
De aceea, s-a lansat o petiție prin care se cere parlamentarilor să respingă acest proiect. E toxic. Ne-am întoarce la exproprierile cumplite din comunism, făcute de data asta pentru afaceriști. Dacă știi deja despre ce e vorba, semnează acum. Dacă nu, citește mai departe.
Semnează petiția și oprește exproprierile pentru profit privat.
Comnitatea Declic: Am copilărit în comunism, într-un mic orășel muncitoresc. Locuiam la casă, împreună cu părinții și bunicii. Aveam o mică grădină, iar bunicii creșteau animale. Preferații mei erau iepurii și porumbeii.
La mai puțin de un kilometru, creștea un alt cartier. I se spunea „la blocuri”. Era gri și prăfuit.
În fiecare an, blocurile se apropiau tot mai mult de casa noastră. Aveam 9 ani când a apărut primul bloc, la capătul străzii. Mai întâi au venit niște excavatoare care au demolat casele. Apoi a fost, mult timp, doar o groapă uriașă. Încet, s-a construit și blocul.
Nu știu ce s-a ales de oamenii care locuiau acolo. Umblau zvonuri cumplite. Unul dintre proprietari s-ar fi sinucis.
Atunci, perspectiva de a ne pierde casa era cumplită, chiar și pentru un copil. Preluam teama pe care o vedeam la adulți. Părea că se va întâmpla, că era inevitabil să vină excavatoarele și peste noi, mai devreme sau mai târziu.
Din fericire, a venit Revoluția. Exproprierile se fac acum doar în cazuri excepționale, pentru interes public.
Dar asta s-ar putea schimba. Riscăm să ajungem într-o situație chiar mai sumbră decât înainte de 1989. O coaliție de politicieni din aproape toate partidele s-a înțeles să facă din nou posibilă exproprierea. De data asta, în interesul unor companii miniere, al unor oameni putred de bogați.
Ca să fie clar, legea aceasta nu e doar despre minerit. E despre cine decide în România: cetățenii sau corporațiile. Interesul nostru sau al unor oameni atât de bogați încât pot cumpăra mare parte din clasa politică pentru a le scrie o lege cu dedicație.
Pe scurt: refuzi să vinzi, vine statul și te scoate din propria casă pentru o afacere privată.
Și nu se oprește aici.
Politicienii care au scris proiectul de lege s-au gândit și cum să îi lase fără apărare pe cei ce ar urma să fie expropriați. Evaluările de mediu devin formalități, perioada de consultare publică se reduce, iar procesele se mută la București, cu termene imposibil de respectat pentru oamenii din țară. În plus, chiar dacă o autorizație e anulată în instanță, poate fi reemisă imediat, pe același dosar. Justiția devine, astfel, decor.
Gândește-te la un lucru simplu. Dacă legea asta ar fi existat acum 20 de ani, lupta pentru Roșia Montană ar fi fost pierdută din start. Nu ar mai fi contat protestele, presiunea publică, localnicii care refuzau să își vândă viața. Astăzi nu am mai fi avut acolo un sit UNESCO, ci o carieră uriașă, lacuri cu cianuri și mult steril.
Legea exproprierii este acum în procedură de urgență. Pe 22 aprilie poate trece tacit de Senat, apoi merge la vot final în Camera Deputaților.
Asta înseamnă că presiunea publică contează acum. După ce trece, lucrurile devin mult mai greu de întors. Și are toate șansele să fie aprobată de Parlament.
Inițiatorii legii sunt agățați de lobby-ul industriei din aproape toate partidele, cu excepția POT. Ca să-ți faci o idee despre natura acestei coaliții pentru confiscarea proprietății, și-au dat mâna, în același proiect de lege, oameni ca George Simion de la AUR și Claudiu Năsui de la USR. Și alți, ține-te bine, 117 parlamentari.
Singura șansă este un val de revoltă din partea noastră, a cetățenilor. Parlamentarii trebuie să audă și vocea noastră, nu doar lobby-ul companiilor.
Semnează petiția și spune-le clar: România nu expropriază cetățeni pentru profitul corporațiilor. Și vom taxa orice politician care votează pentru o asemenea lege.
