
Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a organizat un eveniment dedicat tinerilor, moment ce se înscrie calendarului de activități dedicate Zilei Poliției Române, sărbătorită la data de 25 martie.
Evenimentul a adus în prim-plan sportul și disciplina, fairplayul și determinarea.
Într-o atmosferă plină de energie, trei tineri sportivi din județul Buzău, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, au fost protagoniștii unei experiențe inedite organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău.
În contextul manifestărilor dedicate Zilei Poliției, oamenii legii au pregătit o surpriză celor trei sportivi, care activează în domeniul rugbyului și fotbalului.
Sportivii au fost așteptați în pragul inspectoratului chiar de către șeful unității de unității de poliție, care le-a felicitat parcursul și le-a transmis încurajări calde pentru viitor.
Ulterior, au fost preluați de către foști sportivi profesioniști care, în prezent, sunt polițiști.
Bogdan Dinu (boxer) și Ionuț-Alexandru Oprea (handbalist) au abordat discuții despre motivație, despre dedicare și implicare, dar și despre efortul susținut, ca elemente necesare pentru atingerea culmilor succesului.
Ca-n orice competiție sportivă, strângerea mâinilor la finalul “înfruntării” a fost un moment încărcat de emoție.
Performanța, disciplina și spiritul de echipă al micilor sportivi au fost premiate prin dăruirea de echipamente sportive și vouchere cadou.
Evenimentul s-a derulat cu sprijinul Clubului Sportiv Poliția Buzoiană și IPA Buzău.
Polițiștii subliniază că astfel de inițiative, de aducere în prim-plan a sportului, au reprezentat o preocupare constantă pentru inspectorat, ca parte integrantă a demersurilor de prevenire a delincvenței juvenile.
Prin sport, tinerii învață respectarea regulilor și fairplayul, valori fundamentale pe care poliția le promovează activ.
I.G.
SURSA: IPJ Buzau

