că nu toate punctele de vedere se vor alinia, dar sunt convins că, din acest exercițiu, vom avea acte normative și politici publice care să se apropie mult mai mult de nevoile României de astăzi", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Impozitarea veniturilor persoanelor fizice: analiză completă și măsuri ANAF pentru creșterea transparenței
Specialiștii The Tax Institute au analizat modul în care sunt impozitate veniturile persoanelor fizice în România, acoperind toate categoriile relevante - salarii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, chirii, dividende, pensii și alte surse de venit. Studiul reprezintă o premieră: încercarea de evaluare unitară a impozitării veniturilor obținute de persoanele fizice, abordare justificată de faptul că sistemul de impozitare are un efect global: contribuția la deficitul cronic de venituri bugetare.
"Toți oamenii de business intră în contact cu structurile de control, care fac abuzuri. Pentru asta, noi, până în iunie, o să avem discuția finală cu contribuabilul înregistrată video. Colegii noștri, în momentul de față, sunt oameni care le știu pe toate. Un om de la control trece de la un domeniu la altul, de la un impozit la altul, cu o ușurință ieșită din comun. 0,30%, atât aduce controlul, adică nimic. Am publicat lista celor mai mari arierate, Top 10. Companii de stat. Avem management privat. De cât timp? Managementul privat la o companie de stat care acumulează taxe și impozite ar trebui să aibă atragerea răspunderii, așa cum are un SRL care nu-și plătește taxele? Eu zic că da. În momentul acesta, ANAF-ul face ce n-a făcut niciodată: publică tot ce face, iar acum, la 6 luni, o să vedeți pe pagina noastră tot ce fac structurile de control. Am pus indicatori de performanță, o să-i vedeți, sunt pe calitate, nu pe cantitate. Ne-am consultat cu Comisia Europeană, o să-i punem în dezbatere publică. Vă rog să ne certați ori de câte ori nu facem un lucru bun, dar să ne și lăudați când facem unele lucruri bune", a precizat Adrian Nica, președintele ANAF.
