
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, o persoană cercetată pentru furt.
Fapta a fost sesizată de către reprezentanții unei societăți comerciale, din Buzău.
Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 3.000 de lei.
În urma investigațiilor, inclusiv de ordin criminalistic, polițiștii au stabilit că principalul bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 43 de ani, din Brașov.
Astfel, polițiștii Biroului de Investigații Criminale de la Poliția municipiului Buzău au introdus o alertă specifică în aplicațiile dedicate, în scopul depistării persoanei.
Bărbatul a fost interceptat de către jandarmii din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti în zona de competență și, în contextul legitimării și verificării persoanei, conform legii, au constatat că aceasta figurează ca fiind căutată de către polițiștii din Buzău.
În urma informării jandarmilor, polițiștii de investigații criminale din Buzău l-au preluat pe bărbat și l-au fost condus la sediul poliției pentru audieri.
Din cercetări a reieșit că, la data de 21 februarie a.c., bărbatul ar fi profitat de neatenția angajaților și ar fi sustras o consolă de jocuri.
Ieri, 29 aprilie, persoana urmează a fi prezentată parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
E.S.
SURSA: IPJ Buzau
