Inteligența Artificială (IA) este, în esență, proiecția minții omenești în materie digitală.
Ea nu a apărut din neant; ea s-a dezvoltat și continuă să evolueze exclusiv prin puterea și prin voința intelectului uman.
Asistăm astăzi la un paradox straniu: se afirmă tot mai des că IA va fi cel mai rău lucru care „i s-a întâmplat omenirii” sau chiar că va semna „sfârșitul civilizației”.
Într-o eroare de logică monumentală, am ajuns să confundăm victima (= produsul tehnologic) cu călăul (= propria minte a omului).
Aruncăm vina pe „creație”, exonerând „creatorul” care a plăsmuit acest mecanism de control.
Buddha, în urmă cu 2.500 de ani, a rostit un adevăr care pare astăzi mai actual ca niciodată: „Care este cel mai mare duşman al omului, dacă nu propria sa minte?” și „Tot ceea ce suntem este rezultatul a ce am gândit. Mintea este totul. Devenim ceea ce gândim.”
Prin Inteligența Artificială, devenim, la propriu, prizonierii propriilor noastre proiecții mentale.
Ne confruntăm cu un viitor pe care marii gânditori l-au anticipat cu o precizie înfiorătoare:
Stephen Hawking: „Dezvoltarea inteligenței artificiale complete ar putea însemna sfârșitul rasei umane.”
Albert Einstein: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o generaţie de idioţi.”
N. Grigorie Lăcrița: „Inteligența Artificială, dacă este lăsată pe mâna unor conducători bolnavi patologic, poate deveni cea mai mare amenințare pentru existența omenirii; însă, dacă este folosită pentru a aduce bunăstare, ea poate deveni cea mai de preț resursă pentru omenire.”
Aristotel (adaptare): „Statul există pentru a asigura viața cea bună a cetățenilor săi, nu pentru a-i lăsa pradă unor forțe care le anulează umanitatea.”
În concluzie, IA nu este o forță autonomă, ci oglinda în care se reflectă fie înțelepciunea, fie patologia noastră.
Nu tehnologia (IA) ne va distruge, ci deciziile luate de propria minte a oamenilor, care poate ajunge să se transforme în propriul său călău.
Prof. univ. Dr. N. Grigorie Lăcrița
