Header News Buzau 2026
Pericol de explozie (butelii cu gaz) – incendiu locuinta Nehoiu. Un bărbat în vârstă de 92 de ani a fost evacuate, dupa ce suferise un stop cardio respirator!

Pompierii buzoieni au intervenit duminica dupa-amiaza pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din orașul Nehoiu. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la o casă de locuit, pe o suprafață de aproximativ 150 mp, fiind localizat în limitele găsite.

Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 92 de ani, a fost identificat la fața locului, acesta încercând inițial să stingă incendiul pe cont propriu. Victima a fost evacuată în stop cardio respirator din locuință, intoxicată cu fum, fiind preluată de echipajul SMURD. Salvatorii i-au aplicat manevre de resuscitare si au reușit scoaterea acesteia din SCR. Ulterior a fost transportată de urgență la spitalul din Nehoiu.

Pe timpul intervenției, pompierii au evacuat două butelii din interiorul locuinței, prevenind astfel producerea unor explozii.

Cel mai probabil, incendiul a pornit de la sobă.

E.S.

SURSA: ISU Buzau

Scroll to Top