
Lucratorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii rutieri și reprezentanţi ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanța, au desfăşurat activităţi în domeniul transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat, pentru prevenirea, descoperirea şi investigarea ilegalităților din domeniul transportului de mărfuri și a faptelor de evaziune fiscală.
În acest scop, în municipiul Buzău, au fost constituite filtre rutierte în puncte obligatorii de trecere de pe DN2E85, DN10, Str. Transilvaniei și Calea Eroilor, fiind oprite pentru control 47 de autovehicule destinate transportului rutier de marfă.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 5000 de lei.
Abaterile constatate au fost la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, O.U.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, H.G. 1317/2023 privind transporturile rutiere.
De asemenea au fost retrase două certificate de înmatriculare în cazul unor vehicule în cazul cărora polițiștii au constatat că figurează în bazele de date ca fiind sechestrate și a fost reținut un permis de conducere pentru neacordare de prioritate.
E.S.
SURSA: IPJ Buzau
