
In urma materialului probator administrat, poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Merei au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat de 43 de ani, din Pietroasele, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție și amenințare.
Fapta a fost sesizată în aceeași zi de către persoana vătămată, o femeie de 41 de ani, din aceeași localitate, fosta concubină a bărbatului.
Din cercetări a reieşit că, la data de 14 aprilie a.c., bărbatul ar fi contactat-o pe femeie și ar fi amenințat-o cu acte de violență, provocându-i o stare de temere.
De asemenea, acesta s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 200 de metri față de domiciliul persoanei vătămate, încălcând astfel măsurile impuse de ordinul de protecție.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore iar polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului.
E.S.
SURSA: IPJ Buzau
