Nepoata poetului Vasile Voiculescu catre bunicul sau: "Imi doresc atat de mult macar sa te visez!  Te-am visat acum 30 de ani inainte sa o aduc pe lume pe stranepoata ta…erai imbracat asa cum mi te aminteam eu din plimbarile noastre zilnice prin Cismigiu, Dealul Mitropoliei, manastirea Antim! Erai in fata mea si aproape iti simteam rasuflarea..privirea semeata ,calda si patrunzatoare…acum sunt mult mai aproape ca atunci de varsta pe care o aveai tu, cand Iisus ti-a incercat Taria Puterii si ai fost azvarlit pe nedrept in beciurile de la Aiud…

Trec anii si in loc sa uit - inteleg!Te-ai intors intr-o buna dimineata si nu-mi amintesc decat ochii la fel de arzatori, intr -un trup firav si ostenit…mi-ai spus cu atata caldura"paunita mea"…

Ai murit in dureri dupa un an , soptind sa nu dam nimic din Opera ta acelor parsivi…nu te-am ascultat, dar ne-am gandit ca erau inca multi in acest Neam care te-ar fi inteles si iubit, prin acesta Opera postuma…si se pare ca nu am gresit…

Regretam insa faptul ca nici dupa atata amar de ani nu au fost de acord sa ni se inapoieze cartile tale iubite-9000 de volume dintre care unele de mare valoare …stiu ca ai intrebat de ele cum ai ajuns acasa..si afland ca au fost aruncate cu lopata in camion,ai spus -"atunci pot sa mor"…

Este mult mai greu decat mi-am inchipuit sa-ti scriu caci asta inseamna sa-mi astern pe hartie cele mai dragi si nebanuite amintiri…si mi-e teama sa nu le distorsionez..

Amintiri care din pacate s-au oprit cand aveam doar 11 ani…

Au scris atatia despre tine si opera ta,cum ma pot compara sau intrece cu ei…doar iubirea care pe masura cu trecera anilor s-a sublimat…cu ea indraznesc sa ma masor, caci ei nu s- au urcat dimineata in patul tau plin de carti si poezii, nu s-au jucat cu barba ta de sfant coborat din icoanele care acoperau peretii biroului-dormitor, nu au asculat povestile minunate care nici astazi nu stiu daca erau pe loc imaginate de tine…

Mi-e tare dor si stiu ca ma astepti….mai stau putin…

MICHAELA"