
Miercuri, 11 martie, în cadrul activităților derulate de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău la Centrul Muzeal "I.C.Brătianu", s-a remarcat un moment surpriză.
Printre vizitatorii expoziției itinerante s-a aflat și o elevă a Liceului Tehnologic "Sf.Mucenic Sava" din Berca, pe care polițiștii au avut ocazia să o cunoască în urma unei postări online realizate chiar de către cadrul didactic îndrumător al tinerei.
Postarea relata povestea Biancăi, aflată în drum spre școală în luna ianuarie, moment în care a întâlnit și a salvat un cățel abandonat.
În contextul în care indiferența riscă să devină un pericol, eleva de doar 16 ani a demonstrat că empatia și implicarea nu au vârstă.
Impresionați de maturitatea și de spiritul civic de care a dat dovadă, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au decis să o premieze pe elevă chiar în fața colectivului său, dar și a altor tineri de vârsta sa, tocmai pentru a întări puterea exemplului.
În prezența colegilor și a profesorilor, acesteia i-a fost înmânată o diplomă de apreciere și i-au fost oferite rechizite cadou.
Totodată, cadrul didactic a fost felicitat pentru implicare și susținere în promovarea atitudinilor etice în societate.
Bianca este un exemplu pentru noi toți. Dacă fiecare cetățean ar avea curajul și bunătatea acestei tinere, societatea ar fi mai sigură și mai blândă cu cei care nu se pot apăra singuri.
I.G.
SURSA: IPJ Buzau

