Pentru monarhii României, sărbătoarea Paștelui transcendea semnificația sa religioasă fundamentală, devenind un moment crucial de consolidare a legăturii dintre Dinastie și poporul său.

De la sobrietatea impusă de Regele Carol I, până la fastul și căldura aduse de Regina Maria, tradițiile pascale la Curtea Regală au reprezentat o împletire armonioasă a rigoarei protocolare europene cu profunzimea și specificul spiritualității ortodoxe românești.

Vreme de trei generații, de la domnia lui Carol I și până la cea a Regelui Mihai I, ceremonialul de Paște a fost urmat cu o fidelitate desăvârșită de către suveranii români.

Primul rege al României, Carol I, a înțeles cu rapiditate că, pentru a fi pe deplin acceptat de națiunea pe care o conducea, era esențial să adopte și să respecte cu sfințenie tradițiile locale. Deși de confesiune catolică, Regele participa la toate slujbele ortodoxe de o importanță majoră.

Noaptea de Înviere găsea pe Rege și pe Regina Elisabeta la Mitropolie sau la biserica Curții, unde primeau Lumina Sfântă și ciocneau ouă roșii, conform obiceiului, alături de generali și înalți demnitari ai statului.

Prânzul Pascal, în schimb, era guvernat de o etichetă strictă, iar preparatele tradiționale, precum mielul, pasca și cozonacul, erau servite cu rafinamentul specific bucătăriei franceze, un gust personal al Regelui.

Dacă domnia lui Carol I era marcată de disciplină și rigoare, perioada Regelui Ferdinand și a Reginei Maria a adus o notă distinctă de căldură și o estetică aparte în celebrarea Paștelui. Regina Maria, personalitate vibrantă, era profund fascinată de tradițiile populare românești.

Nu de puține ori, ea însăși se dedica artei încondeierii ouălor, alături de domnișoarele de onoare, folosind motive tradiționale românești pe care le adapta cu măiestrie stilului Art Nouveau. Gândul la cei mai puțin norocoși era, de asemenea, o constantă a acestei perioade.

În a doua zi de Paști, devenise o tradiție ca Familia Regală să împartă daruri copiilor săraci și orfanilor de război. Regina Maria însăși vizita spitalele, aducând flori și ouă roșii răniților și bolnavilor, un gest de profundă umanitate.

Ceremonialul de Paște al Curții Regale a României începea, de fapt, în Vinerea Mare. La ora 7:30 seara, suveranul, însoțit de Casa Civilă și cea Militară, se deplasa la biserica Mitropoliei pentru a asista la serviciul religios.

Ținuta obligatorie era de mare doliu: civilii purtau frac, cravate și mănuși negre, alături de marile cruci fără cordon, în timp ce militarii îmbrăcau ținuta de gală, purtând decorațiile și marile cruci, de asemenea, fără cordon.

Cu aproximativ un sfert de oră înaintea suveranului soseau miniștrii, președinții și membrii Adunărilor Legiuitoare, ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai Curții de Conturi, alături de reprezentanți ai curților și tribunalelor, primarul Capitalei și Consiliul Municipal, înalți comandanți ai Armatei și ofițeri superiori din garnizoana București.

Momentul culminant al Vinerii Mari era ocolirea bisericii în sunetul clopotelor. În fruntea acestui alai solemn pășeau clericii cu facle, prefectul Poliției, adjutanții regali, mareșalul Curții și clerul oficiant, purtând Sfântul Epitaf.

Urma Suveranul, cel care mergea alături de Mitropolit, sub un baldachin negru, iar în spatele lor se înșiruiau ceilalți demnitari, într-o procesiune de o profundă semnificație. Noaptea Învierii aducea un alt moment de grandoare.

Regele, însoțit de Casele Civilă și Militară și escortat de un escadron de cavalerie, se deplasa din nou la Mitropolie. Acolo, asista la slujba oficiată de Mitropolitul Primat, alături de miniștri și înalți demnitari.

Ținuta recomandată pentru bărbați era fracul, cu cravată și mănuși albe, alături de decorații, în timp ce doamnele purtau rochii elegante, mănuși lungi și pălării. La miezul nopții, Mitropolitul, suveranul și toți credincioșii ieșeau din biserică pentru a primi Lumina Sfântă.

Chemarea solemnă „Veniți de luați lumină” era însoțită de sunetul puternic al clopotelor și, într-un gest grandios, de 101 salve de tun trase de pe Dealul Spirii, vestind Învierea.

Pentru a marca participarea Regelui la această slujbă fundamentală, primul capitol din Evanghelia lui Ioan era transcris pe un pergament special.

Suveranul își aplica apoi semnătura și sigiliul pe acest înscris, care era ulterior depus și păstrat cu grijă la Arhivele Statului, o mărturie permanentă a legăturii dintre coroană și spiritualitatea națională.

Printre documentele valoroase păstrate în Arhivele Statului se găsește și o notă detaliată referitoare la meniul regal din ziua de Paște a anului 1942, o perioadă de o tumultuoasă intensitate, în care omenirea se afla prinsă în vâltoarea unui război mondial.

În acel an, Învierea a fost sărbătorită pe data de 5 aprilie. Familia Regală a oferit un dejun la care au participat nouă persoane, iar meniul a constat din ouă de Paște, diverse aperitive, miel fript, o salată proaspătă din legume de sezon, pască și fructe.

La cină, oaspeții s-au bucurat din nou de ouă roșii, o supă țărănească reconfortantă, șalău rece, servit cu sos de maioneză, pască și fructe, o oază de normalitate și tradiție într-o lume aflată în plină conflagrație.

SURSE: Arhivele Statului, Curiozitatea.ro