Header News Buzau 2026
VIDEO –  Autoturism impotmolit in noroi – redirectionare aplicatie de navigare! Familia a fost salvata de jandarmi!

Astăzi, 12 aprilie, în jurul orei 12:00, o femeie a solicitat sprijin prin apel la 112, după ce, în timp ce se deplasa împreună cu soțul său cu autoturismul către Muntele de Sare din Mânzălești, județul Buzău, aplicația de navigare i-a direcționat pe un drum neasfaltat, între localitățile Chiliile și Mânzălești, unde au rămas împotmoliți în noroi.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Berca. Ajunși în zonă, jandarmii au constatat că persoanele nu aveau nevoie de îngrijiri medicale, însă, pentru siguranța acestora, s-a luat decizia preluării și transportării lor la o rudă care locuiește într-o localitate apropiată.

Din cauza terenului noroios, autoturismul a rămas la fața locului, urmând să se revină în zonă cu un utilaj pentru deblocarea acestuia.

Pe această cale, vă recomandăm ca înainte de a pleca la drum să stabiliți traseul pe care doriți să îl parcurgeți și să vă informați cu privire la starea acestuia. Asigurați-vă că autoturismul dumneavoastră este potrivit pentru traseul ales și echipat corespunzător.

I.G.

SURSA: IJJ Buzau

Scroll to Top