
Într-un context complicat, în care oamenii au nevoie de soluții clare și de echilibru, Leonard vine la Institutia Prefectului Judetul Buzau cu experiență solidă și determinare. A demonstrat deja că știe ce înseamnă responsabilitatea în administrația publică, inclusiv în perioade extrem de grele precum pandemia, iar pregătirea sa economică este un avantaj real în vremurile pe care le trăim.
Este o alegere susținută de PNL, bazată pe competență și seriozitate, cu obiectivul clar de a asigura funcționarea corectă a instituțiilor și servicii mai bune pentru buzoieni.
Domnule prefect, îți doresc mult succes în noua etapă!
Indiferent de durata acestei responsabilități, rămâi aproape de oameni! Prefectura trebuie să fie un sprijin real pentru toți cetățenii județului, dincolo de orice apartenență politică. Este esențial ca mandatul tău să fie ghidat de corectitudine, deschidere și implicare. Și sunt sigur că așa va fi!
Inspirație și multă putere de muncă !”, a precizat pe facebook deputatul Adrian Mocanu, presedintele PNL Buzau
