Header News Buzau 2026
Amenzi la producatorii si cei care comercializau produse de Paste!
Politia piata

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfășurat activităţi specifice, conform competențelor, pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Oamenii legii au desfăşurat acţiuni punctuale pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se pot comite cu ocazia producerii, prelucrării şi comercializării produselor agroalimentare (produse de panificaţie, carne, produse din carne congelate, peşte, ouă, lapte, miere, legume-fructe şi altele).

Poliţiştii au efectuat controale la 24 de agenţi economici, cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniul comercializării produselor specifice perioadei.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale la O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 84.000 de lei.

De asemenea, a fost confiscată suma de peste 3.000 de lei, neevidențiată fiscal.

E.S.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top